În comuna Stejaru din Teleorman, unul dintre cei mai buni specialiști în agricultură este preotul. Pavel Șoica are pământ, are livadă și grădină, dar cea mai dragă activitate îi este apicultura. Familia Șoica are câteva sute de stupi, iar cea mai recentă achiziție în domeniu a fost făcută din fonduri europene.
Afacerea e una de familie, pentru că tradiția în apicultură e continuată de fiul preotului, Cătălin Pavel Șoica. Absolvent de studii superioare și al unor cursuri cu specific apicol, a cumpărat o suprafaţă de teren în sat, pe care a plantat-o cu pomi fructiferi, în mijlocul cărora a amenajat stupina. A investit o sumă apreciabilă pentru procurarea de inventar apicol şi a extins numărul familiilor de albine. Rezultatele, dar și nevoia de extindere, l-au făcut să depună un proiect de accesare de fonduri europene nerambursabile.
Proiectul a fost declarat eligibil, fiind încadrat la Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri. Cererea tânărului fermier a primit aprobarea pentru finanţare, astfel încât valoarea totală eligibilă a proiectului de 18.000 euro a fost asigurată din fondurile europene şi publice nerambursabile.
Investiţia făcută de Cătălin Pavel Şoica cu bani proveniţi din fondurile nerambursabile aferente Programului Naţional de Dezvoltare Rurală s-a materializat în extinderea propriei exploataţii apicole până la 126 de familii de albine şi procurarea inventarului apicol necesar într-o stupină modernă. A cumpărat lăzi stupi verticali, hrănitoare pentru albine, faguri artificiali, centrifugă electrică, banc de lucru şi maşină universală de descăpăcit ramele cu miere, maturator pentru miere și multe altele.
Preotul și fermierul Pavel Șoica nu e egoist, și, în lipsa unei camere agricole în zonă, s-a transformat în consilier pentru cei din comuna Stejaru.
În emisiunea Rural continuăm subiectul cu Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România și cu Mihaela Gherghișan, corespondent RFI la Bruxelles.