Vestul României e zona în care terenurile agricole bat la preț toate celelalte regiuni, astfel că un hectar de pământ a ajuns să coste și 10.000 de euro. Explicația este dată de mulțimea de investitori străini, mulți din Italia, care au ales să dezvolte afaceri agricole în zonă. În aceste c ondiții, poate părea destul de greu pentru un fermier român să se ”strecoare” printre atâția oameni de afaceri cu mulți bani.
Totuși sunt destui cei care reușesc, iar unul dintre ei este Virgil Bunescu, primar înj comuna Giarmata, de lângă Timișoara. Virgil Bunescu este însă primar de puțin timp, fiind abia la primul mandat. După revoluție s-a apucat serios de agricultură.
A început cu 7 hectare, proprietate personală, iar la ora actuală, pentru că e strângător și lumea e mulțumită de serviciile sale în agricultură, a ajuns să lucreze aproximativ 2.500 de hectare. Doar că Virgil Bunescu nu face doar agricultură primară. În comună era o moară părăsită, pe care a cumpărat-o și a modernizat-o cu fonduri europene.
Acum afacerea îi merge, deși se mai plânge că e greu să reziști în piață în fața produselor agricole venite de peste graniță.