Fermierii din România, cei care se ocupă cu creșterea animalelor, sunt departe de a îndestula piața. În nici un domeniu producția locală nu acoperă consumul, așa că o bună parte din necesar vine din import. Un lucru normal într-o piață liberă, doar că piața românească este oarecum distorsionată de diferențele de costuri.
Carnea produsă în România este mai scumpă decât cea venită din import, iar explicațiile nu lipsesc. Printre acestea, cea mai des întâlnită este diferența de tehnologizare a agriculturii. Chiar și cu împrumuturi de la bănci și cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, fermierii români tot produc mai scump decât cei din Ungaria sau Polonia, ca să nu mai vorbim de Germania, Franța, Danemarca sau Belgia. Această diferență am găsit-o în mai toate reportajele din acest proiect, iar cel mai bine poate fi calculată în zonele în care agricultura se face cu chin și cu mai puțin profit, uneori chiar deloc.
Un exemplu în acest sens l-am găsit în comuna Sălățig, din Sălaj, aproape de satul Mineu. Doi asociați – Vasile Maghiar și Emoke Bode, lucrează câteva sute de hectare. Numai că pământurile sunt atât de împrășiate încât ai senzația că cineva s-a jucat și le-a aruncat din avion. Unele suprafețe sunt atât de mici încât, în alte zone din România, ele probabil nici nu ar fi băgate în seamă de marii fermieri. Numai că în Sălaj pământul bun e rar, așa că Vasile Maghiar și Emoke Bode adună fiecare bucată de pământ disponibilă. Încet, încet, au ajuns la câteva sute de hectare și la o fermă de îngrășare a porcilor. Multe au fost făcute cu bani de la capitolul agricultură al bugetului Uniunii Europene. Rămâne însă problema fărâmițării terenurilor, spune Vasile Maghiar.