Discuții pe noul PNDR. ”Negociem o rată mai mică de cofinanțare” – Daniel Constantin

În ediția de astăzi a emisiunii Rural vă propun o discuție cu ministrul agriculturii, Daniel Constantin, aflat la Bruxelles, și care, cu puțin timp în urmă, a stat de vorbă cu comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan. O discuție mai mult decât necesară dacă ținem cont de așteptarea cu nerăbdare în România a lansării noului PNDR.

Documentul, care nu a stârnit prea multe polemici, a fost acceptat de comisie, așa cum se știe de acum, dar mai sunt de pus la punct câteva detalii, majoritatea tehnice.

Din ce am aflat până acum, ministrul român al agriculturii i-a spus comisarului Hogan că atâta vreme cât noul PNDR nu a fost aprobat oficial, ministerul de finanțe de la București ar putea refuza unele plăți; se știe că, dacă prin februarie sau martie, România va obține de la Comisia Europeană o așa numită”scrisoare de confort”, atunci ar putea demara programele și fără aprobarea oficială a programului.

Nu a fost însă o singură discuție, pentru că Daniel Constantin a vorbit și cu Phil Hogan, dar și cu Vytenis Andriukaitis, comisar pentru sănătate și alimentație. De ce și cu comisarul pentru sănătate? Din cauza unor substanțe chimice - neonicotinoidele, folosite pentru tratarea semințelor, substanțe interzise în Uniunea Europeană, spunându-se că omoară albinele; numai că România chiar are nevoie să le folosească, altfel recoltele, mai ales de porumb, rapiță și floarea-soarelui ar fi atacate de insecte.

În discuția cu comisarul pentru agricultură a fost prezentat și un punct de vedere comun, al României și Bulgariei, state care sunt puternic afectate de embargoul impus de Federația Rusă produselor alimentare comunitare, fiind vorba mai ales de produsele lactate. Pe acest fond, fermierii din statele baltice practic au inundat România și Bulgaria cu lapte ieftin și cu produse derivate, de asemenea la prețuri foarte mici. Cele două țări cer protecție din partea instituțiilor europene, dar subiectul e încă în dezbatere. În context, să amintim că a existat o discuție în care oficiali din cele două state au propus și un plan de viitor, pentru că, să nu uităm, de la 1 aprilie dispar cotele de lapte în Uniunea Europeană. Ceea ce înseamnă din nou produse mult mai ieftine care ar veni din state cu o agricultură mai puternică, precum Germania, Austria, Danemarca, Polonia.

Așa că România propune varianta ”poluatorul plăteşte””Dacă ai perturbat piaţa, tu ca şi companie, adică dacă ai intrat cu o cantitate mare de lapte care a dus la scăderea drastică a achiziţiilor de pe piaţa locală sau la scăderea preţurilor foarte mult şi nu mai poate fi sustenabil pentru producătorul local, compania trebuie să plătească acea diferenţă între costul de producţie şi preţul pieţii, ca să fie menţinut un echilibru”, după cum spune Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

De altfel, promovarea produselor agroalimentare autohtone, precum şi depozitarea şi acoperirea pierderilor de venit sunt principalele măsuri pe care România şi Bulgaria le susţin acum la nivel european, inclusiv în Consiliul de Miniştri ai Agriculturii din Uniunea Europeană.

Despre toate acestea discutăm, în direct de la Bruxelles, cu ministrul agriculturii Daniel Constantin.

În legătură cu noul PNDR, Radio France Internationale are un anunț de interes – în așteptarea noului program, RFI publică pe site un ghid întocmit de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Precizez că acesta nu este ghidul final pentru întocmirea proiectelor, dar, fiind elaborat de AFIR, e un factor ajutător pentru cei care se gândesc să ceară finanțare prin noul PNDR. Documentul va fi făcut public în câteva zile, așa că deocamdată, cu aprobarea Agenției, poate fi găsit doar pe site-ul RFI, la emisiunile Rural.

RURAL - EMISIUNE 26.01.2015 by RFI Romania