Care dintre fermieri poate să producă ”mai mult cu mai puțin”?

Agricultura a fost mult prea puțin prezentă în campania pentru alegerile europene care tocmai s-au încheiat, dar a avut momentele sale insolite.

În Franța, mai mulți artiști și actori s-au mobilizat pentru ”Partidul Animalist”, o mică grupare creată în 2016 care promovează bunăstarea animalelor și dorește interdicția producerii de foie gras. Ea are un corespondent în Belgia : DierAnimal, astfel numit printr-un un joc de cuvinte în flamandă și franceză, după cum aflăm de la corespondentul RFI la Bruxelles Mihaela Gherghișan.

Dincolo de necunoscute, se știe clar că fermierilor europeni li se cere să facă mai mult în condițiile unui buget restrâns, după cum spune directorul general al Direcției Generale Agricultură și Dezvoltare Rurală din Comisia Europeană. ”Comisia a propus o viitoare PAC cu ambiții mai ridicate în ceea ce privește mediul și clima și, în același timp, un cadru politic simplificat într-un mediu bugetar mai restrâns. Discuțiile din cadrul Consiliului și Parlamentului European au evidențiat deja această tensiune: trebuie să facem mai mult cu mai puțin. Sunt convins că putem realiza acest lucru numai dacă noi toți îmbrățișăm noile tehnologii”, spune directorul general al DG Agri.

Cum poate fi realizat acest lucru? Discutăm cu Florentin Bercu, director executiv al Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sector Vegetal.