Noua lege a viei și vinului, promulgată. Lipsesc însă normele de aplicare

Ediție de astăzi a emisiunii Rural este transmisă la puține zile după ce a fost promulgată o nouă lege a viei și vinului. Așadar este absolut normal să discutăm despre acest act cu producătorii din domeniu, cei care spun că vinul ar putea foarte bine să devină o marcă a României, dar și cu ceva mai multă implicare din partea autorităților statului.

Cadrul legislativ în vigoare la ora actuală este unul modern și potrivit, spun cei din piață, care atrag însă atenția că mai este nevoie și de normele de aplicare a legii.

Pe scurt, fără a fi specialist în domeniu, putem observa că noua lege a viei și vinului ar garanta o calitate superioară pentru că interzice folosirea substanțelor aromatizante, a îndulcitorilor sintetici și a coloranților la obținerea vinurilor. De asemenea, cei care falsifică vinurile riscă închisoarea, precum și suspendarea activității pe o perioadă de trei ani.

Inițiatorii legii spun că actul are ca obiectiv protejarea adevăraților producători de vinuri, odată cu adaptarea la cerințele spațiului comunitar și ale pieței europene.

Noua lege interzice adaosul de apă la producerea mustului și a vinului, precum și la alte produse vinicole. De asemenea, sunt interzise producerea vinurilor din alte materii prime decât strugurii pentru vin sau modificarea compoziției acestora prin adaosul unor substanțe care nu sunt permise în lege. Singura excepție este aromatizarea datorată contactului vinului cu lemnul de stejar. În prezent, România figurează în registrele Comisiei Europene cu o suprafață de 183.000 de hectare plantate cu viță de vie.

Ce procent din acestea sunt însă în stare să producă cu adevărat vinuri de calitate, care ar rezista fără probleme într-o piață concurențială extrem de aglomerată? Cum se vede viticultura românească și industria vinului acum, după apariția unor noi reglementări? Despre toate acestea am stat de vorbă cu Cristiana Stoica, avocat și producător de vinuri la Drăgășani. Cristiana Stoica este președintele secțiunii europene a Asociației Internaționale a Avocaților specializați în Vie și Vin și tocmai a condus un congres de specialitate la București. Așadar, cum se vede viticultura românească și producția locală de vinuri? Ce ar trebui făcut pentru ca vinurile românești să concureze fără probleme cu cele din alte state cu tradiție?

RURAL - EMISIUNE 29.06.2015 by RFI Romania