INDAGRA 2017 a însemnat mai mult de 530 de firme din 24 de țări, o creștere de 4 procente față de anul anterior. Târgul se vrea cea mai importantă manifestare cu profil agricol organizată anual în România.
Statele care au fost prezente sunt cunoscute pentru puterea deținută pe piețele agrare mondiale: Austria, Belgia, Bulgaria, China, Cehia, Coreea de Sud, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Moldova, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria. Franța și Turcia au avut pavilioane oficiale.
În paralel au avut loc alte două evenimente cu tematici complementare – Indagra Food, Târg internațional pentru industria alimentară, și Expo Drink & Wine, Târg de vinuri, băuturi alcoolice și non-alcoolice.
Evident că nu au lipsit oficialitățile, între care președintele Klaus Iohannis și ministrul agriculturii Petre Daea. De altfel, ministrul Daea a și lansat un nou program, ”Alege oaia”, despre care spune că l-a gândit ”pentru crescătorii de ovine şi din respect pentru munca pe care o desfăşoară în locuri pe care unii nu au ajuns nici măcar cu dorinţa de a ajunge acolo”.
Jurnal Rural
Fermierii, mai exact crescătorii de animale, ar putea să primească în curând un nou ajutor din partea statului. Senatorii discută un proiect care să permită susținerea crescătorilor de suine pentru reproducție în perioada 2017 – 2020.
Cheltuieli eligibile pentru noul ajutor de stat ar include construcția locurilor de cazare; cumpărarea, inclusiv prin leasing, de utilaje și echipamente de furajare, adăpare, microclimat, evacuarea și tratarea dejecțiilor, precum și costurile cu serviciile, adică elaborarea de studii de fezabilitate, studii de mediu, proiecte de construcție, servicii de arhitectură și consultanță, dar și achiziția sau producția de animale de reproducție pentru prima populare.
Aproape 2 miliarde de euro pentru fermieri
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță plăți record de peste 1,7 miliarde de euro efectuate anul acesta. Din totalul plăților, 1,56 miliarde de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, iar restul de 164 de milioane de euro sunt bani de la bugetul de stat.
Suma reprezintă atât plățile aferente proiectelor de investiții finanțate prin PNDR 2020, cât și valoarea plăților compensatorii pentru măsurile de mediu și climă, măsuri delegate Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură spre implementare. ”Din totalul fondurilor europene decontate beneficiarilor PNDR, 919 milioane de euro au fost deja aprobate de către Comisia Europeană, restul urmând a fi decontat până la finele acestui an”, spune directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
De la demararea Programului Național de Dezvoltare Rurală în 2015, AFIR a primit solicitări de finanțare în valoare de peste 6,8 miliarde de euro și a semnat 42.000 de contracte de finanțare cu beneficiarii proiectelor de investiții, în valoarea totală de 2,8 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile. Cele mai multe solicitări de finanțare primite on-line de către AFIR în anul 2017 sunt pentru instalarea tinerilor fermieri.
Ce mai e nou în schimbarea PAC?
Comisia Europeană promite reguli simplificate pentru fermierii din spațiul comunitar, în perspectiva schimbării Politicii Agricole Comune. În principal, este vorba de o mai mare flexibilitate pentru țările membre spre a încuraja tinerii fermieri, reguli mai simple pentru politicile agricole și o susținere mai mare pentru fermierii care înregistrează pierderi.
Modificările aduse celor 4 reglementări PAC vor fi aplicate numai în momentul în care va exista un acord total asupra fiecărei propuneri din regulamentul general. Acest document va aduce schimbări semnificative în distribuirea bugetului Uniunii Europene. Simplificarea Politicii Agricole Comune este o prioritate pentru Comisia Europeană, iar cele mai importante reglementari sunt plățile directe, dezvoltarea rurală, reglementarea orizontală și organizarea comuna a piețelor.
Cât privelte plățile directe, vor fi modificări la conceptul de teren arabil și pășuni permanente, urmărind să ofere statelor membre o mai mare flexibilitate la acordarea finanțării. De asemenea, nu se va mai face distincția între fermierii activi și cei inactivi, în scopul de a încuraja tinerii fermieri, care acum pot beneficia de până la 50% din indemnizația de bază.
Va apărea un nou pachet de finanțare – pentru creșterea anumitor tipuri de plante care pot constitui zone de interes ecologic. De această finanțare pot beneficia și deținătorii de terenuri abandonate, pe care au crescut plante melifere.
În chestiunea dezvoltării rurale, vor fi dezvoltate politici pentru o mai bună gestionare a riscului, spre a compensa fermierii în cazul în care aceștia înregistrează pierderi. Acest sprijin poate fi cerut de orice fermier în momentul în care venitul său scade cu mai mult de 20% din venitul anual mediu. După aplicarea acestui instrument, fermierii vor putea fi compensați cu până la 75% din valoarea pagubei, de la 60% cât este în prezent.
Mai mult vin în 2017
Producția de vin în podgoriile românești este în creștere față de anul trecut, arată o analiză a Organizației Internaționale a Viei și Vinului. România este astfel una din puținele țări a căror producție de vin a crescut comparativ cu 2016.
Producția mondială de vin a scăzut cu 8,2% anul acesta, până la 246 milioane de hectolitri, cel mai redus nivel înregistrat după 1961. Portugalia, România, Ungaria și Austria au fost singurele țări din Europa a căror producție de vin a crescut comparativ cu anul trecut, potrivit estimărilor preliminare.
OIV transmite că scăderea producției mondiale de vin a fost cauzată de condițiile meteo nefavorabile cu care s-au confruntat principalele trei state producătoare de vin din Europa – Italia, Franța și Spania. Producția de vin a României a crescut cu 64% comparativ cu 2016, de la 3,3 până la 5,3 milioane de hectolitri, ceea ce o plasează pe locul 13 în topul celor mai mari producători mondiali de vin.
Vine mierea pentru copii
Copiii preșcolari și cei din învățământul primar din România vor primi gratuit miere poliflora, în limita a 350 grame pe lună, arată un proiect de lege al PSD depus la Senat. În document scrie că ”se acordă gratuit pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și confesionale cu program normal de 4 ore, precum și pentru elevii din învățământul primar de stat și privat miere polifloră, în limita unei cantități de 350 grame miere lunar. Mierea polifloră destinată consumului pentru elevii din învățământul primar de stat și privat va fi ambalată în borcane de 250 ml, cu capac de culoare verde, și va proveni exclusiv din stupinele autorizate”.
Resursele financiare necesare implementării legii ar urma să vină de la bugetul de stat, prin cel al Ministerului Agriculturii. Pentru anul 2017 este stabilit un plafon maxim de 16,8 milioane lei.