Schimb de generații în agricultură. Da, dar cu cine?

Încet, încet, a venit vremea ca și în agricultura românească o bună parte a afacerilor să treacă la următoarea generație de manageri. Subiect uneori delicat, situația fiind dificilă și din cauza problemelor conexe. Între acestea, lipsa de muncitori calificați în domeniu.

Dincolo de multele probleme inerente în activitatea agricolă de zi cu zi, fermierii se izbesc tot mai des de fiscalitatea excesivă și în continuă schimbare, de prețurile mari cu care cumpără inputurile și de valoarea mică la care comercializează recoltele. Este adevărat că în acest din urmă caz de vină sunt și ei pentru că negociază individual, ceea ce îi lasă fără putere în fața traderilor.

Iar peste toate vine și schimbarea modului în care Uniunea Europeană vede viitorul politicii agricole. Au apărut zvonuri, și nu pentru prima oară, că ar exista intenția de a lua, după 2020, o parte din banii de la PAC și a-i da pentru politici de coeziune și rezolvarea problemelor migranților. Zvonuri repede dezmințite de oficialii comunitari, dar, după cum spune corespondentul RFI la Bruxelles Mihaela Gherghișan, nu iese fum fără foc.

Discutăm viitorul agriculturii românești din această perspectivă, dar nu numai, cu inginerul Nicu Vasile, care cultivă 1.100 de hectare la Fundulea. Deschis la nou și inovații, Nicu Vasile se plânge însă că nu prea mai are cu cine să facă treabă. Din 10 absolvenți de agronomie care vin să se angajeze la el, fermierul spune că păstrează doar unul, care are habar cât de cât ce înseamnă munca în agricultură.

 

Schimb de generații în agricultură. Da, dar cu cine? by RFI Romania