Agricultura României, atât de des lăudată pentru cât de mult s-a modernizat și cât de bine știe să folosească fondurile europene, riscă să ajungă în scurt timp într-o criză provocată de lipsa specialiștilor în mașini agricole.
Mai exact sunt din ce în ce mai puțini tractoriști și mecanici pentru utilajele agricole, iar unul dintre motive îl reprezintă abandonarea de către stat a liceelor agricole. Așa s-a ajuns în situația în care mulți dintre cei care se mai pricep la repararea unui tractor să fie în prag de pensie, iar cei care ar putea să le ia locul aleg să plece la muncă peste hotare. Și asta nu e totul pentru că terminarea unui liceu de specialitate sau a unei școli profesionale nu înseamnă automat și o calificare în domeniu.
În emisiunea Rural, Adrian Szatmari, directorul liceului agricol din Salonta, județul Bihor, explică pe larg cum nu îi permite legea să le dea premise de conducere în domeniu absolvenților școlii de tractoriști.
În context, discutăm subiectul învățământului agricol cu reprezentanții organizației World Vision România, care, alături de alte câteva ONG-uri, derulează programul ”Mândru să fiu fermier”, destinat elevilor liceelor agricole.
Programul se desfășoară în opt licee agricole și se bazează pe parteneriatul dintre școli și fermieri. Invitați sunt Crenguța Bărbosu, manager de proiect și Daniela Farcaș, Specialist comunicare al fundației.
Tot în emisiunea de astăzi aflăm de la corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghișan, care sunt noile reguli pe care le vrea Uniunea Europeană pentru producătorii de fructe şi legume.
Jurnal Rural – 13 martie
În aceste zile urmează să apară o ordonanță de urgență care îi va sprijini pe fermieri în obținerea de împrumuturi bancare cu dobânzi reduse și garanții din partea statului.
Ministrul Petre Daea spune că este vorba doar de fermierii care doresc să cumpere teren, să folosească creditele ca un capital de lucru sau pentru investiții.
”Într-un plafon de până la 3 milioane euro, statul vine cu garanții de până la 80 la sută din garanțiile cerute de bancă. În cazul cumpărărilor de terenuri, diferența de 20 la sută o reprezintă terenurile cumpărate”, explică ministrul agriculturii, care dă detalii și despre dobânzi: ”Vor fi condiții facile de împrumut cu până la 2 la sută dobândă peste ROBOR și comisionul de garantare scăzut de la 3,8 până la 2 procente. Acest act normativ a fost discutat cu băncile, au fost invitate 10 bănci la minister și au fost de acord, urmând să facem convențiile necesare cu Fondul de Garantare și băncile, pentru operaționalizare”.
În context, ministrul agriculturii amintește și de ordinul prin care au fost stabilite convenții între APIA și bănci pentru acordarea de credite pentru lucrări.
Arendașii, încurajați să cumpere terenuri
Guvernul susține modificările pregătite la nivel parlamentar în privința dreptului de preempțiune al arendașilor la cumpărarea unui teren agricol. Aceștia vor trebui să îndeplinească noi condiții pentru a putea cumpăra prioritar terenuri agricole.
Legislația actuală stabilește că, la cumpărarea unui teren agricol, ordinea de preempțiune este: coproprietari, arendași, proprietari vecini. Pentru a cumpăra un teren înaintea unui vecin, un arendaș trebuie să dețină un contract de arendă valabil încheiat și înregistrat la momentul afișării ofertei de vânzare la sediul primăriei. Un proiect pentru modificarea acestei legi a fost adoptat anul trecut de Senat și urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților.
Potrivit proiectului, arendașii vor avea drept de preempțiune față de vecini la cumpărarea unui teren agricol numai dacă vor dovedi că dețin un contract de arendare valabil încheiat și înregistrat cu cel puțin un an înainte de data ofertei de vânzare a terenului respectiv.
Inițiatorii proiectului arată însă că anumiți proprietari vor să împiedice vânzarea terenurilor către vecini și aleg pe oricine dorește cumpărarea terenului, prin încheierea unui contract de arendă, de obicei, cu o înțelegere prealabilă și asupra prețului.
Facilități la înființarea de firme în agricultură
Proprietarii de terenuri agricole, care fac parte din diferite forme de asociere având ca scop exploatarea terenurilor agricole, vor avea în curând la dispoziție o procedură mai simplă de transformare a societăților agricole în societăți comerciale, cu posibilitatea de a accesa astfel mijloace de capitalizare. Noile reguli au fost deja aprobate de Parlament.
Față de societățile agricole, societățile comerciale au ca avantaje posibilități variate de dezvoltare și finanțare a activității, ca urmare, de pildă, a constituirii capitalului prin subscripție publică sau listării companiei la Bursa de Valori. Totodată, transmiterea acțiunilor sau părților sociale este mult mai simplă, iar acționarii răspund de obligațiile asumate de societate numai în limita valorii acțiunilor subscrise.
Procedura de transformare presupune doar obligația asociaților de a depune o cerere de transformare a societății agricole în societate comercială, însoțită de hotărârea adunării generale extraordinare a membrilor asociați și de dovada verificării disponibilităților și rezervării de firmă eliberate de Oficiul Registrului Comerțului. În urma depunerii documentelor coresunzătoare, societatea agricolă se radiază de drept.
Proiectul de lege impune, însă, condiția ca pentru o perioadă de 5 ani de la constituirea noii societăți comerciale, părțile sociale sau acțiunile să circule cu respectarea dreptului de preferință al asociaților, în condițiile Legii societăților.
1.500 de euro anual pentru cedarea pământului
Peste 112 milioane de euro sunt alocate în acest an pentru cei care vor să își dea în arendă terenurile agricole. AFIR anunță că sesiunea de primire a proiectelor în cadrul Schemei pentru micii fermieri rămâne activă până la data de 15 mai 2017, ora 16.00. Banii sunt alocați pentru micii fermieri care care îşi arendează terenul agricol pentru 20 de ani sau îl vând și care vor primi o subvenţie de 1.500 euro/an până în 2020.
Sunt eligibili pentru acest ajutor doar acei fermieri care au beneficiat, cel puţin un an, de schema simplificată pentru micii fermieri, gestionată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Scopul investiţiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de sprijinire a micilor fermieri care au participat la schema de mici fermieri din Pilonul 1 (plăţi directe către fermieri) pentru cel puţin un an şi care se angajează să transfere definitiv altui fermier întreaga lor exploataţie şi drepturile de plată corespunzătoare.
Valoarea primei anuale ce le revine beneficiarilor acestui program este mai mare cu 20% faţă de suma primită în cadrul schemei simplificate pentru micii fermieri. Prima anuală se va adăuga la sumele primite din arendă sau în urma vânzării exploataţiei.
Fermierul trebuie să transfere definitiv către alt fermier întreaga exploataţie a drepturilor de plată corespunzătoare. Transferul definitiv al exploataţiei se va face integral către un singur fermier, care trebuie să fie înregistrat în Registrul Unic de Identificare, iar cererea pentru transfer de exploataţie trebuie să fie înregistrată la APIA.
Transferul definitiv al terenului se poate face prin următoarele contracte acceptate: contract de vânzare-cumpărare; act de donaţie; contract de arendă încheiat pe o perioadă de minim 20 de ani, începând cu anul depunerii cererii de finanţare.