În ediția de astăzi a emisiunii ”Rural” marcăm împlinirea a un an din acest proiect al RFI, realizat cu sprijinul Uniunii Europene, prin Directoratul General pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
Un an care a trecut ca și cum nu ar fi fost pentru că subiectele au fost atât de numeroase și descoperirile atât de multe încât timpul nu a mai contat. Ba chiar de multe ori s-a dovedit insuficient pentru a vorbi, măcar mulțumitor, despre un subiect sau altul. Una peste alta, emisiunea ”Rural” merge mai departe, în strădania de a arăta cum s-a schimbat și modernizat agricultura din România, cu sau fără fonduri europene, cu fermieri autohtoni sau cu oameni de afaceri din multe alte țări, cu producții în creștere, dar cu un export mult departe încă de posibilități. Considerațiile filosofice nu își au însă rostul într-o emisiune despre agricultură, așa că începem cu o discuție cu ministrul Daniel Constantin despre PNDR 2014 – 2020. În fine, o discuție cu documentele pe masă, pentru că e doar o chestiune de zile până ce noul program începe să lucreze în forță.
Ne amintim de deschiderea unor măsuri, la 25 martie, dar grosul abia de acum înainte urmează – din iunie se intră în pâine. Comisia Europeană a trimis acceptul, o hârtie oficială este pe drum, așa că mai rămâne doar ca fermierii să pună la punct proiectele pentru care cer finanțare europeană.Din cele spuse de ministrul agriculturii, Daniel Constantin, e de reținut accentul pus de instituțiile europene pe”înverzirea” agriculturii, pe capitolele bio și eco.
Sunt miliarde și miliarde de euro pentru aceste capitole, din care România ar putea folosi deocamdată cam 200 de milioane, după cum spunea ministrul agriculturii. Buni și aceia, să fie primit, numai că fondurile ”verzi” nu se obțin chiar atât de ușor. În Vestul Europei, un agricultor bio, cu acte în regulă, are nevoie de școală pentru acest lucru, după cum am aflat de la corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghișan.
Să spunem că agricultura biologică a devenit din ce în ce mai mult un business profitabil. Acest lucru este valabil și pentru România, unde sectorul a beneficiat de o dezvoltare notabilă în puțini ani. Agricultura bio românească a înregistrat în ultimii ani o creștere anuală de 23%. În 2010 erau 3.155 de operatori agricoli bio, număr care s-a triplat în 2011, crescând în continuare până a ajuns în 2012 la 26.736 de operatori agricoli bio implicați în producția, prelucrarea și comercializarea produselor bio.
Nu e de mirare faptul ca Ministerul Agriculturii a luat în considerare introducerea în actualul PNDR 2014-2020 a unui ajutor financiar suplimentar (Pachetul 6) destinat utilizării și dezvoltării de pășuni considerate ecologice.