AcasăUn plan de relansare a producției de cartofi și cum se poate...

Un plan de relansare a producției de cartofi și cum se poate dezvolta lanțul scurt de aprovizionare

România a ajuns să producă mai puțin de jumătate din cantitatea de cartofi din consumul intern. Fermierii din acest domeniu au realizat un plan care să ducă la creșterea cantităților produse în România. Pentru a se ajunge la acest nivel estimările arată că este nevoie de un buget de aproximativ 700 milioane de euro în următorii 10 ani. Va reuși statul român să mobilizeze această sumă? Pe de altă parte, antreprenorii reușesc să dezvolte platforme online, prin care unesc producătorii de carne din zona rurală cu cererea care vine din mediul urban. În felul acesta, are loc o dezvoltare a lanțului scurt de aprovizionare.

Invitați: Laszlo Becsek, vicepreședinte Clubul Fermierilor Români, producător de cartofi, Florian Mateiță, fondatorul platformei Obor21, Mihaela Gherghișan, corespondent RFI la Bruxelles.

Jurnal Rural

Crește numărul de focare de pestă porcină africană. România înregistrează 438 de focare active de pestă porcină africană în 36 de judeţe, din care 13 în exploataţii comerciale, potrivit datelor anunţate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Numărul focarelor active este în creştere faţă de raportarea autorităţii din 16 decembrie, când au fost consemnate 409 de focare. Cele mai multe focare sunt în judeţele Gorj – 66, Arad – 43, Cluj – 28, Sălaj – 25, câte 23 în Bihor şi Ilfov, câte 22 în Alba şi Sibiu.

Produse românești pentru export

Cooperativa Ţara Mea anunţă deschiderea departamentului de export pentru produse româneşti, un proiect la care se lucrează de aproximativ doi ani, scopul fiind promovarea şi vânzarea de produse româneşti agro-alimentare pe piețele externe, potrivit unui comunicat. Cooperativa Ţara Mea a participat, anul trecut, la expoziţia internaţională de la Doha, promovând produse autentice româneşti şi reprezentând peste 1.000 de producători români. De la începutul acestui an au avut loc mai multe întâlniri bilaterale în vederea dezvoltării legăturilor de import-export, pe segmentul de produse agro-alimentare. Reprezentanţii cooperativei Ţara Mea susţin că vânzarea produselor româneşti în ţară reprezintă o prioritate.

Țări din UE încă ezită să aprobe tratatul Mercosur

Interzicerea utilizării pesticidelor va afecta capitalul fermelor din România şi, în acest context, trebuie să fim inconştienţi să credem că Uniunea Europeană poate hrăni cu eco şi cu bio cei 500 de milioane de locuitori ai săi în viitorul apropiat, a declarat preşedintele ProAgro, Ionel Arion, într-o dezbatere de specialitate online, citat de Agerpres. Reprezentantul ProAgro a făcut referire la prevederile Green Deal, dar şi la cele existente în Tratatul Mercosur, document ce nu a fost votat de ţări precum Franţa, Italia sau Spania.

La jumătatea anului 2019, Uniunea Europeană şi blocul Mercosur – format din Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay – au ajuns la o înţelegere privind un tratat de comerţ liber. Acordul se confruntă cu provocări înainte de a putea intra în vigoare, iar Franţa şi alte ţări europene se tem de impactul creşterii importurilor de carne de vită. Documentul va elimina taxele vamale sud-americane foarte ridicate în sectoare industriale cheie, precum confecţii, automobile – care reprezintă centrul acordului – în domeniul chimic şi în industria farmaceutică. În agricultură, aceste taxe rămân importante în domeniul băuturilor spirtoase, a produselor lactate, vinului sau ciocolatei. Pentru a-şi proteja piaţa internă, Uniunea Europeană a instituit cote de import, astfel încât produsele din statele Mercosur, precum carnea de vită sau cea de pui, să fie taxate începând cu un anumit prag.

Perspective negative pentru produsele agricole europene

Perspectivele pieței agricole din Uniunea Europeană sunt negative pentru următoarele luni, din cauza creșterii unor restricții din statele membre, evoluției comerțului internațional (care afectează vinul, brânzeturile, mărfurile procesate, măslinele, zahărul, cartofii și biocombustibilii) sau stării de sănătate a animalelor, conform unei analize a asociației fermierilor COPA-COGECA. Raportul arată că evoluția negativă este cauzată și de schimbările de consum, cum este, de exemplu, închiderea sectorului serviciilor alimentare. Vă prezentăm în continuare câteva știri europene pe scurt.

Germania va sprijini Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă, în perioada 2022-2024, cu 88,5 milioane euro, sporind astfel contribuția germană cu 40% față de ultima perioadă de finanțare. Germania rămâne unul dintre cei mai importanți donatori ai fondului.

În Spania, ministrul agriculturii a declarat în fața exportatorilor de portocale din Murcia că este încrezător că negocierile cu noua administrație Biden vor anula tarifele impuse de administrația Trump, potrivit Euractiv. Ministrul a recunoscut că extinderea recentă a acestor tarife pentru încă șase luni a provocat uimire în sectorul agricol, dar a afirmat că este nevoie ca fermierii să aștepte până când noul reprezentant special al Statelor Unite va fi confirmat în funcție. În ceea ce privește problemele existente la intrarea produselor agricole în Marea Britanie, ministrul spaniol a declarat că nu au existat incidente semnificative cu certificatele fitosanitare și că sprijinul electronic oferit pentru simplificarea procedurilor a ajutat.

În Polonia, cercetători de la Universitatea agronomică din Cracovia, împreună cu parteneri industriali, au adaptat un container de transport pentru a cultiva legume pe tot parcursul anului. Cercetătorii arată că legumele și plantele, așezate într-un recipient de aproximativ 12 metri, se pot cultiva în aproape orice zonă. Lămpile cu LED – singura sursă de lumină – determină dimensiunea, calitatea plantei și rata de creștere folosindu-se mult mai puțină apă decât într-un sistem tradițional de seră sau sol.

În Franța, Ministerul agriculturii și alimentației și-a anunțat sprijinul pentru cantinele școlare din comunitățile rurale mici. În cadrul planului de redresare sunt puse la dispoziție 50 de milioane de euro pentru a ajuta cantinele să își dezvolte lanțul de aprovizionare cu produse mai sănătoase, ecologice și locale. Multe școli doresc să achiziționeze produse proaspete, să reducă deșeurile și utilizarea plasticului. Este, însă, nevoie de o investiție inițială pentru cumpărarea echipamentului necesar pentru stocarea produselor proaspete, precum și pentru instruirea personalul.

 

 

Reportaje

Emisiuni

Galerii Foto

Articole Similare