Cât din Apahida mai este ”la țară”?

Grigore Fati, primarul din comuna clujeană Apahida

Au trecut puține zile de când Phil Hogan, comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, a venit cu detalii despre banii din următorul exercițiu bugetar. Bugetul PAC va fi ceva mai mic decât acum.

Știm, așadar, că fermele mici și medii vor primi un sprijin mai mare pe hectar, dar va fi plafonată, la 100.000 de euro, suma primită de marii fermieri, iar statele Uniunii vor trebui să rezerve cel puțin 2 % din alocarea lor destinată plăților directe pentru a-i sprijini pe tinerii fermieri la instalare. Acest sprijin va fi completat prin sprijin financiar pentru dezvoltarea rurală și diferite măsuri de facilitare a accesului la terenuri și la transferul acestora. pentru detalii vorbim acum cu Mihaela Gherghișan, corespondentul RFI la Bruxelles.

Să mai spunem că unele țări europene ar putea fi nevoite, după 2020, să se implice financiar mai mult.

Dacă tot vorbim de finanțări din fonduri comunitare, haideți să aflăm cum știu unii primari din România să le folosească. În unele cazuri e mai mult dorință și declarații, dar de multe ori am descoperit edili care nu doar se mulțumesc să treacă prin primărie, ci mai și lasă ceva în urmă. De exemplu, Grigore Fati, primarul din comuna clujeană Apahida.