Legislaţia europeană referitoare la condiționalitățile de mediu ale fermierilor intră pe ultima sută de metri în dezbaterea Parlamentului European şi a Consiliului de miniştri ai Uniunii Europene. Mai multe state membre îşi doresc aplicarea unor derogări ale regulilor europene în anul 2024.
Invitaţi la Rural: Liliana Piron, director executiv LAPAR, Florentin Bercu, director executiv UNCSV, Mihaela Gherghisan, corespondent RFI România la Bruxelles.
Jurnal rural european
- Autorizarea utilizării glifosatului, cu restricții și condiții;
- Regulamentul SUR intră în plenul Parlamentului European;
- Fonduri europene pentru promovarea produselor agroalimentare sustenabile;
- Germania și Spania impulsionează agricultura ecologică;
- Franța solicită scutiri de mediu.
Autorizarea utilizării glifosatului, cu restricții și condiții
Comisia Europeană prelungește autorizația de utilizare a erbicidului glifosat pentru încă zece ani, cu anumite condiții și restricții de care statele membre trebuie să țină cont în procesele de evaluare și aprobare a produselor de protecție a plantelor introduse pe piață. Obligația de a emite o decizie în privința glifosatului până la expirarea autorizației actuale, în 15 decembrie, îi revine executivului european, după epuizarea procedurilor de vot din partea țărilor din Uniune și în lipsa unui acord al acestora validat de normele comunitare.
În ultima decadă a lunii septembrie, executivul european a lansat statelor membre propunerea de reaprobare a glifosatului pentru încă un deceniu. Părerile divizate din interiorul blocului au făcut ca în primul tur de scrutin, în octombrie, în Comitetul pentru plante, animale, alimente și furaje, reprezentanții țărilor din Uniune să nu ajungă la o majoritate calificată în favoarea sau împotriva reaprobării controversatului erbicid, adică 15 state membre, reprezentând 65% din populația Uniunii, nu s-au pronunțat cu un vot ferm, prin da sau nu. Situația s-a repetat în 16 noiembrie, în Comisia de apel. În acest context, executivul de la Bruxelles a anunțat că va adopta actul normativ propus, sub rezerva anumitor condiții și restricții. Decizia se bazează pe evaluarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA).
Într-un comunicat emis săptămâna trecută, Comisia Europeană a precizat că responsabilitatea pentru aprobarea produselor de protecție a plantelor care conțin glifosat revine totuși statelor membre, care pot opta pentru autorizare sau pot restricționa utilizarea acestora la nivel național sau regional, în funcție de condițiile specifice, în special când consideră că este necesară protejarea biodiversității. După reînnoirea aprobării, toate autorizațiile naționale trebuie revizuite cu respectarea cadrului legal stabilit la nivelul Uniunii Europene.
Regulamentul SUR intră în plenul Parlamentului European
Propunerea de regulament privind utilizarea durabilă a pesticidelor (Regulamentul SUR) ajunge în plenul Parlamentului European în această săptămână, miercuri, 22 noiembrie, cu o serie de amendamente aduse de comisiile de mediu și agricultură. Sunt, de asemenea, așteptate modificări din partea grupurilor parlamentare. Potrivit unei știri euractiv.com, modificările principale care ar putea fi aduse vizează calendarul pentru reducerea la jumătate a utilizării pesticidelor, care ar putea fi prelungit până în anul 2035, utilizarea substanțelor chimice în zonele sensibile și durata permisă pentru derogări.
De la lansarea, în iunie 2022, a propunerii Comisiei Europene de reducere la jumătate a utilizării și riscului pesticidelor până în anul 2030, Regulamentul SUR rămâne unul dintre cele mai complicate și controversate dosare ale Pactului verde european. Varianta Comisiei a fost criticată intens de statele membre și asociațiile de fermieri, dar aplaudată de organizațiile de mediu și de experți în domeniul sănătății. Înaintea votului din Parlamentul European, The Health and Environment Alliance, o organizație non-profit preocupată de modul în care mediul afectează sănătatea umană, a transmis o scrisoare către eurodeputați prin care le solicită urgentarea negocierilor și consolidarea protecției oamenilor, prin avansarea acestei legi considerată „cheie” pentru reducerea poluării și protejarea mediului înconjurător.
Fonduri europene pentru promovarea produselor agroalimentare sustenabile
Anul viitor, Comisia Europeană va aloca 186 de milioane de euro pentru finanțarea activităților de promovare a produselor agroalimentare sustenabile. Sumele disponibile pentru campaniile selectate în 2024 sunt împărțite între promovarea pe piața internă a Uniunii și în țări extraeuropene, în proporții aproximativ egale. Țările cu un mare potențial de creștere pentru exporturile europene – printre care se numără China, Japonia, Coreea de Sud, Singapore și America de Nord – sunt țintele principale ale programelor de promovare pe piețele terțe, transmite executivul de la Bruxelles într-un comunicat de presă. Comisia anticipează că Regatul Unit rămâne una dintre principalele piețe de export pentru produsele agroalimentare din statele membre, absorbind peste 20% din exporturile blocului comun.
Cererile de propuneri pentru viitoarele campanii din 2024 vor fi deschise în perioada 18 ianuarie-14 mai 2024.
Germania și Spania impulsionează agricultura ecologică
Germania a lansat o nouă „Strategie ecologică 2030”, care cuprinde 30 de măsuri pentru stimularea producției de alimente organice și o foaie de parcurs pentru atingerea obiectivului de a avea 30% din terenurile arabile cultivate ecologic până la sfârșitul acestui deceniu. Planul german vizează acordarea de sprijin pentru fermieri, măsuri pentru încurajarea unui consum mai mare de produse ecologice și acțiuni de educare a consumatorilor, transmite platforma online Euractiv.
În Spania, Pedro Sanchez, reales în funcția de șef al guvernului de la Madrid, a declarat, săptămâna trecută, în discursul său de învestitură, că o parte substanțială din fondurile Uniunii Europene va fi folosită pentru modernizarea sectorului agricol și pentru a stimula agricultura ecologică și regenerativă. Sanchez s-a angajat să propună o lege privind „agricultura de familie” și o strategie alimentară „care promovează ocuparea forței de muncă în mediul rural și îmbunătățește modelele alimentare”, potrivit sursei citate.
Franța solicită scutiri de mediu
Franța solicită Comisiei Europene o derogare de la unele condiții de mediu pentru campania agricolă din anul 2024. Delegația franceză a pregătit o comunicare pentru reuniunea Consiliului miniștrilor agriculturii din Uniunea Europeană, din data de 20 noiembrie, în care a prezentat argumentele pentru o scutire parțială de la măsurile de mediu care impun fermierilor să aloce o parte din terenurile arabile zonelor neproductive (GAEC 8). Informațiile transmise de delegația franceză în Consiliul Agrifish au fost susținute de Bulgaria, Croația, Cipru, Estonia, Grecia, Ungaria, Italia, Portugalia, Slovacia și Slovenia.
Nu este prima dată când statele membre solicită derogări de la condițiile de mediu pentru fermierii care obțin sprijin din politica agricolă comună. În anul 2022, pe fondul incertitudinilor în privința securității alimentare, ca urmare a izbucnirii războiului din Ucraina, Comisia Europeană a decis să amâne, cu un an, până în 2024, aplicarea a două bune practici agricole: rotația culturilor și suprafața de teren nelucrat, GAEC 7, respectiv, GAEC 8, și mai multe state membre solicită acum slăbirea condițiilor de mediu și pentru campania de anul viitor. Până în prezent, Comisia Europeană nu s-a pronunțat în privința prelungirii derogărilor.