În emisiunea Rural de astăzi abordăm mai multe subiecte, între care un exemplu de mică afacere lângă București, chiar dacă nu e o afacere în adevăratul sens al cuvântului, ci mai mult un exemplu de bune practici sociale la sate.
De asemenea, discutăm despre o cultură mai puțin populară în România, dar care poate aduce bani frumoși – salcia energetică, dar și despre ce înseamnă potențialele schimbări în Politica Agricolă Comună.
La Ciocănari, nu departe de București, se desfășoară proiectul Bio&co. Dincolo de producția de legume bio, asociația ”Ateliere Fără Frontiere” derulează și un proiect bine-venit în zonă, chiar dacă nu inedit – integrarea sau reinserția socială a persoanelor cu probleme sau cu nevoi speciale, după cum povestește directorul asociației Bio&co, Patrick Ouriagli.
În România își face loc printre fermieri o cultură nu foarte populară, dar extrem de apreciată în alte state europene. Salcia energetică este un tip de biomasă care a fost aclimatizată cu succes în solurile autohtone, după ce acest arbust cu putere calorică mare a fost importat din Suedia în urmă cu mai bine de 10 ani. ”Pionierul” acestui tip de culturi se numește Alexandru Benko, din Miercurea Ciuc. Detalii în emisiunea Rural de la colegul meu Mircea Oprea.
Comisarul european pentru agricultură Phil Hogan a simțit nevoia să redevină pentru scurt timp politician și să vorbească despre alegerile care au loc în acest an în mai multe state comunitare. Și dacă Brexit-ul e deja poveste, cu pierderile financiare de rigoare pentru fermieri, fie europeni, fie britanici, domnul Hogan a vorbit despre posibile riscuri viitoare în Franța și Germania, după cum transmite de la Bruxelles corespondentul RFI Mihaela Gherghișan.
Ascultă emisiunea Rural din 08 mai 2017:
Jurnal Rural
Cei care se gândesc la o afacere în mediul rural au la dispoziție o nouă linie de finanțare, prin intermediul căreia pot accesa fonduri europene de până la 200.000 de euro pe proiect.
Bugetul permite finanțarea unui număr de cel puțin 2.200 de întreprinderi, fiind eligibile proiectele din sfera agriculturii, industriei alimentare, dar și afaceri non-agricole amplasate în spațiul rural sau cursuri de formare profesională. Fondurile sunt accesate prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală, ceea ce asigură selectarea acelor proiecte care respectă strategiile de dezvoltare locală și, de asemenea, o repartizare uniformă a fondurilor disponibile la nivel național.
Proiectele selectate de către GAL-uri pot fi, de exemplu, proiecte de investiții, respectiv investiții în infrastructură, investiții în sectoarele agricol și forestier, investiții non-agricole sau proiecte cu sprijin forfetar (domeniul agricol și non-agricol), în cadrul cărora sprijinul se acordă în tranșe cu o valoare prestabilită.
De asemenea, se pot cere bani pentru proiecte de servicii, respectiv proiecte care vizează operațiuni necorporale precum organizarea de evenimente, instruiri, formare profesională și informare.
Program lung la APIA
APIA anunță că centrele din țară își prelungesc programul de lucru pentru a primi cererile pentru subvenții. Termenul limită pentru depunerea acestor documente este 15 mai, iar primele avansuri vor fi plătite începând cu 15 octombrie.
Astfel, mai multe centre APIA și-au prelungit programul de lucru și în zilele de sâmbătă, pentru a da posibilitatea fermierilor să depună cererile până la jumătatea lunii fără a risca penalizări. Spre deosebire de anii anteriori, când termenul se mai prelungea o perioadă, iar fermierii care întârziau erau penalizați, acum ministrul Petre Daea spune că nu va mai exista nicio prelungire, iar penalizarea pentru fermierii întârziați va fi pierderea subvenției.
După expirarea termenului limită de depunere a cererilor unice de plată, între 1 iunie și 1 iulie APIA va face controlul preliminar și administrative, urmat între 1 iulie și 1 octombrie de controlul la fața locului. Primele avansuri vor fi acordate în perioada 15 octombrie – 30 noiembrie, după care plățile regulare se vor face până la 31 martie anul viitor.
Noi sesiuni de finanțare la AFIR
De câteva zile, AFIR a deschis sesiunile de primire a proiectelor de investiții finanțate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 pentru teritoriul național, dar și pentru Delta Dunării. Fondurile totale nerambursabile însumează peste 680 de milioane de euro, din care 53,5 milioane sunt alocate investițiilor din Deltă.
Până în 31 iulie 2017, ora 17.00, AFIR lansează sesiuni de primire a proiectelor pentru mai multe submăsuri, între care se numără ”Investiții în exploatații agricole”, ”Investiții în exploatații pomicole” și ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”.
De asemenea, până în 31 octombrie 2017, ora 17.00, AFIR are deschisă și sesiunea de depunere a proiectelor pentru schema de minimis ”Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole”.
Depunerea proiectelor se realizeaza on-line pe pagina oficială de internet a agenției, www.afir.info, pentru toate submăsurile. Cine are nevoie de ajutor găsește în aceeași pagină, șa secțiunea ”Investiții PNDR”, ghidul solicitantului.
Câți bani iau fermierii români de la Bruxelles?
Ministerul Agriculturii a aprobat linii de finanțări de 2,7 miliarde de euro pentru anul 2017 și intenționează ca până la finele anului să semneze contractele de finanțare pentru cel puțin 85% din fonduri în cadrul proiectelor cu cofinanțare privată și integral pentru beneficiarii publici, anunță secretarul de stat în MADR Dănuț Alexandru Potor.
”Ținta noastră este ca până la sfârșitul acestui an să avem 100% din alocările financiare pentru beneficiari privați puși la dispoziție și contractați cel puțin 85% din anvelopa financiară și chiar 120% pentru beneficiarii publici”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, care a subliniat că graba ministerului este în strictă legătură cu necesitățile fermierilor.
Potor spune că până la 31 martie fermierii au putut primi plățile de la APIA și doar circa 26.000 mai au încă de primit ajutoarele cuvenite, din motive strict birocratice sau de întârziere a depunerii cererilor.
Piața alimentelor – calmă în perioada următoare
Prețurile alimentelor vor rămâne stabile în următorii 8 ani, estimează Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Estimarea apare în raportul comun anual privind perspectivele sectorului agricol, iar cele două organizații susțin că până în 2025 consumul de alimente va fi temperat de o creștere economică moderată, încetinirea ritmului de creștere a populației, precum și de tendința gospodăriilor de a aloca venituri suplimentare pentru produse non-alimentare, inclusiv în țările în curs de dezvoltare.
Creșterea productivității în sectorul agricol și extinderea suprafețelor cultivate în următorul deceniu vor face față majorării cererii pentru alimente, ceea ce va duce la stabilizarea prețurilor și la o perioadă mai calmă pe piețele agricole, apreciază FAO și OECD.