Nici oile nu mai sunt ce-au fost cândva...

În ediția de astăzi a emisiunii Rural ne continuăm călătoria pe la micii fermieri din România, și ei cetățeni ai Uniunii Europene, deci beneficiari de subvenții. Mici fermieri care însă par uneori ai nimănui pentru că specialiștii și banii greu ajung până la ei.

Cel cu care stăm de vorbă astăzi se numește Marin Măricaș și locuiește și muncește în comuna Munteni, în județul Galați. E tipul clasic de mic fermier, deși la o primă vedere nu ar prea avea de ce să se plângă. Are câteva solarii pentru legume și cam 400 de oi, așadar pare chiar înstărit. Numai că lucrurile nu sunt așa cum se arată pentru că problemele sunt multe, iar banii puțini. Cu Marin Măricaș am stat de vorbă lângă saivanul cu oi, într-un solar, pentru că afară ploua cu găleata.

La problemele ridicate de fermierul Marin Măricaș, din comuna Munteni, Galați, a răspuns chiar ministrul agriculturii, Daniel Constantin, care transmite că plata subvențiilor pentru ovine a și început. Oamenii așteaptă banii, pentru că vânzările mai răsărite din perioada Paștelui nu le aduc prea mult profit.

Un alt răspuns a venit de la Achim Irimescu, ministru plenipotențiar, șeful secției agricultură a Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. Numai că, într-o discuție cu corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghișan, domnul Irimescu nu prea a fost încurajator. Rasele de oi românești nu sunt bune, nici de lână, nici de carne, iar piața din statele arabe este cvasi-închisă pentru că Turcia interzice tranzitul de carcase și oi vii pentru a-și proteja propriii producători. Așadar, Achim Irimescu în dialog cu Mihaela Gherghișan.

Agricultura românească este gata să înceapă să cheltuie cele 9,5 miliarde de euro, bani europeni disponibili prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Este adevărat că documentul încă nu a primit aprobarea finală de la Bruxelles, dar autoritățile de la București dau asigurări că există deja un acord de principiu. Așa că Ministerul Agriculturii a anunțat deschiderea sesiunii de primire a cererilor de finanţare pentru primele măsuri din PNDR 2014 – 2020. Concret, este vorba despre cele care vizează investiţiile în exploataţii agricole și sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri. Alături de aceste domenii, pot fi depuse proiecte și pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare rurală.

RURAL - EMISIUNE 30.03.2015 by RFI Romania