Agricultura românească se vede frumos la momente festive, așa cum a fost INDAGRA, târgul de specialitate care a avut loc la București. Doar că dincolo de prezentările sclipitoare, problemele de acum cronice ale fermierilor ies la iveală în fiecare discuție.
Emisiunea ”Rural” a ales să discute, cu cei prezenți la INDAGRA, și despre problemele care se ridică în perspectivă după încheierea acordului comercial între Uniunea Europeană și Canada. Iar una dintre acestea este una majoră, după cum spunea, în exclusivitate pentru RFI, chiar ministrul agriculturii Achim Irimescu – agricultura europeană este cea sacrificată pentru parafarea documentului.
”Este vorba de impactul acordurilor comerciale, în care, experiența mea în Bruxelles spune următorul lucru: de obicei, de obicei, Uniunea Europeană fiind dezvoltată puternic și industrializată puternic, cu interese foarte mari pe varii domenii, cum ar fi aeronautica, trenurile de mare viteză, sigur că au un interes mare să pătrundă pe piețe terțe. Și, în astfel de situații, n-o spun eu, ci reprezentanții producătorilor europeni și mai ales francezi și polonezi, în acest proces, de multe ori este sacrificată agricultura”, spune ministrul Irimescu.
Deja au apărut cifre despre viitoarele exporturi de produse alimentare canadiene în statele comunitare, scutite de taxe vamale și cu costuri mici de producție. În aceste condiții, spun reprezentanții fermierilor europeni, e posibil ca mulți dintre agricultorii din Uniune să nu poată face față concurenței și să dea faliment.
În sprijinul avertismentului lansat de ministrul agriculturii vine și Dorin Cojocaru, director executiv al Asociației Patronale din Industria Laptelui.
CETA ar fi trebuit să intre în vigoare de manieră provizorie imediat după ratificarea sa de către Parlamentul European. Un referendum se prefigurează însă în Olanda. Acordul este criticat și în Franṭa, dar numai de unele organizații de producători, după cum transmite de la Bruxelles corespondentul RFI Mihaela Gherghișan.