AcasăDumitru Botănoiu: "Programul de tomate a adus 1600 de tineri români înapoi...

Dumitru Botănoiu: “Programul de tomate a adus 1600 de tineri români înapoi în țară”

Invitatul emisiunii Rural a fost Dumitru Daniel Botănoiu, ministru secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Despre posta porcină…

Dacă ne uităm pe cronologia pestei porcine în România, vom observa că prima oară a apărut la Satu Mare. Așa că nu trebuie să ne mire că acum s-a mutat din Est spre Vestul țării noastre. A ajuns să fie o reală problemă. Mare parte din transmiterea viruslui le-a făcut omul, un număr însemnat de județe suferă. Din păcate, nu există un antidot pentru această pestă porcină. Țări importante din Europa s-au confruntat cu aceaastă maladie și au reușit să depășească situația cu eforturi foarte mari. Spania a fost cea mai lovită, iar acum am ajuns locul 2 în domeniul carnei procesate la nivel european

Despre tărgul Indagra…

Un eveniment deosebit. Este un cerc încchis de la partea de producție la consumatori. Toate produsele prezente sunt certificate și de calitate. Aveți grijă de unde cumpărați, vă asumați un risc. Dar aici la târg vin numai producători acreditați

Despre producția de tomate

Cu acest program am reușit să aducem în țară 1600 de tineri. Românii sunt mari consumatori de tomate, așa că e nevoie de producșie serioasă. Iar în acest an producția a crescut, ceea ce este foarte bine

Jurnal Rural

România îşi va păstra primul loc în Uniunea Europeană şi în acest an la producţiile de porumb şi floarea soarelui, în condiţiile în care suprafeţele însămânţate au fost mai mari decât în 2018, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

“În privinţa culturilor de toamnă, acum suntem în plin proces de recoltare la floarea soarelui şi la porumb. Până la această dată (1 octombrie – n. r.) am recoltat 53% din suprafaţa însămânţată cu porumb, iar la floarea soarelui ne apropiem de final – avem aproape 97%. La sfecla de zahăr suntem la început, am recoltat doar 16%, la cartofi am ajuns la 87% din suprafaţă, la struguri de masă la 68%, iar la strugurii pentru vin la 64%. Până nu se introduc în magazie toate aceste producţii nu facem estimări“, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Petre Daea.

În 2019, suprafaţa însămânţată cu porumb depăşeşte 2,65 milioane hectare, iar cea cu floarea soarelui 1,16 milioane hectare, în creştere faţă de anul trecut când terenurile cultivate cu porumb au ocupat 2,41 milioane hectare, iar cele cu floarea soarelui 1,01 milioane hectare.

Creşterea suprafeţelor cultivate cu aceste două culturi s-a datorat pierderii suprafeţelor cultivate cu rapiţă din cauza secetei, iar terenurile respective au fost însămânţate fie cu floarea soarelui, fie cu porumb, a explicat Petre Daea.

În acest context, şeful de la Agricultură a anunţat că şi anul acesta România îşi va păstra primul loc în UE la producţiile de porumb şi de floarea soarelui.

Pot să vă spun că la floarea soarelui şi porumb, din perspectiva noastră, ne vom păstra primul loc şi anul acesta în Uniunea Europeană, mai ales că au fost suprafeţe mai mari şi se va vedea la producţia totală“, a subliniat Daea.

16,9%, în timp ce producţia animală a scăzut cu 2,6%. Astfel, valoarea producţiei vegetale a depăşit 61,21 miliarde de lei, cea animală – 23,9 miliarde de lei, iar ramura serviciilor agricole – 1,22 miliarde de lei. Datele definitive pentru 2018 vor fi anunţate de INS în data de 15 octombrie 2019.

APIA acordă plăți în avans în cadrul schemelor de plăți directe

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va putea acorda, începând cu 16 octombrie 2019, plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal şi zootehnic, după ce Executivul a adoptat, miercuri, în şedinţa săptămânală, Hotărârea privind cuantumului plăţilor pe suprafaţă şi a plafonului pentru sprijinul cuplat la ovine/caprine.

Conform unui comunicat de presă al Guvernului, transmis miercuri AGERPRES, plăţile prevăzute în actul normativ se acordă potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Astfel, prin acest act normativ au fost aprobate cuantumurile pentru plăţile directe în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (102,6082 euro/hectar), plata redistributivă pentru intervalele între 1 şi 5 hectare, inclusiv (5 euro/hectar) şi peste 5 hectare şi până la 30 hectare, inclusiv (48,7127 euro/hectar), plata pentru înverzire (59,3201 euro/hectar) şi plata pentru tinerii fermieri (31,2477 euro/hectar). Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafeţelor determinate, precizează sursa citată.

Hotărârea de Guvern mai prevede că pentru speciile ovine/caprine plăţile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 64,3 milioane de euro.

De asemenea, sumele necesare pentru aplicarea plăţilor directe în sectorul vegetal şi a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă (FEADR) se asigură din prevederile bugetare aprobate MADR pentru anii 2019 şi 2020.

După frig, de miercuri vine căldura

Vremea se încălzește începând de miercuri temperaturile urmând să ajungă, în a doua parte a săptămânii viitoare, chiar şi la 25 de grade în Lunca Dunării, a anunțat directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu.

Începând de miercuri vom înregistra creşteri în ceea ce priveşte regimul de temperaturi de la o zi la alta astfel încât este posibil din a doua jumătate a săptămânii să vorbim de valori cuprinse între 21 şi chiar 24, 25 de grade în Lunca Dunării. 25 de grade la nivelul unei temperaturi maxime în ţara noastră reprezintă pragul unei zile de vară. Vom mai avea, pe parcursul lunii octombrie, perioade în care mercurul în termometre să ne aducă valori de temperaturi ridicate şi multe zile cu soare“, a declarat Elena Mateescu.

Directorul ANM a arătat, de asemenea, că pe parcursul lunii octombrie vor fi multe zile cu soare şi temperaturi ridicate.

Directorul general al ANM a precizat, în context, că în acest an episodul de iarnă autentică a venit mai devreme decât anul trecut, respectiv în prima decadă a lunii octombrie. În 2018, în ultima decadă a lunii octombrie, 23 – 24 octombrie, erau în vigoare o avertizare de cod galben şi una de cod portocaliu de ninsori viscolite pentru zona montană.

De altfel, potrivit prognozei pe 4 săptămâni elaborate de ANM, în primele două săptămâni din octombrie, până cel mult la începutul ultimei decade din lună, este posibil să se înregistreze, în medie, temperaturi uşor mai ridicate decât normalul climatologic, cu cele mai mari valori în special în partea de sud şi sud-est.

Reportaje

Emisiuni

Galerii Foto

Articole Similare