Încet, încet, apar detalii despre cum va arăta viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană planifică o schimbare fundamentală de curs. Cei doi piloni activi acum ar trebui să rămână în continuare pentru plăți directe și măsuri de dezvoltare rurală.
Phil Hogan, comisarul european pentru agricultură și dezvoltarea rurală a făcut public un document oficial cu o serie aspecte de care statele membre vor fi obligate să țină seama la elaborarea și implementarea viitoarei Politici Agricole Comune. Față de exercițiile financiare anterioare, cel de după 2020 va responsabiliza și mai mult autoritățile naționale privind acordarea plăților către fermieri.
Odată cu următoarea reformă agrară, Comisia Europeană planifică o schimbare fundamentală de curs. Cei doi piloni cunoscuți ar trebui să rămână în continuare pentru plăți directe și măsuri de dezvoltare rurală, dar, în viitor, Uniunea Europeană ar trebui să se limiteze la definirea parametrilor și a obiectivelor politice ale PAC. Statele membre vor fi responsabile de punerea în aplicare a politicii agricole comune. Pentru a face acest lucru, acestea vor elabora planuri strategice naționale privind PAC, care vor fi revizuite, aprobate și monitorizate de către Comisie.
Eliminarea plății pe înverzire în forma sa actuală este, la acest moment, cea mai de impact decizie luată la nivelul Uniunii Europene. Comisarul Phil Hogan a arătat că sistemul actual nu doar că a pus piedici fermierilor, dar nici nu și-a dovedit eficiența. Oficialul a atras însă atenția că deși regulile actuale de greening trebuie modificate, acest lucru nu înseamnă că nu vor fi impuse noi reguli care să mențină exploatațiile într-o relația bună cu clima și mediul.
Discutăm previziunile cu Mihaela Gherghișan, corespondentul RFI la Bruxelles.
Și tot în emisiunea de astăzi ascultați un reportaj în inima Bărăganului, despre un profesor de matematică devenit fermier cu ajutorul fondurilor europene.
Răzvan Ștefan Dumitru, inginer auto devenit profesor de matematică, a ajuns agricultor cu ajutorul banilor de la Uniunea Europeană. În comuna Dudești din județul Brăila. ”Dacă nu erau banii aceștia, nu era nimic din ce avem acum. Cu bani proprii nu aveam cum să fac ce am realizat până acum”, spune Răzvan Ștefan Dumitru.
Jurnal Rural
Fermierii ar putea lua de la bănci credite pentru investiții cu dobândă la jumătate din valoarea de pe piață în urma unui acord între Ministerul Agriculturii și Fondul European de Investiții.
Inițiativa este parte a PNDR 2014 – 2020 și urmărește să ușureze accesul la finanțare al fermierilor și întreprinzătorilor din mediul rural. Alocarea în PNDR este de aproape 94 milioane de euro. Împreună cu resursele financiare alocate de către intermediarii financiari selectați, se așteaptă ca proiectul să genereze cel puțin 126 de milioane de euro în finanțări noi acordate beneficiarilor eligibili. Mandatul va susține investițiile și cheltuielile de capital ale fermelor mici și ale întreprinderilor active în domeniul agriculturii, precum și cofinanțarea granturilor din agricultură.
Fondul European de Investiții urmează să lanseze un ”Apel pentru Expresii de Interes” adresat intermediarilor financiari care oferă finanțare fermierilor din România. După primirea aplicațiilor și parcurgerea unui proces de evaluare a acestora, FEI va selecta intermediarii financiari care urmează să pună la dispoziție finanțarea necesară fermierilor și întreprinderilor agricole.
Bani pentru fermieri. Nu cei din România
Comisia Europeană rambursează 433 de milioane fermierilor din spațiul comunitar, sumă ce provine din fondul agricol de rezervă al instituției pe anul 2017. Această rezervă a fost constituită din plățile directe ale fermierilor de anul acesta, iar plata a început la 1 decembrie.
În ciuda unor situații de criză înregistrate anul trecut în agricultura europeană, banii existenți în fondul de rezervă nu au fost folosiți până acum, iar măsurile suplimentare de sprijin pentru sectoarele agricole care au întâmpinat dificultăți au fost onorate din bugetul deja existent pe 2017.
În ceea ce privește situația din primăvara acestui an, fermierii îngrijorați de daunele provocate de fenomenele meteo nefavorabile au fost sustinuți prin acordarea de avansuri mai mari din plățile directe pentru 2018 și acordarea de derogări în ceea ce privește anumite condiții impuse pentru plățile directe de ecologizare.
Conceptul unui fond de rezervă pentru agricultură, precum și mecanismul de rambursare, au fost adoptate în reforma agricola din 2013, în cadrul Politicii Agricole Comune, măsuri ce au fost aplicate pentru prima oară în anul bugetar 2014. Acest tip de deducere se aplică doar pentru plățile directe în valoare de peste 2.000 euro.
Proiecte tip pentru silozuri și ferme
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pune la dispoziția fermierilor proiecte tip pentru ferme și silozuri, care vor putea fi realizate cu finanțare nerambursabilă prin PNDR 2020, fără a mai parcurge procedura de achiziție publică. AFIR a publicat pe pagina proprie de internet prima versiune a Ghidului bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri și sere.
Documentul prezintă metodologia de introducere de noi produse în baza de date cu prețuri de referință, precum și de actualizare a informațiilor specifice și a prețurilor unitare. Produsele vor fi introduse în baza de date de către producător sau de către un singur importator al acestora sub forma unor proiecte tip, funcționale.
Această nouă secțiune a Bazei de date cuprinde prețuri de referință pentru silozuri și sere care pot fi realizate cu fonduri nerambursabile prin submăsurile 6.1 – tinerii fermieri, 6.3 – ferme mici, 4.1 – exploatații agricole și 4.1a – exploatații pomicole din PNDR.
Practic, în foarte scurt timp, vor fi puse la dispoziția fermierilor proiecte tip pentru ferme și pentru silozuri, care vor putea fi realizate cu finanțare nerambursabilă prin PNDR, fără a mai parcurge procedura de achiziție publică.
Potrivit datelor AFIR, producătorul sau importatorul care înscrie elemente are posibilitatea de a încărca maximum 20 de proiecte tip pentru fiecare marcă. Aceste elemente se vor încărca în cel mult 30 de zile de la data la care s-a transmis spre verificare primul element. Prețurile din Baza de date vor fi exprimate în euro și nu vor include TVA.
Bunăstarea animalor, verificată de la Bruxelles
Curtea de Conturi Europeană urmează să examineze dacă statele membre și Comisia Europeană au contribuit în mod eficace până în prezent la atingerea obiectivelor Uniunii în materie de bunăstare a animalelor. Este pentru prima dată când un audit al Curții este consacrat exclusiv acestui subiect.
Obiectivul auditului va fi de a evalua acțiunile care au fost întreprinse pentru a se asigura conformitatea cu legislația privind bunăstarea animalelor și pentru a se îmbunătăți coordonarea între activitățile din acest domeniu și politica agricolă comună.
Auditul se va limita la animalele de fermă, acestea făcând obiectul celei mai mari părți din legislația Uniunii în domeniu. În spațiul comunitar există aproximativ 4,5 miliarde de pui, găini ouătoare și curcani și circa 330 de milioane de vite, porcine, caprine și ovine. Pe lângă condițiile de viață ale animalelor în exploatațiile agricole, auditul se va axa și pe aspectele legate de transportul și sacrificarea acestora.
Auditorii Curții de Conturi a Uniunii vor efectua vizite în cinci state membre – România, Polonia, Franța, Italia și Germania. Se estimează că raportul rezultat în urma auditului va fi publicat spre sfârșitul anului 2018.
Vinul românesc ”salvează” producția europeană
Producţia mondială de vin va scădea în 2017 cu 8,2% faţă de anul precedent. Cel mai mult va avea de suferit Europa, unde pierderea este de 14%, cea mai mare înregistrată în ultimii 20 de ani potrivit unui comunicat al Organizaţiei Mondiale a Vinului şi Viţei de Vie.
România este printre cele 4 ţări europene unde producţia de vin estimată pentru 2017 este în creştere faţă de 2016 cu 5,3 milioane hectolitri. Portugalia, Ungaria şi Austria fac şi ele parte din acest top select. Mai mult, România este menţionată ca fiind singura în care producţia a crescut după doi ani în care totul a mers prost din acest punct de vedere.
În Statele Unite ale Americii prognoza este optimistă, în ciuda incendiilor care au devastat zona viticolă din California. În celelalte zone ale lumii, producţia de vin a rămas la fel ca în anii trecuţi sau a crescut puţin, fără să influenţeze foarte mult procentele la nivel mondial.
Organizația apreciază că vinul va rămâne la aceeaşi calitate, aceasta nefiind influenţată de condiţiile meteo. Consumul va rămâne şi el stabil, ceea ce va duce, cel mai probabil, la o creştere a preţurilor.