Folosirea dronelor, a senzorilor și camerelor de înregistrat sofisticate au ajuns să fie tot mai utilizate în agricultura locală. Scopul este de a oferi agricultorilor informații la timp și cât mai complexe despre stadiul lucrărilor agricole și a culturilor. În felul acesta, se poate evita răspândirea unor boli sau a unor dăunători și, totodată, se poate verifica evoluția culturilor.
Invitaţi: Marcel Ionescu, fondator Agricloud, Mihaela Gherghisan, corespondent RFI la Bruxelles.
Jurnal Rural
Agricultura este domeniul cu cel mai mare potenţial de creştere în acest an, dar are nevoie de investiţii pentru sporirea productivităţii, a declarat prim-vicepreşedintele CEC Bank, Mihaela Popa, în cadrul unei videoconferinţe privind cele mai mari companii din România.” Există domenii potenţiale de creştere în acest an. România are resurse importante – terenuri agricole și populaţie în mediul rural, dar activităţile sunt concentrate preponderent spre zona de producţie de materie primă, iar productivitatea în aceste domenii este mult mai mică. Există un potenţial ridicat de creştere, prin recuperarea decalajelor de productivitate, însă este nevoie de investiţii”, a afirmat Mihaela Popa.
Piețe în care s-a introdus plata electronică
Piețele pe care le administrează Primăria Sectorului 1 au fost dotate cu terminale POS, potrivit unui comunicat al autorității locale. Comercianții și producătorii agricoli care își desfășoară activitatea în cadrul celor nouă piețe au posibilitatea să achite cu cardul bancar contravaloarea tarifelor de închiriere a spațiilor, tarabelor sau terenurilor pe care le utilizează. În felul acesta se asigură efectuarea rapidă a tranzacțiilor.
Un studiu relevant privind folosirea neonicotinoidelor
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice și Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au finanţat timp de trei ani o serie de cercetări pentru monitorizarea nivelului de reziduuri de pesticide la culturile de rapiţă, porumb şi floarea soarelui situate în Podişul Moldovei, dealurile subcarpatice şi sudul României, în urma interzicerii utilizării acestor substanţe pentru a proteja mediul şi albinele. Directorul de proiect, Carmen Mincea, a prezentat recent concluziile studiilor efectuate, menţionând că, din totalul de aproximativ 400 de probe prelevate, cele mai multe cu conţinut de reziduuri peste limita de cuantificare au fost probele de sol. „Procentul de probe cu conţinutul cel mai mare în reziduuri a fost în probele de sol şi este normal, pentru că sămânţa este pusă în sol, acolo se distribuie şi rămâne în funcţie de condiţiile meteo cea mai mare cantitate de reziduuri. Este edificator faptul că procentul de flori, de albine, de polen şi de miere de probe cu reziduuri este foarte scăzut”, a spus cercetătoarea Carmen Mincea, citată de Agerpres.
Producătorii spanioli taie măslini seculari din dorința de a-și face afacerea mai eficientă
În Spania, producătorii de ulei de măsline au trecut la o măsură extremă. Taie măslini seculari pentru a fi folosiți ca lemn de foc sau vânduți ca obiecte decorative pentru grădină. Pomicultorii apelează la copaci mai tineri și productivi în speranța că își vor reduce costurile, relatează ziarul britanic The Guardian. Producătorii spanioli s-au confruntat în ultimii ani cu o prăbușire a prețului uleiului de măsline urmată de impunerea unei taxe vamale de 25% de către administrația Trump ca parte a războiului comercial cu Uniunea Europeană, arată Hotnews. Numeroși producători au încercat să își acopere cheltuielile după prăbușirea prețurilor și, în pofida unei reveniri lente, acestea rămân sub nivelul din anul 2018. Volatilitatea i-a determinat pe mulți producători să taie copacii care au alimentat producția de ulei de măsline timp de generații. Președintele exportatorilor de ulei de măsline spanioli afirmă că aproximativ 70% din producătorii spanioli de ulei de măsline au afaceri de mici dimensiuni care adesea se bazează pe metode tradiționale de pomicultură, iar, în acest context, businessul lor este în dificultate.
Vă prezentăm, în continuare, câteva știri europene pe scurt.
În Franța, guvernul a promis alocarea a 60 de milioane de euro pentru fermierii francezi. De asemenea, crescătorii de animale care au câștigat mai puțin de 11.000 de euro, în anul 2020, vor primi ajutor financiar excepțional, a anunțat premierul francez. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, veniturile totale ale fermierilor au scăzut anul trecut, atât din cauza pandemiei, cât și din cauza recoltei slabe de cereale și sfeclă roșie. Măsura își propune să ajute fermierii să acopere până la 80% din pierderile financiare din anul 2020.
În Irlanda, decizia guvernului britanic de a amâna cu șase luni introducerea de noi controale asupra mărfurilor din import a fost salutată ca un „impuls pozitiv pentru sectorul agroalimentar” de către președintele asociației importatorilor și exportatorilor irlandezi. Acesta a declarat că anunțul „oferă spațiu de respirație major exportatorilor agroalimentari irlandezi care se pregătesc pentru noile cerințe”.
În Austria, guvernul a anunțat că va lansa o nouă ofensivă de marketing pentru sectorul cărnii de vită. Campania se va desfășura pe tot parcursul anului 2021 și este destinată să crească vânzările care au fost puternic afectate de-a lungul pandemiei. În sectorul cărnii de vită, am existat dificultăți de vânzare din cauza pierderii turismului și, mai ales, a închiderii restaurantelor Acum abordăm din nou acest proiect, în încercarea de a atenua scăderea prețurilor, a explicat ministrul agriculturii.