Pomi avem, fabrică de prelucrare a fructelor încă nu

Pe fondul crizei din agricultura europeană, la care România este parte, fermierii încearcă să găsească propriile soluții, uneori fără să mai aștepte reacția autorităților.

Și pentru că principala problemă o reprezintă vânzarea produselor, scăzută acum din cauza embargoului impus de Rusia, în unele state apar inițiative locale, care, fără a fi o noutate, ar putea fi o parte a soluției.

Astfel, la Bruxelles s-a deschis primul magazin care vinde produse exclusiv belgiene; proprietarii au umblat un an, căutând furnizori de carne, legume și lapte în plan local, iar la numai câteva zile de la deschidere, magazinul a și fost golit de produse.

În emisiunea Rural, corespondentul RFI Mihaela Gherghișan a vorbit despre succesul unei idei simple, care însă e rezolvarea financiară a multor producători locali.

Și tot în emisiunea de astăzi mai găsim un bun exemplu. Este vorba de Grupul de Acțiune Locală ”Făgărașul de Sud - Ținutul Posadelor”, care are ceva de oferit. Pentru că zona este una prielnică pomiculturii (domeniu în care însă fondurile europene nu sunt mai deloc folosite), cei din partea locului au găsit metode de a-i sprijini pe fermieri. Cu bani europeni a fost construit un depozit pentru fructe, iar acum, în noul exercițiu financiar, se vrea ridicarea unei fabrici pentru sucuri din fructe.

În comuna Domnești din Argeș am stat de vorbă cu Tudor Radu, director executiv al Grupului de Acțiune Locală Ținutul Posadelor:

Emisiunea Rural dinl 23 Iunie 2016 by RFI Romania