Apicultorii și fermierii, probleme comune

Intrarea intr-un stup de albine pavata cu granule de polen galben

Apicultorii din România nu se așteaptă ca anul acesta să aibă producții de miere la un nivel foarte ridicat. De asemenea, există o nouă a legii a apiculturii, iar specialiștii așteaptă să vadă cum va fi aplicată. De asemenea, situația culturilor agricole din zona de vest a țării este sub semnul inundațiilor și a secetei, în același timp. În acest context, fermierii sunt sfătuiți să fie atenți la tehnologia folosită și la prețul de vânzare.

Invitați: Marian Pătrașcu, președintele filialei județului Ilfov și a municipiului București al Asociației Crescătorilor de Albine din România, Nicolaie Apopi, vicepreședinte al Consiliului Director al Clubului Fermierilor Români pentru agricultură performantă, administrator Agro Baden Banat și Popagra din vestul țării.

Jurnal Rural

Legea care definește disconfortul olfactiv, așa-numita lege a mirosurilor, a fost adoptată săptămâna trecută în Camera Deputaților, forul decizional. Actul normativ, care a fost trimis pentru promulgare președintelui României, aduce modificări semnificative textului Ordonanței de Urgență privind protecția mediului. „Legea mirosurilor” obligă autoritățile administrației publice locale să reglementeze, inclusiv prin interzicerea permanentă sau temporară, desfășurarea activităților generatoare de mirosuri în zonele de locuit, recreere, odihnă, tratament și agrement. 

De asemenea, administraţia publică va controla preventiv și la sesizarea publicului activitățile care nu se supun reglementării din punctul de vedere al protecției mediului.

Reacțiile nu au întârziat să apară. Reprezentanții asociațiilor crescătorilor de animale au cerut ca președintele țării să nu promulge legea. „Nu ne ajung pesta porcină africană, închiderea industriei HoReCa la nivel european, cazurile de Covid-19 din unitățile de carne din alte state membre, carnea de porc și de pasăre îndoielnică din alte țări. Legea mirosurilor afectează toate fermele, toate structurile de abatorizare, prelucrare a cărnii, indiferent de dimensiunea lor”, a declarat Mary Pană, președintele Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine.

Bulgaria: teste anti pesticide la toate loturile de legume și fructe proaspete importate

Ministerul Agriculturii și Alimentației de la Sofia a provocat un adevărat scandal pe piața de fructe și legume proaspete. Începând cu luna iunie și până în octombrie, fiecare lot importat va fi supus unei analize pentru detectarea eventualelor reziduuri de pesticide la intrarea în Bulgaria, anunță site-ul www.segabg.com.

Importatorii trebuie să plătească pentru fiecare lot testat suma de 420 de leva (aproximativ 210 euro). Pe lângă acest cost suplimentar, ei se tem că fructele și legumele se vor altera până la aflarea rezultatului analizelor de laborator.

Actul normativ, adoptat de guvernul de la Sofia, privește importurile din Turcia, unde controlul pesticidelor este mai puțin strict în comparație cu reglementările Uniunii Europene. De asemenea, dispozițiile sunt valabile și pentru produsele din Grecia, unde au fost constatate, în ultimii ani, mai multe cazuri de utilizare a unor pesticide interzise.

Franța propune o conferință europeană pe tema suveranității alimentare

Ministrul francez al agriculturii Didier Guillaume propune ca europenii să se reunească la toamnă pentru a discuta despre suveranitatea alimentară. Epidemia de coronavirus îi obligă pe responsabilii politici să plaseze în centrul preocupărilor şi chestiunile legate de alimentaţie.

Ministrul francez al agriculturii declară că industria alimentară şi lanţurile de aprovizionare au fost greu încercate de epidemie. Sistemul de aprovizionare a făcut însă faţă acestei presiuni speciale, dar, pe viitor, trebuie regândit sectorul alimentar european, afirmă demnitarul francez.

În mod normal, Europa nu ar trebui să fie dependentă de importuri de alimente, dar situaţia este mai complexă. Franţa, de exemplu, importă trei milioane cinci sute de mii de tone de soia anual pentru hrana animalelor.

Pe viitor, spune ministrul francez, citat de cotidianul Le Figaro, trebuie să semnăm tratate de liber schimb în care tot ce ţine de alimentaţie să fie pus sub semnul excepţiei.

Vă prezentăm și câteva știri pe scurt din state europene

De la Atena, aflăm că Grecia a autorizat Uniunea Europeană să inițieze proceduri de sancționare a Danemarcei pentru presupusa însușire a denumirii de origine protejată pentru brânza feta, a anunțat miercuri ministerul grec al agriculturii, citat de AFP. În anul 2005, Curtea Europeană de Justiție a respins un apel al Germaniei și Danemarcei privind dreptul producătorilor din aceste state de a folosi în continuare denumirea de „feta” pentru brânzeturile albe în saramură.

În Bulgaria, apicultorii cer o anchetă cu privire la otrăvirea albinelor, care continuă să fie nepedepsită, în ciuda dovezilor privind utilizarea substanțelor interzise de legislația Uniunii Europene. Albinele au murit în masă, în luna mai, în regiunea Pleven, iar această situație a mai avut loc și în urmă cu trei ani.

Și Croația se confruntă cu aceeași problemă. Peste 50 de milioane de albine au fost găsite otrăvite într-un județ de la granița cu Ungaria. Inspectorii veterinari și specialiștii în domeniul apicol analizează ce a provocat toate aceste decese.

În Austria, planul de stimulare a economiei, anunțat, recent, include un ajutor semnificativ pentru fermierii austrieci: o reducere de impozite de 400 de milioane de euro pentru agricultură și investiții în silvicultura durabilă și ecologică, a declarat ministrul austriac al Agriculturii.

La Dublin, președintele Asociației Fermierilor Irlandezi a făcut publică, săptămâna trecută, o declarație care descrie efectul secetei asupra culturilor. Șeful fermierilor a comentat că ploile recente au venit prea târziu pentru multe culturi, ceea ce va duce la reduceri semnificative ale producției.

Și la Varșovia există îngrijorări legate de secetă. În ciuda precipitațiilor din ultimele zile, în Polonia, seceta continuă să aibă efecte în nouă din cele 16 regiuni ale țării. Acest lucru afectează prețurile produselor alimentare, care în luna mai au fost cu 6,5% mai mari decât în perioada corespunzătoare din 2019, potrivit datelor Oficiului Central de Statistică.

Italia se confruntă nu doar cu pandemia, ci și cu o scădere a producției de carne, arată cele mai recente date de la Eurostat. În martie, abatoarele italiene și-au redus volumul de producție cu 41% pentru carnea de vită, cu 24% pentru carnea de porc și cu 11% pentru carnea de vițel, comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent.