Nu e bine în industria laptelui. Și nici nu va fi prea curând (Dorin Cojocaru, APRIL)

Cascaval intr-o vitrina, industria laptelui

Industria românească a laptelui nu trece prin cea mai fericită perioadă, iar lucrurile nu par a merge spre mai bine, spune Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui.

De ceva vreme, preţul laptelui (materie primă) tot crește, chiar cu aproape o treime, acuză Dorin Cojocaru. De exemplu, anul trecut, laptele s-a scumpit cu peste 30%. ”A crescut preţul materiei prime mult, iar retailerii nu acceptă o mărire de preţ la negociere şi ne scot de la raft. Eu trebuie să îmi plătesc fermierii la un preţ rezonabil, să trăiască şi ei. Dacă acum un an laptele era în jur de 1,1 lei pe litru, acum e la 1,6-1,7 lei materia primă”, spune preşedintele APRIL.

Iar situația din România nu este singulară. Industria europeană a laptelui a intrat într-o perioadă de turbulenţe, în care preţul laptelui la poarta fermei a scăzut semnificativ, după cum arată rapoartele Comitetului European al Regiunilor, un organism consultativ care reprezintă autorităţile locale şi regionale din Uniunea Europeană şi care are misiunea de a oferi Comisiei Europene puncte de vedere asupra diverselor situaţii din UE.

Produsele lactate foarte ieftine, supraproducția în raport cu cererea, fluctuațiile mari de preț, dezastrele naturale și epidemiile cu care se confruntă acest sector au îngreunat considerabil situația producătorilor. Prețurile mici obligă fermierii europeni, la nivel individual, să producă mai mult lapte pentru a evita falimentul.

Discutăm situația cu Dorin Cojocaru, preşedintele APRIL - Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui.

Jurnal Rural

Ministerul Agriculturii anunță schimbări în ”Programul Național Apicol”, cu scopul de a crește numărul familiilor de albine, calitatea produselor și sporirea nivelului de valorificare a resurselor de natură vegetală.

Astfel, se are în vedere o îmbunătățire a activității de marketing și diversificarea gamei de produse apicole, dar și inițierea și extinderea mediului de afaceri profitabil în spațiul rural.

Ministerul anunță că, avînd în vedere că se decontează un sfert din totalul stupilor cu familii de albine deplasați în pastoral, în actele care atestă deplasarea trebuie să fie menționat numărul exact de stupi. În cazul achiziționării de mătci sau familii de albine pentru apicultura convențională sau cea ecologică, se redefinesc dimensiunile minime și cele maxime ale efectivului deținut. O modificare importantă anunță că se propune eliminarea obligativitatii transmiterii la APIA a copiei adeverinței ANZ cu efectivul de familii de albine pregătit pentru iernat, având în vedere că nu are impact financiar pentru APIA.

De asemenea, termenul limită de depunere 15 august se înlocuiește cu data 1 august, din cauza timpului redus pentru efectuarea controalelor și a plăților.

Bani pentru creșterea bivolițelor

Senatul României a adoptat Legea privind aprobarea Programului de susținere a activității de reproducție în sectorul de creștere a bubalinelor. Programul se va derula pe doi ani, 2018 - 2020, iar bugetul total alocat pentru acest ajutor de stat este de 30 de milioane de euro.

În forma adoptată de Senat, ajutorul de stat se acordă pentru investiții în locuri noi de cazare crescătorilor de bivolițe, persoane juridice și/sau PFA, și/sau IF, și/sau II, care dețin exploatații autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și care desfășoară activități de creștere și reproducție. Ajutorul de stat se acordă pentru realizarea a maximum 200 de locuri noi de cazare, pentru un beneficiar, o singură dată.  Locurile de cazare trebuie populate cu animale de reproducție de rasă pură din specia bubaline, adică femele din specia bubaline, ai căror părinți și bunici sunt înscriși sau înregistrați într-un registru genealogic al aceleiași rase și care trebuie să fie înscrise, înregistrate sau măcar să îndeplinească criteriile de înscriere în registrul genealogic.

Beneficiarii ajutorului trebuie să dețină suprafața de teren necesară investițiilor realizate în Program. Beneficiarii Programului nu pot accesa simultan sprijin și prin PNDR 2014 - 2020 pentru aceleași măsuri reglementate de această lege.

Se plătește subvenția pentru motorină

Luna aceasta se depun cererile de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul I al anului 2018, anunță Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Pentru că data de 30 aprilie 2018 cade într-o zi nelucrătoare, APIA anunță că termenul limită până la care se depun aceste cereri este 2 mai 2018.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,7385 lei/litru.

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2018 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv. Toate documentele depuse în copie  vor  fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnatură și vor purta sintagma ”conform cu originalul”.

Parizer fără nitrit; substanța e înlocuită cu cătină

Patru profesori de la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi au inventat parizerul fără adaos de nitrit. Alimentul făcut cu carne de porc şi şrot de cătină a fost premiat deoarece în compoziţa sa nu se mai găseşte azotitul de sodiu, un aditiv cancerigen utilizat în industria cărnii pentru fixarea culorii.

Parizerul a fost premiat la Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii ”Pro Invent 2018” de la Cluj-Napoca. Practic, profesorii gălăţeni au reuşit să scoată din compoziţia produsului din carne un aditiv considerat periculos pentru sănătate. Rezultatul a venit la capătul a 40 de ani de cercetare, spun reprezentanţii facultăţii gălăţene.

Produsul bio fără coloranţi şi conservanţi are valabilitatea de cel mult 28 de zile. Acesta nu are un gust diferit, în comparaţie cu parizerul tradiţional, şi poate fi fabricat în toate unităţile existente fără a fi nevoie de investiţii suplimentare.

Locul 3 în UE la ovine

România se află în topul Uniunii Europene la numărul de ovine, fiind devansată de Marea Britanie și Spania, potrivit ultimelor date Eurostat.

Cu aproximativ 9,8 milioane de oi în anul 2017, România se situează pe locul al treilea în Uniunea Europeană, Marea Britanie având 24,5 milioane capete de oi, iar Spania, 15,9 milioane.

Consumul de carne de ovine în 2016, în România, a fost în medie de 2,6 kg/locuitor, în ușoară creștere față de anul anterior, dar semnificativ mai mare față de 2014, când era de numai 0,7 kg/locuitor anual.