Visul producătorilor este să facă parte dintr-un sistem comercial bine pus la punct, care să funcționeze simplu și să le preia marfa, astfel încât ei să fie degrevați de stresul valorificării și să se poată focusa 100% din timpul lor producției. Cei care și-au găsit parteneri și produc în baza unui contract, se simt deja fericiți, pentru că scapă de calvarul mersului în piață sau vânzarea producției pe nimic către samsari. În plus, cei care au intrat în „jocul“ supermarket-urilor spun că au învățat să lucreze mai organizat.

PROFI, unul dintre retail-erii din România a demarat în 2019 un proiect de coloborare cu legumicultori români, astfel încât să aducă pe rafturile sale, mai ales în sezon, cât mai multă marfă cultivată pe teritoriul țării noastre. Proiectul îi vizează în primă fază pe fermierii din marile bazine legumicole care pot alimenta platformele de recepție din București,Timișoara, Roman și Cluj. Am vrut să văd cu ochii mei care sunt procedurile din momentul intrării legumelor în platforma de preluare și prin câte mâini (filtre) trec acestea până ajung în sacoșa cumpărătorilor.

Verificarea cantitativă și calitativă

Am trăit alături de Constantin Roșu, un tânăr producător de legume din județul Giurgiu emoțiile livrării producției de salată și pătrunjel către un supermarket. La ora 7:30 tânărul producător ajunsese deja pe platforma de depozitare din Bolintin Deal, o hală uriașă cu rampe speciale pentru tiruri, care deservește zona Munteniei – județele Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Ilfov și București. Ca procedură, conform unui grafic de livrări stabilit de comerciant, producătorul vine aici, trece pe la pază unde i se spune la ce rampă să trăgă mașina pentru a fi descărcată și așteaptă apoi ca responsabilii de recepție și calitate să intre în acțiune. Lucru pe care l-am văzut și eu, ca și toate procedurile care au urmat. Din momentul în care mașina cu marfă este poziționată la rampă, aceasta este descărcată cu motostivuitoare de reprezentanții platformei. Când întreaga marfă s-a aflat în interiorul depozitului a venit Gabriel Juncu, responsabilul de recepția cantitativă care a numărat și a verificat vizual fiecare lădiță cu salată, apoi aleatoriu a desfăcut un snop de pătrunjel pentru a vedea dacă numărul de legături corespunde cu cel menționat în comandă. A completat documentele și a dat ok fermierului și colegului Daniel Costea, manager calitate legume-fructe, care l-a urmat, adică omului care verifică marfa din punct de vedere calitativ.

Managerul de calitate a venit însoțit de o măsuță pe care se afla un cântar și documentele în care trebuie să menționeze parametrii verificați. Din lotul adus de fermier, acesta trebuie să verifice aleatoriu 10% din cantitatea adusă. Așa că Daniel Costea, manager de calitate pentru legume la depozitul din Bolintin Deal a ales pe rând, 5 lădițe de salată, pe care le-a răsturnat pe masă și a început să cântărească bucată cu bucată. Cred că în acest moment inima fermierului a început să bată mai tare. Cifrele afișate de cântar au început să curgă: 180 g, 175 g, 160g. Totul bine, până când s-a ajuns la o salată de 130 g. Aceasta a fost pusă deoparte. Conform condițiilor tehnice de calitate agreate de ambele părți salata trebuie să aibă minim 150 g. Așa că din cele 12 salate cât are o lădiță, cele care au depășit 150 g au fost acceptate, iar cele care au fost sub acest gramaj au fost date la o parte. În cazul de față, în 5 lădițe s-au găsit câte 3 sau 2 salate sub gramaj, motiv pentru care întreg lotul de salată a fost refuzat.

Dezamăgit, tânărul fermier din Giurgiu nu ar fi vrut să ne mai spună nimic, mai ales că totul a fost filmat, însă resemnat ne-a declarat: “Asta e, nu mă simt prea bine că am primit refuz, însă mâine voi veni cu salata care corespunde cerințelor magazinului. În 10 luni de când lucrăm cu acest supermarket este al doilea refuz, am mai avut unul la roșii astă vară”.

După cum spunea Laurențiu Rinchita, reprezentantul supermarketului, prezent și el la momentul refuzului, se întâmplă astfel de situații întrucât condițiile meteo nu permit dezvoltarea culturii într-un ritm care să asigure gramajul minim de 150 g pe bucată. Asta înseamnă totuși că fermierul nu a folosit substanțe care să stimuleze creșterea, nu a exagerat cu tratamentele, lucru de apreciat.

Greșeala a fost însă în curtea fermierului, recoltarea s-a făcut la ochi, iar la momentul ambalării nu a fost timpul necesar pentru cântărirea fiecărui produs, astfel încât să se asigure că lotul care pleacă din fermă este fără cusur. O situație extrem de frustrantă, dar pentru care supermarketul are argumente.

“În situația de față noi vom compensa acest fermier cu o comandă suplimentară din producția pe care o are și care să corespundă specificațiilor noastre de calitate”. Aceste specificații privesc nu doar aspectul comercial, ci și tehnic. O salată cu un gramaj mai mic rezistă mai puțin la manipulare și transport. Asta înseamnă că se deschidratează într-o perioadă mai scurtă, își periclitează într-o perioadă mai scurtă aspectul și prospețimea, pentru că, fiind mai mică pierderea de apă, prin deshidratare este într-un ritm mult mai ridicat. Pe de altă parte noi nu facem selecția mărfii care corespunde pentru că nu avem timpul și nici logistica necesară”, după cum explică reprezentantul supermarketului, Laurențiu Rinchita.

Drumul legumelor continuă

Odată ajunse pe platforma de depozitare a supermarket-ului, produsele sunt urcate în mașinile de transport și livrate către magazinele unde vor fi așezate pe raft spre vânzare. Și aici sunt multe frământări, pentru că marfa trebuie să ajungă cât mai devreme pe raft. Aprovizionarea magazinelor cu legume, fructe se face zilnic între orele 6.30-7.00, așa încât la ora 7.00, când se deschide ușa magazinului, raionul de legume să arate bine, să fie proaspete. În magazinul vizitat de noi, Delia Molea, șeful de raion cu cei doi angajați din subordine se asigură de recepția cantitativă a produselor și aranjarea cât mai estetică a acestora pe raft. Peste zi, acești angajați au sarcina de a completa raftul cu produse și de a înlocui fructele și legumele depreciate. Pentru că, nu-i așa, vrem să punem în farfurii tot ce este mai bun și mai aspectos. “Cumpărătorii noștri preferă produsele românești, dar se uită și la felul cum arată produsul respectiv, contează foarte mult aspectul”, spunea Delia Molea, responsabila de raion.

Am vrut să verific această tendință și culmea e că primul cumpărător cu care am vorbit, exact acest lucru l-a menționat.

“Nu contează dacă sunt românești, dacă sunt frumoase și mă atrag, le cumpăr. Prefer românești, dar dacă nu îmi place cum arată nu iau. De exemplu, pătrunjelul arată foarte bine, nu știu dacă este românesc, nici nu m-am uitat, l-am luat. Roșii cumpăr doar românești, pentru că astea de afară nu au gust, sunt seci, fără gust, tari. Pe timp de iarnă nu iau roșii. Cumpăr totul proaspăt, nu îmi place să iau din congelator”, spunea o clientă a magazinului.

Așadar, trăim vremuri în care magazinele sunt înțesate de produse, diversitatea ne asigură confortul de a alege, iar piața concurențială a ridicat atât de mult standardul calității, încât pentru “mofturile” noastre ale consumatorilor magazinele triază la sânge fiecare produs. Și asta după ce o armată de oameni se chinuie ca dintr-o sămânță să scoată un produs bun de mâncat, alții să-l transporte, să-l evalueze, să-l cântărească, să-l așeze în raft, ca noi să avem puterea de a decide. Și poate, după acest periplu făcut împreună pe drumul legumelor din câmp în farfurie, am înțeles cât de valoroasă este decizia noastră. Aproape că mă duce cu gândul la imaginea clasică a filmelor despre romani în care împăratul hotăra soarta gladiatorilor ținând degetul mare în sus sau în jos. Au trecut multe secole de atunci, viața oamenilor s-a schimbat, însă gestul încă există, iar noi îi spunem ”like”. Multe afaceri se bazează azi pe like-urile noastre și în funcție de ele unele ferme se dezvoltă, altele dispar.