Lipsa diversificării agriculturii româneşti şi industria alimentară slab dezvoltată sunt punctele slabe care au ca efect un nivel redus de autosuficienţă pentru produsele fabricate în România.
Invitată la Rural: Cecilia Alexandri, director general, Institutul de Economie Agrară al Academiei Române.
Jurnal rural european
- Sate inteligente, cu bani europeni;
- Comisia acordă încă 10 ani pentru glifosat;
- Un nou ajutor de stat pentru fermierii polonezi;
- Mai multe milioane de euro pentru sectorul ecologic francez;
- Proiecte inovatoare premiate la Bruxelles.
Sate inteligente, cu bani europeni
Aproximativ 25 de miliarde de euro, reprezentând 8% din totalul alocărilor politicii agricole comune (PAC) în perioada 2023-2027, vor contribui, în mod direct, la dezvoltarea zonelor rurale și a comunităților din satele europene, se arată într-un studiu publicat săptămâna trecută de Comisia Europeană.
19 state membre au preluat în planurile lor strategice conceptul de sate inteligente, inclus pentru prima dată în cadrul PAC pentru 2023-2027. 11 țări vor sprijini investițiile în producția de energie din surse regenerabile prin intermediul panourilor solare, iar 10 vor utiliza programul european de subvenții agricole pentru incluziunea socială.
Studiul va fi prezentat în cadrul Forumului la nivel înalt privind politica rurală, care va avea loc în perioada 27-29 septembrie în Spania și va reuni factorii de decizie politică și autoritățile publice de la nivelul Uniunii și din toate cele 27 de state membre implicate în gestionarea fondurilor europene.
30% din populația Uniunii Europene trăiește în zonele rurale, care acoperă 83% din teritoriul blocului comun.
Comisia acordă încă 10 ani pentru glifosat
Comisia Europeană propune statelor membre reaprobarea utilizării erbicidului glifosat pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data de 16 decembrie a.c., sub rezerva că substanța activă poate fi revizuită în orice moment, dacă apar noi informații relevante pentru protecția sănătății umane și a mediului, potrivit documentului publicat de executivul de la Bruxelles săptămâna trecută. Votul din partea statelor membre este așteptat în luna octombrie, în cadrul Comitetului permanent pentru plante, animale, alimente și furaje.
Propunerea Comisiei, bazată pe evaluarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, oferă un spațiu suficient de larg pentru continuarea cercetărilor asupra glifosatului și acumularea de noi date științifice. De asemenea, industria de protecție a plantelor va avea timpul necesar pentru introducerea pe piață a unor substanțe mai puțin controversate.
Cum s-au poziționat statele membre, până acum, față de substanța activă glifosat? În Franța, utilizarea erbicidului a fost parțial restricționată, din anul 2020, iar guvernul de la Paris a introdus o schemă de compensare a fermierilor care renunță voluntar la produsele fitosanitare pe bază de glifosat. Malta și Austria au interzis aplicarea glifosatului în zone publice sau sensibile, cum ar fi locurile de joacă și parcurile. Luxemburgul a fost singura țară din Uniunea Europeană care a impus o interdicție totală privind folosirea substanței, dar a fost nevoită să revină asupra deciziei, după ce a pierdut procesul intentat de producătorul Bayer. În Germania, în guvernul federal există opinii diferite: ministrul agriculturii, Cem Özdemir, este un adversar al erbicidului, în timp ce liberalii din coaliția guvernamentală s-au declarat în favoarea aprobării.
Anul trecut, reautorizarea glifosatului pentru o perioadă temporară, de un an, i-a revenit Comisiei Europene, deoarece țările membre nu au format o majoritate calificată pentru validarea votului.
Un nou ajutor de stat pentru fermierii polonezi
Producătorii de porumb din Polonia primesc un sprijin financiar în valoare totală de aproape 45 de milioane de euro, din fonduri naționale. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a aprobat schema poloneză de ajutor de stat adresată fermierilor care riscă să-și piardă lichiditatea financiară din cauza dificultăților din sectorul agricol. Executivul european a transmis într-un comunicat că schema poloneză răspunde condițiilor stabilite în cadrul temporar de criză. Ajutorul nu va depăși 250.000 de euro pentru un beneficiar și va fi acordat cel târziu până la 31 decembrie 2023.
Mai multe milioane de euro pentru sectorul ecologic francez
Guvernul francez va aloca sume suplimentare pentru promovarea sectorului ecologic local, a anunțat ministrul agriculturii, Marc Fesneau, săptămâna trecută, în cadrul unei vizite la expoziția Tech & Bio, transmite cotidianul Le Figaro. Cinci milioane de euro vor fi eliberate anual, timp de trei ani, începând cu 2024, doar pentru activitatea de comunicare, iar aceste sume se vor adăuga celor trei milioane deja anunțate în luna mai. Obiectivul este de a-i ajuta pe agricultorii ecologici să surmonteze căderea cererii pentru produsele lor.
După 10 ani de creștere cu două cifre, piața franceză a produselor organice a fost afectată de inflație, iar vânzările cu amănuntul au scăzut în 2022 cu aproape 5%, scrie sursa citată.
Proiecte inovatoare premiate la Bruxelles
În acest an, Uniunea Europeană a sărbătorit pentru a treia oară agricultura ecologică. Din 2021, Ziua europeană a produselor ecologice este celebrată de către statele membre și organizațiile de profil în data de 23 septembrie în diverse moduri, prin organizarea de târguri, expoziții de produse certificate ecologic, picnicuri și conferințe, unde reprezentanții sectorului profită de moment pentru a reitera aportul produselor organice la conservarea mediului și la creșterea bunăstării animalelor.
În Polonia, ministrul agriculturii, Robert Telus, el însuși provenind din rândul fermierilor ecologici, a anunțat cu această ocazie debutul unei noi ediții a campaniei „Cumpărați în mod conștient produse ecologice” și a lansat un apel către consumatori să aleagă produsele locale, iar secretarul de stat Rafał Romanowski a reafirmat ambiția Poloniei de a ajunge la un milion de hectare înregistrate în sistemul de agricultură ecologică. Ziua a fost sărbătorită prin organizarea unui târg de mărfuri organice. În România, consorţiul de clustere Inter-Bio a anunțat înființarea Centrului de Cunoştinţe, Educaţie şi Inovare în Agricultură – WALLACHIA Organics și, în colaborare cu Primăria oraşului Breaza, a organizat o expoziție de produse bio certificate.
La Bruxelles, ziua agriculturii ecologice este marcată prin decernarea a opt premii dedicate antreprenorilor din sectorul organic, care dezvoltă proiecte inovatoare, durabile și inspiratoare.