Poliţele de asigurare agricole încheiate de fermierii români sunt decontate în proporţie de 70% din fonduri europene. Cu toate acestea, doar o treime din suprafeţele arabile ale României sunt asigurate. Ministerul de resort are ca proiect crearea unui instrument financiar pe baza căruia să fie despăgubite culturile afectate de secetă.
Invitaţi la Rural: Cosmin Iancu, fermier, Caesar Hutanu, expert asigurări, Mihaela Gherghișan, corespondent RFI România la Bruxelles.
Jurnal rural european
- Cinci țări membre solicită Comisiei Europene măsuri de sprijin suplimentare;
- Polonia acordă ajutoare de stat pentru a acoperi nevoile de lichiditate ale fermierilor;
- Germania propune renunțarea la subvențiile pe hectar în viitoarea PAC și caută aliați;
- Apelul Comisiei către statele membre pentru detectarea și combaterea fraudei alimentare;
- Nitrozaminele din alimentele procesate ridică probleme de sănătate.
Cinci țări membre solicită Comisiei Europene măsuri de sprijin suplimentare
Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia solicită Comisiei Europene, într-o scrisoare comună, măsuri suplimentare pentru sprijinirea fermierilor afectați de creșterea importurilor ucrainene și intervenții pentru susținerea prețurilor produselor agricole.
Apelul celor cinci țări din Europa Centrală și de Est aflate în vecinătatea Ucrainei sau în imediata apropiere a acesteia reclamă necesitatea activării unor surse complementare de finanțare din bugetul Uniunii Europene, pe lângă măsurile de urgență planificate, și explorarea de către Comisie a posibilității de cumpărare, în scopuri umanitare, a surplusului de cereale din statele membre aflate în prima linie a coridoarelor de solidaritate. De asemenea, reiterează cererea pentru acordarea unui sprijin financiar din partea Uniunii Europene care să asigure dezvoltarea mai rapidă a infrastructurii de transport în țările limitrofe, pentru fluidizarea fluxului de produse agricole ucrainene către UE și țări terțe.
„Dacă distorsiunile pieței care cauzează prejudicii fermierilor din țările noastre nu pot fi eliminate prin alte mijloace, solicităm Comisiei să instituie proceduri adecvate pentru a reintroduce tarifele și contingentele tarifare la importurile din Ucraina„, se arată în scrisoarea adresată executivului european. Documentul este semnat de președintele Bulgariei și de prim-miniștrii celorlalte state solicitante și este disponibil pe site-ul guvernului polonez.
Primul pachet de sprijin propus de Comisia Europeană, în valoare totală de 56,3 milioane de euro, adresat fermierilor polonezi, bulgari și români, a fost aprobat de statele membre în Comitetul pentru organizarea comună a piețelor agricole, în data de 30 martie. „Al doilea pachet este în lucru”, scrie comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, pe pagina sa de Twitter.
Polonia acordă ajutoare de stat pentru a acoperi nevoile de lichiditate ale fermierilor
Producătorii polonezi de grâu și porumb vor primi împrumuturi nerambursabile din fonduri naționale, în valoare totală de 126 de milioane de euro. Sumele urmează să fie eliberate în cadrul unei scheme de ajutor de stat aprobată, săptămâna trecută, de executivul european, pentru acoperirea cheltuielilor curente ale fermierilor, în contextul crizei geopolitice actuale și pentru a contracara efectele induse de importurile masive de cereale din Ucraina. Ajutorul poate ajunge până la 250.000 de euro pentru un beneficiar și va fi acordat până la 31 decembrie 2023, informează Comisia Europeană.
Germania propune renunțarea la subvențiile pe hectar în viitoarea PAC și caută aliați
Germania se pregătește să adune în jurul său mai multe state membre pentru a configura arhitectura politicii agricole comune (PAC) după 2027. Ministrul federal al agriculturii, Cem Özdemir, a declarat, recent, că miliardele de euro din bugetul PAC ar trebui să fie direcționate în interesul mai larg al societății europene, după principiul „bani publici pentru bunuri publice”, iar Silvia Bender, secretar de stat, a confirmat că guvernul de la Berlin se află deja în discuții pe această temă cu mai multe țări din Uniunea Europeană, precum Franța, Spania, Irlanda, Țările de Jos și Danemarca.
Özdemir propune renunțarea la subvențiile directe, care în prezent se plătesc pentru suprafețele cultivate, și orientarea acestora către activitățile legate de furnizarea unor servicii de care să beneficieze mai larg societatea, cum ar fi măsurile climatice, de sănătate sau de mediu, potrivit Euractiv.com. Pentru actualul exercițiu financiar, Germania a aprobat un buget de patru miliarde de euro destinat fermierilor angajați în acțiuni de stocare a carbonului în sol și în alte activități prietenoase cu mediul înconjurător.
Deși actuala PAC abia a început, discuțiile pentru viitoarele fonduri agricole ale Uniunii Europene, care vor fi alocate din 2028, se pregătesc deja. Primele idei pe această temă sunt așteptate de la Comisia Europeană la începutul anului viitor, transmite sursa citată.
Apelul Comisiei către statele membre pentru detectarea și combaterea fraudei alimentare
Comisia Europeană a publicat, săptămâna trecută, un raport care cuprinde orientări privind detectarea și combaterea practicilor frauduloase și înșelătoare în lanțul de aprovizionare cu alimente. Documentul, elaborat pe baza unor studii pilot și a faptelor constatate în opt state membre în perioada 2020 – 2022, prezintă provocările cu care se confruntă autoritățile oficiale în activitățile de control și oferă exemple de bune practici pentru a ajuta la depășirea acestora.
Comisia prezintă elementele cheie pe care autoritățile competente trebuie să le ia în considerare în activitatea de urmărire a fraudei, cum ar fi: falsificarea produselor alimentare, prin diluare sau prin înlocuirea unor substanțe mai valoroase cu altele slab calitative sau interzise; contrafacerea, care poate cuprinde copierea numelui mărcii, a ambalajului sau a metodei de procesare; falsificarea documentelor; activitățile de pe piața gri; etichetarea voit greșită, prin includerea unor informații false privind data de expirare, cantitatea, volumul sau mențiunile nutriționale.
Nitrozaminele din alimentele procesate ridică probleme de sănătate
Un studiu recent al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), publicat săptămâna trecută, a constatat că o gamă largă de alimente procesate, precum produsele din carne sau pește, cacao, bere și alte băuturi alcoolice conțin nitrozamine, substanțe chimice care se pot forma în alimente în timpul prelucrării și procesării acestora și care pot ridica probleme de sănătate. Zece nitrozamine detectate în alimente sunt cancerigene și genotoxice, adică pot deteriora ADN-ul, transmite EFSA într-un comunicat. Nitrozaminele pot fi prezente și în alte alimente, inclusiv legume prelucrate, cereale, lapte și produse lactate sau alimente fermentate, murate și condimentate. Evaluarea EFSA concluzionează că echilibrarea dietei cu o varietate mai mare de alimente ar putea ajuta consumatorii să-și reducă aportul de nitrozamine.
Opinia autorității europene, care s-a bazat și pe observațiile primite de la experți externi, va fi comunicată Comisiei Europene, care se va consulta cu autoritățile naționale în privința măsurilor necesare pentru gestionarea riscurilor.