Vie ca ”la farmacie”, cu 5 milioane de euro

În ediția de astăzi a emisiunii Rural începem să parcurgem ”Drumul Vinului”, un proiect guvernamental mai vechi și care a cam rămas la stadiul de intenție și afiș de promovare. În schimb s-au mișcat mult mai bine viticultorii, care de câțiva ani refac viile, construiesc crame noi și iau toți banii pe care îi pune la dispoziție Uniunea Europeană pentru astfel de proiecte.

Numai cine nu se pricepe cu adevărat nu a reușit în domeniu, iar dovada o reprezintă creșterea aproape exponențială a exporturilor de vinuri românești, și asta în țări cu tradiție. Secretul, mi-au povestit cei pe la care am trecut, îl reprezintă folosirea soiurilor românești vechi și autentice, mai greu de identificat de cunoscători, dar care produc rapid dependență. Unul dintre cei care au cu ce se lăuda deja, deși e în domeniu de numai 7 – 8 ani, este Constantin Gârboiu din Vrancea. Zonă bună pentru vinuri și celebră dacă sunt respectate toate etapele. Constantin Gârboiu nu e un fermier cu tradiție. A făcut tot felul de afaceri, iar acum câțiva ani a început să cumpere vie. Zona în care a găsit ce să cumpere e una din cele mai bune din Vrancea, o fostă fermă a I.A.S.-ului Cotești. Între timp a făcut mai multe dosare pentru fonduri europene, astfel că la ora actuală a cheltuit deja 2,5 milioane de euro și mai are în derulare proiecte de tot atât.