Botezul albinelor

Nelu Radaschin ridică capacul stupului și primul lucru care se vede, e un maldăr de ziare îngălbenite de timp, menite să țină stupul ferit de umezeală. Pagina a treia a României Libere din 9 septembrie 1987, anunță vizita oficială de prietenie în țara noastră a președintelui republicii Kenya. Din ziar zâmbesc oaspetele kenian și Nicolae Ceaușescu. În zilele noastre, pe malul unui mic canal al Deltei, lângă albinele sale, Nelu zâmbește și el.

„Hârtia este la fel de veche ca și stupii care au 30 de ani. Vă spuneam că sunt foarte vechi și că vreau să-i schimb. De aceea am luat fondurile europene”, își începe Nelu povestea. Tânărul lipovean din Mila 23 a depus un dosar pentru 15.000 de euro pentru a-și dezvolta afacerea cu albine, dar încă nu a primit banii. Ar fi trebuit să ajungă până în iunie, dar nici ceilalți care au depus dosare odată cu el nu au încasat banii, așa că nu-și face griji că vor intra.

Pentru Nelu Radaschin, albinele sunt o pasiune. De meserie este în principal pescar, de acolo îi vin oricum mai mulți bani decât din miere. Până nu demult a lucrat la pensiuni și cherhanalele din Deltă, dar acum vrea să aibă ceva al lui pentru copiii care s-au mărit déjà și au plecat la scoală la Tulcea.

„Albinile mi se par relaxante. Cu toate că te-nțeapă și te doare, e o durere imposibil de descris în momentul acela, pe mine mă liniștesc. Botezul meu la albine a fost cu 50 de înțepături dintr-un foc. Am deschis, una m-a atacat să mă sperie, eu m-am speriat, am scăpat rama și după aceea au venit roi după mine,” povestește Nelu care acum le-a învățat atât de bine comportamentul, încât umblă la ele fără mască de protecție. Singurul lucru pe care îl folosește este fumul care calmează albinele.

Albinele se numără la kilogram

În 2005, Nelu a cumpărat primele opt familii de albine, adică primii opt stupi. Albinele nu se numără la bucată, ci la kilogram, iar o familie cântărește cam 4-5 kilograme și costă în jur de 350 de lei. În 2010, nașul său i-a mai oferit 12 familii, iar acum Nelu are 80 de familii de albine. E muncă multă la milioanele de insecte harnice pentru că, precum orice vietate, și albinele se pot îmbolnăvi. În 2010, din cauza inundațiilor, 10 familii au pierit, iar iarna trecută multe au fost bolnave.

„Eu am avut o problemă acolo unde le-am mutat, la floarea soarelui. Bănuiesc că s-a stropit. Cei de acolo (de la cultura de floarea soarelui, n.r.) mi-au spus să am toată încrederea că nu dau cu nimic. Și totuși eu am avut o problemă mare cu albinele în iarnă,” își amintește, trist, Nelu.

Omul își iubește albinele. E fascinat de felul în care muncesc fără se se oprească în cele două luni de viață, de cum creează faguri perfecți. Fiecare are treaba ei : regina depune ouăle, o parte din albine sunt doici, unele cară apă, altele sunt paznici și restul aduc polenul pe care îl transformă în miere. Trântorii au și ei rolul lor: ei sunt tații albinelor, iar pentru asta mănâncă miere ca niște regi. Albinele nu dorm niciodată, doar iarna sunt într-o stare de semi-hibernare, povestește Nelu: „ Ele stau într-un ghem și mănâncă miere. Mierea lor este exact ca o benzină. Consumând miere, produc căldură.”

700 de kilograme de miere de la 80 de familii de albine

De recoltat, apicultorul recoltează de două ori pe an. De la cele 80 de familii de albine, Nelu adună 700 de kilograme de miere. Un kilogram costă cam 25 de lei, deci venitul din albine este în jur de 17.000 de lei pe an.
„Foarte rar extrag în luna iunie. Trebuie să prind o perioadă neploioasă… abia în luna august extrag prima data și apoi dacă mai extrag încă o dată. Fac miere polifroră. Nu poți să strângi niciodată o miere dintr-o anumită floare. Abina strânge nectarul și din floarea aceea și din floarea aceea și le combină. Poliflora de câmp e din floarea soarelui și rapiță de exemplu, dar mierea noastră e polifloră din toate florile din baltă,” spune mândru apicultorul.

De clienți, Nelu nu duce lipsă. Spune că nu are miere pe câți clienți îl caută. Pe viitor și-ar dori să-și ducă albinele lângă culturi bio și să facă miere bio care, la export, se vinde la prețuri mai bune decât în Romania.
Nelu Ramschin a depus dosarul pentru finanțare la Uniunea Europeană anul trecut, în februarie. I s-a aprobat și abia așteaptă să primească banii și să-și mute albinele în casă nouă. Pe lângă stupii propriu-ziși, apicultorul vrea să-și mai cumpere câteva mașinării care îi trebuie, precum centrifuga sau presa de făcut faguri. Fagurii din comerț sunt de proastă calitate și curg pe rame.

„Vreau să-mi cumpăr ceară naturală și să-mi fac singur fagurii. Ajuți albina dacă îi pui un fagure artificial. Când ai foaia aceea, ea construiește celulele mult mai ușor. Dacă ar fi să facă fagurii singure, pentru o ramă, ar folosi un kilogram și jumătate de miere pentru că ele fabrică ceara. Se uzează albina, iar piererea este mult prea mare și pentru mine și pentru ele,” spune Nelu.
Dacă nu ar fi accesat fondurile europene, ar fi putut face aceste investiții de unul singur ? „Nu, mă ajută foarte mult. Eu, până acum nu am primit nici un ajutor de nicăieri. Tot ce vedeți aici am făcut pe munca mea. Acesta este cel mai mare ajutor pe care aș putea să-l primesc. Cu toate că nu sunt foarte mulți bani, pe mine mă ajută foarte mult.”