Agricultura e pe cale să calculeze rezultatele unui an plin de probleme și frământări – inundații, secetă, prețuri mici la vânzarea produselor și, peste toate, plata cu întârziere a subvențiilor.
România se poate aștepta în acest an la recorduri de producție în agricultură, estimează Comisia Europeană. Un recent raport al instituției anunță că România și Bulgaria vor avea producții medii la hectar care vor ajunge la niveluri record, în raport cu media ultimilor cinci ani.
Potrivit prognozei Comisiei Europene, România va avea o producție medie la grâu de 3,9 tone/hectar, la floarea-soarelui - 2,1 tone la hectar, iar în cazul rapiței documentul aproximează o producție cu aproape 20 de procente mai mare decât media ultimilor 5 ani.
În ciuda previziunilor optimiste, în cazul culturilor de porumb fermierii abia se așteaptă să își scoată cheltuielile.
Despre estimări și rezultate discutăm în emisiunea de astăzi cu Emil Dumitru, președintele ProAgro, una din federațiile de producători din agricultuă, și Gabriel Gherghescu, realizator al emisiunii ”Viața Satului” la TVR.
În plus, amintim că mai mulți producători au solicitat parlamentarilor ca noua lege care obligă marile magazine să vândă în proporție de 51% alimente din producția internă să fie modificată astfel încât să le permită acordarea de discount-uri din prețul de achiziție sau să fie facturați de retaileri pentru servicii precum cel de promovare.
Acum, legea interzice oricărui comerciant să solicite facturarea sau refacturarea și să încaseze taxe și servicii, iar termenele de plată sunt reduse la 30 de zile calendaristice pentru majoritatea produselor, respectiv la 7 zile calendaristice pentru produsele proaspete. Atât producătorii, cât și comercianții, au arătat că o problemă ridicată de lege este legată de definirea ”produsului proaspăt”, pentru care plata trebuie efectuată în 7 zile. Potrivit unora, în această categoria pot intra și pastele făinoase, băuturile energizante sau alcoolice.
Una din principalele cereri ale producătorilor a fost însă posibilitatea de putea fi facturați în continuare de retaileri pentru anumite servicii, precum cele de promovare. Mai mulți producători au susținut că doresc astfel de servicii, care îi ajută la vânzare, iar legea ar trebui să specifice ce fel de servicii pot fi taxate de supermaketuri.
Și tot în emisiunea de astăzi dezbatem o afirmație a organizației HelpAge International, care amintește că agricultura are nevoie de o renovare pentru a-i atrage pe tineri. În întreaga lume fermierii sunt o populație în vârstă deoarece sectorul agricol nu reușește să atragă tineri talentați care preferă să meargă la oraș în căutarea unui loc de muncă.
Potrivit experților, micile ferme produc peste 70% din hrana mondială și, pentru a fi sigur că există suficiente astfel de ferme pentru a hrăni o populație mondială în creștere, agricultura are nevoie de o renovare pentru a-i atrage pe tineri.
Discutăm subiectul cu Mihaela Gherghișan, corespondent RFI la Bruxelles.