descoperi

Pe Dan Ionescu l-am găsit în livada cu meri și după cum îmi spunea este implicat 100% în afacerea sa, chiar dacă de 11 ani vede viața din scaunul cu rotile. A ajuns în această siutație din cauza activității din pomicultură, însă nu se lasă învins nici de soartă, nici de vremuri. Livada este în anul 9, adică în vârf de producție, când se ajunge la 60-80 tone/ha, a învățat să scoată pe piață fructe de calitate, iar valorificarea nu este o problemă.

Dan Ionescu, producător de fructe din Voinești, județul Dâmbovița. © Patricia Pop, Romulus Drăghici

Un producător neînvins nici de destin, nici de vremuri

Am planificat întâlnirea la telefon și aveam să ne cunoaștem chiar în livadă. L-am urmat cu mașina o bucată mică de drum de la șosea până în plantația de meri și abia când l-am văzut că singur își ia scaunul cu rotile și se așează în el am simțit forța acestui om. Mi-a spus că a învățat să se descurce singur și să depindă cât mai puțin de alții. Ne-am așezat mai aproape de merii care erau încărcați de fructe și ne-am început discuția. Pomicultura i-a împlinit viața, dar i-a adus și bune și rele.

Dan Ionescu explică cum a ajuns în scaunul cu rotile

“Eram pe tractor, un utilaj pentru încărcat merele, nu a fost bine asigurat, probabil dintr-o neglijență, s-a desprins și în loc să cadă pe spate, a venit în față și m-a prins cu pieptul pe volan, m-a lovit în coloană și de atunci nu mai pot să merg. Sunt 11 ani de atunci. Am făcut pomicultură înainte de accident și o s-o fac și în continuare, cât o să pot. La momentul acesta încă mă pot mișca cu mașina adaptată, intru peste tot cu scaunul cu rotile, doar când este noroi nu pot să fac treabă în livadă. Nu fac o bravură din asta, culeg când vreau eu să fac asta. Formez cutiile de carton în care livrez, îmi place să culeg. Fac ce fac din plăcere”.

Pasiunea asta pentru fructe este scrisă în gena fiecărui muritor din Voinești, pentru că aici pomicultura este moștenire de la bunici și străbunici. “Îmi amintesc ceva, când eram copil, veneam de la școală și din stradă până la casă era o alee de 150 m lungime. Tata era acasă și avea o scară dublă și culegea mere. Îmi lăsam ghiozdanul și mă duceam să îl ajut la cules de mere. Întotdeauna toamna, asta era plăcerea și activitatea mea. A mea și a copiilor de aici, pentru că toți făceam asta. Iar merii nu erau așa cum sunt azi, erau mari. Te urcai cu scară... câteodată mi-e dor de vremurile alea, pentru că era frumos. Erau alte vremuri. Dar sunt mulțumit și de ce am făcut eu. Am avut o idee și am fost destul de încăpățânat să o pun în practică”, își amintește cu nostalgie Dan Ionescu.

Producătorul din Voinești a primit de la părinții lui 2 ha, ulterior rudele, fratele și sora tătălui i-au dat lui terenurile și în felul acesta a reușit să le comaseze. Nu a fost ușor pentru că cele 6 ha cât lurează astăzi erau răspândite în 3 comune. Plantația unde ne-am întâlnit a fost ridicată pe locul unei foste ferme a stațiunii pomicole Voinești. Familia Ionescu a fost acționară și terenul s-a retrocedat după legea 18, așa că Dan a primit aici 2,5 ha pe care exista o livadă cu meri înființată în 1964. O plantație îmbătrânită pe care a ținut-o doar 3 ani, pentru că necesita multă muncă și fără câștig. Între timp a vândut un teren pe care îl avea la Malul cu flori și a cumpărat altul tot aici, unde deține acum 5 ha. În 2007 când s-au putut accesa primele fonduri europene a început să investească serios. A accesat pe măsura 121 – "Modernizarea exploatației" un proiect în valoare de 150.000 euro și a cumpărat utilaje, material săditor și a făcut lucrările necesare înființării unei plantații noi, intensive. Așa că în 2008, a defrișat plantația veche și era pregătit să aducă pomi pentru noua livadă. Printr-o întâmplare a aflat de soiurile olandeze cu potențial mare de producție, așa că a cumpărat material săditor din Olanda, iar acum pe cele 5 ha are soiurile Golden, Idared, Braeburn, Gala un soi timpuriu, foarte gustos, Greensmith, merele verzi de vară.

Mere soiul Braeburn, în livadă superintensivă, Voinești, jud. Dâmbovița © Patricia Pop, Romulus Drăghici

Calitatea deschide ușile supermarket-urilor

Dacă unii producători încă mai merg pe livezile plantate în sistem clasic, Dan Ionescu a ales varianta superintensivă, cu pomi plantați la distanțe mai mici, cu soiuri care au vigoare mică și se culeg ușor și evident un material genetic care oferă producție ridicată. Atuuri care i-au ușurat munca și i-au deschis drumul spre marile lanțuri de magazine. Analizând soiurile pe care le are în cultură, spune că la momentul acesta, cel mai bine se vând merele Gala și Golden, urmate de Idared. Anul trecut, când a fost supraproducție în mai toate bazinele pomicole și când toată lumea se văita că merele nu se vând și le vedeam aruncate la gunoi, Dan Ionescu a făcut aproape 400 de tone și în luna martie nu mai avea ce vinde. A avut contract și a vândut direct către un supermarket. Povestește cum a ajuns cu marfa în magazinele mari.

Dan Ionescu spune cum a reușit să intre în supermarket cu fructele sale.

„Ei m-au contactat pe mine. De 6 ani, de fapt de când a intrat plantația pe rod nu am probleme cu vânzarea. Mi-am făcut cooperativa mea care se numește Cooperativa Agricolă Frutis Voinești. Membrii sunt în principal din familie dar și alți producători din Voinești, Cândești. Împreună ajungem la 20 ha și o producție de 500-600 tone de fructe. Dar nu toți membrii care au aderat la cooperativă au vrut să și comercializeze prin această formă de asociere”.

În opinia lui, reticența celor care nu vor să-și vândă marfa prin cooperativă vine din faptul că oamenii nu înțeleg că această formă de asociere trebuie să funcționeze într-un numitor comun indiferent de mișcarea prețului în piață. Adică dacă prin cooperativă un producător primește 1 leu/kg, dar pe piața liberă ar putea primi 1,20-1,30 lei/kg tentația este să vândă acolo unde primește mai mult. Însă este posibil ca în anul următor recolta aceluiași producător să nu primească nici 60-80 de bani, dar la cooperativă prețul să fie tot 1 leu. În final, intrarea într-o cooperativă este ca într-o căsnicie - împreună, la bine și la rău. “Membrii trebuie să priceapă că și într-un an bun și într-unul mai puțin bun, trebuie să vină cu merele să le vândă prin cooperativă, apoi trebuie să respecte calitatea”, spunea Dan Ionescu. Și asta pentru că această formă de asociere reprezintă în fața unui lanț de magazine un partener care trebuie să asigure continuitate în producție, calitate și livrare timp de 5-6 ani și nu se poate retrage dintr-un contract dacă primește 10 bani în plus din altă parte. Până când producătorii din zonă vor înțelege acest mecanism, Dan preferă să lucreze mai mult cu familia.

Pentru că încă nu dispune de un depozit a închiriat o celulă într-un depozit din zonă și livrează fructe în funcție de comenzile venite de la magazinele cu care lucrează.

Pasul următor, uscarea fructelor

M-am gândit întotdeauna că dacă în fiecare bazin legumicol și pomicol ar exista câteva unități de procesare a materiei prime obținute în zonă, altfel ar sta lucrurile pe piață. Nici producătorii nu ar mai vinde producția pe nimic, ca să nu zic că nu ar mai ajunge la groapa de gunoi, ci ar pune valoare pe recolta lor, nici consumatorii poate nu ar mai fi asaltați de produse de import și totul s-ar regla mai bine. Însă acum cea mai mare temere este, „bine produc, procesez, dar cu valorificarea ce fac”, după cum întreabă majoritatea fermierilor. Concurența cu produsele de import este atât de mare și uneori inegală încât puțini se înhamă la o nouă afacere în domeniul procesării. La această temere se adaugă și faptul că legislația nu îi ajută pe micii procesatori, ci mai mult le pune bețe în roate, forțându-i să respecte condiții stricte și de amploarea celor impuse marilor fabrici din industria de prelucrare a fructelor și legumelor. Puțini sunt cei care găsesc nișa pe care să se simtă confortabil și în care să facă față cu brio pe piață. Dan Ionescu spre exemplu, are în plan să adauge afacerii sale și veriga procesării. A depus deja un proiect pentru procesare și depozitare pe măsura 4.2.a, aceasta și din dorința de a avea garanția că fructele rămase pe stoc capătă o destinație profitabilă și nu ajung să se strice. „Fără depozitare, dacă le pui în câmp, jumătate din producție se strică. Merele noastre, soiul Braeburn rezistă în beciuri până în luna februarie – martie. Spațiul de depozitare pe care îl avem acum este pentru 30 tone, dar nu este suficient”, spunea producătorul din Voinești. Așa că va investi 1,7 mil. euro în uscare fructelor. O sumă mare din care 70% din valoare, adică 900.000 vor veni din bani europeni, iar restul din surse proprii. Nu va fi ușor, însă este o soluție în condițiile în care în zonă sunt foarte multe instalații mici de procesare, chiar și fabrici mai mari care au intrat deja pe piață, iar competiția nu ar fi de neglijat.

Soiul Greensmith, merele verzi de vară, ușor acrișoare, recomandate diabeticilor. © Patricia Pop, Romulus Drăghici

Mere curate, pentru că nu suntem teroriști, suntem producători

Am atins cu el și discuția legată de reticența oamenilor legată de remanența pesticidelor în fructe și l-am lăsat să mă convingă că putem mânca fructe românești, pentru că sunt aspru verificate înainte de a ajunge pe raftul magazinelor.

Nu ne permitem să vindem mere cu reziduuri de chimicale, spune Dan Ionescu.

„Un supermarket nu își permite să vândă mere care au reziduuri. În fiecare an, direcția fitosanitară ia o probă de mere din livadă. Eu duc alte 2-3 probe din fiecare soi la analize. Supermarketul nu îmi ia măr la vânzare fără analiză. Merele sunt alese aleatoriu de un inspector, iar producția pe care o dăm spre vânzare are un buletin de analiză. Chiar dacă apar urme de anumite substanțe, acelea sunt sub limita minimă admisă, deci nu sunt toxice. La noi toată lumea mănâncă merele din pom, direct. N-avem niciun motiv să producem pentru a îmbolnăvi lumea. Nu suntem teroriști, suntem producători de mere”.

Producătorii sunt fermieri cu spirit antreprenorial, care au învățat să producă pentru piață. Iar grijile în acest gen de afaceri sunt proporționale cu cantitățile vehiculate.

“Trebuie să știți că pentru a produce merele astea, nu e suficient doar să ai un pom în curte. Nu dormi noaptea, îți faci griji cu cine culegi, cu cine îngrijești livada și asta nu pentru că sunt așa – în scaun cu rotile și cei în două picioare tot aceleași frământări le au. Este greu, trebuie să stai zi de zi în plantație să nu intre rapăn, virme, altfel nu obținem absolut nimic. Pomii nestropiți nu o să ajungă niciodată să facă fructe. Clima s-a schimbat mult, bolile și dăunătorii s-au adaptat, încât nu se poate obține nimic fără stropiri. Dar povestea cu merele noastre sunt pline de chimicale – nu prea stă în picioare”.

Voineștiul ridicat prin vânzarea merelor

Aici, în Voinești, a fost dintotdeauna țara merelor, tradiția și munca oamenilor au dezvoltat zona. Fiecare casă, fiecare familie are o poveste legată de o livadă cu meri. Și asta pentru că dintotdeauna piața, consumatorii, au apreciat fructele produse aici.

Vremurile însă s-au schimbat, piața a devenit mult mai competitivă, compărătorii mai orientați spre marfa ieftină, fără să știe că ceea ce primesc, de cele mai multe ori, în schimbul unui preț mic, este un produs de slabă calitate. Poate ar fi timpul să conștientizăm că alegerile făcute de noi, consumatorii, în magazin, se repercutează direct față de aceste mici localități care încă mai produc. Că noi le mai ținem în viață, că în lipsa infuziei de capital tinerii vor pleca spre alte domenii, vârstnicii „se vor duce”, iar locurile astea frumoase vor rămâne pustii. Deja există semne ale indiferenței, sunt plantațiile îmbătrânite sau trunchiurile fantomatice ale unor livezi care nu au mai primit atenție și au murit.

În această zonă, Dan Ionescu și alții ca el, luptă pentru supraviețuirea Voineștiului din punct de vedere pomicol. Și nu e ușor, el și-a strâns familia alături, soția, frații, sora, cumnații și lucrează împreună. În sezon, la cules, când este nevoie de forță de muncă aduc 10 oameni pe care spune el “i-am fidelizat, vin de 7-8 ani la cules, pentru că avem pomi de vigoare mică și e mai ușor de cules. Îi plătesc cu 100 de lei/zi și se lucrează de la ora 8.00 până la 18.00 cu o oră de pauză pentru prânz“.

Acest sprijin l-a ajutat să se extindă și să își diversifice paleta de fructe. “Am și 2 ha de păr, dar este mai pretențios și nu sunt mulțumit de plantație. Are 4 ani de la înființare și nu s-a adaptat foarte bine, în sensul că nu am ajuns să obțin producția pe care o obțin la măr. Mai am o plantație clasică de prun, moștenită și nu am schimbat nimic în ea. Avem și 5000 mp de cireș superintensiv, pomi plantați la 1,5 m distanță între ei“.

Dacă pentru mulți pomicultori înghețul din primăvara 2019 au compromis producția, livezile de aici au fost ferite de fenomene extreme și în toamnă s-au recoltat 60 tone/ha, dacă nu chiar mai mult la unele soiuri, cum ar fi Goldenul. Marja de profit în afacerile pomicole “a scăzut, nu mai este foarte mare, dar în general, undeva la 10% tot este profit, spune Dan Ionescu“.

Comunitatea din Voinești s-a ridicat prin vânzarea merelor.

„Eu spun că sunt rentabile. Ați venit pe Valea Dâmboviței, ați văzut casele și cum arată curțile. Majoritatea caselor din mare s-au făcut. Că fructele sunt vândute la poartă, în piață sau în alte magazine, din mere s-au făcut. Au fost ani mai buni, ani mai puțin productivi, dar de aici au venit banii. E adevărat oamenii aceștia au mai avut și un servici, o pensie. Dar ca să-ți faci o casă cu etaj, nu o faci dintr-un salariu și/sau o pensie”.