Responsabili ai cooperativelor din România au făcut un schimb de experiență cu omologi din Spania, Lituania și Slovenia. Totodată, reprezentanții României în organismele agricole europene pledează pentru creșterea bugetului pentru agricultură.
Invitați: Florentin Bercu, director executiv UNCSV, vicepreședinte COGECA, Liliana Piron, director executiv LAPAR, vicepreședintă a grupului de lucru Plăți directe, COPA COGECA, Dragoș Manea, director tehnic Asociația Anerdeen Angus.
Florentin Bercu, director executiv UNCSV, vicepreședinte COGECA: „Am participat în ultima perioadă la trei congrese și conferințe ale cooperativelor agricole agroalimentare din Uniunea Europeană – în Lituania, Slovenia și Spania. Cel mai recent a fost în Spania și, din punctul meu de vedere, a fost cel mai impresionant. Au fost peste 1.200 de persoane prezente și teme diverse discutate pe parcursul a două zile.
S-a vorbit foarte mult despre viziunea agriculturii pentru viitorul Uniunii Europene, despre strategia cooperativelor agroalimentare din Spania pentru următorii cinci ani și despre un brand propriu pe care acestea l-au lansat anul trecut și îl dezvoltă. Brandul este folosit pentru toate produsele rezultate din activitatea cooperativelor, produse care se comercializează pe piață.
S-au abordat, de asemenea, foarte multe aspecte legate de menținerea și atragerea tinerilor în sectorul agricol și în cel cooperatist, precum și atragerea femeilor și promovarea egalității de șanse în sectorul cooperatist.”
Valoarea adăugată din procesare, șansa fermierilor de a rămâne competitivi
Florentin Bercu: „Majoritatea cooperativelor au procesare – poate 80% dintre ele au această componentă. Fermierii s-au asociat pentru a adăuga valoare producției, fie că vorbim de sectorul vegetal, unde există procesare pentru o parte din producție – pentru că nu se poate procesa sută la sută –, fie că ne referim la circa 50–60% din producție, când vorbim de crearea de furaje, premixuri și alte produse folosite în zootehnie.
Tot pentru membrii cooperatori – fie aceiași fermieri din vegetal, fie alții diferiți – este nevoie de valoare adăugată. Ceea ce se întâmplă clar acolo, la ei, și ceea ce ar trebui să se întâmple și la noi în viitor, este ca fermierul să câștige mai mulți bani din valoarea adăugată decât din activitatea agricolă de bază.
Cu condiția, bineînțeles, să respecte o strategie clară și să accepte să aștepte plata între 6 și 9 luni, pentru a da timp cooperativei să genereze acea valoare adăugată care se întoarce substanțial către membrii săi, prin reinvestiții. Așa își pot menține competitivitatea pe piața unică europeană, atât în beneficiul cooperativelor, cât și al fermierilor.”
„Cooperative puține, dar puternice – modelul spre care trebuie să mergem”
Florentin Bercu: Așa cum vă spuneam, sunt foarte interesante și modelele cooperativelor din Lituania și Slovenia. Sunt puține cooperative, dar mult mai puternice decât la noi. Cred că, pentru a rezuma foarte sintetic, acesta este cel mai important aspect: cooperative puține, dar puternice. Și acolo trebuie să ajungem și noi.
Noi suntem într-o etapă în care s-au înființat și încă se mai înființează multe cooperative, unele dintre ele mărunte sau fără să țină cont de anumite niveluri minime de rentabilitate.
S-au realizat deja investiții și urmează să se realizeze investiții comune în crearea de valoare adăugată, în următorii doi ani – un pas capital. Ulterior, va urma o perioadă de 3 până la 7 ani, în care aceste cooperative vor fi forțate să fuzioneze, să crească, să se dezvolte sau, în unele cazuri, să dispară, pentru că nu vor reuși să facă față competiției de pe piața unică.
Bineînțeles, sunt întru totul de acord cu ce spunea și doamna Piron mai devreme. Suntem împreună în Alianța pentru Agricultură și Cooperare, alături de ProAgro, AFR și cele două organizații pe care le reprezentăm. Avem poziții comune privind Cadrul Financiar Multianual și am agreat aceste puncte de vedere pe care fiecare le susține la întâlnirile la care participăm.
Este nevoie, în continuare, de Politica Agricolă Comună. Este nevoie de hrană. Agricultura trebuie menținută ca prioritate și finanțată ca atare în viitoarea programare. Și acest lucru se va face fie de bunăvoie, fie prin forță. Adică, dacă autoritățile europene nu vor înțelege că trebuie să păstreze agricultura în centrul priorităților, atunci vom asista la acțiuni – mai întâi de sensibilizare și atenționare, atât la nivel național, cât și european, în multe state membre și, ulterior, la Bruxelles.
Cred că atât noi, ca mediu asociativ, cât și membrii noștri trebuie să milităm până la ultima picătură pentru acest obiectiv. Poate că la viitoarea programare, după 2034, lucrurile vor sta altfel, dar până atunci trebuie să mergem în această direcție.
Fermierii cer ca Politica Agricolă Comună să rămână distinctă de Fondul Unic
Este un proces de negociere. Comisia Europeană a făcut o propunere. Partea bună este că, în raportul înaintat săptămâna trecută de Parlamentul European, s-a subliniat clar nevoia de a continua Politica Agricolă Comună ca un pilon separat de Fondul Unic, tocmai pentru a asigura securitatea alimentară și pentru a păstra reguli comune pentru toți jucătorii din sector.
Liliana Piron: România trebuie să lupte pentru convergența externă a subvențiilor
Constantin Rudnițchi: Doamna Liliana Piron, în direcția despre care vorbea și domnul Bercu și menționați și dumneavoastră mai devreme — plățile directe —, știm că sunteți vicepreședinta grupului de lucru Plăți Directe din Copa-Cogeca. Ce rol vedeți că vor avea plățile directe în următorul exercițiu financiar?
Liliana Piron, director executiv LAPAR, vicepreședintă a grupului de lucru Plăți directe, COPA COGECA: În primul rând, este foarte important să păstrăm cei doi piloni separat: plățile directe și dezvoltarea rurală. Toate acțiunile noastre, atât la nivel național, cât și la nivel european — așa cum spunea și colegul Florentin Bercu —, sunt canalizate în acest sens: să păstrăm bugetul separat pentru Politica Agricolă Comună și pentru ambii piloni.
Plățile directe au rolul de a asigura un venit minim garantat pentru producătorii primari. Iar Pilonul II, dezvoltarea rurală, este esențial pentru creșterea competitivității și pentru menținerea spațiului rural populat și activ.
Referitor la plățile directe, de departe cea mai mare provocare o reprezintă perspectiva extinderii Uniunii Europene cu Ucraina. În acest sens, una dintre întrebările pe care le-am adresat comisarului Serafim săptămâna trecută a vizat măsurile de protecție a fermierilor europeni în cazul în care Ucraina va deveni stat membru.
În completare, am ridicat și problema aplicării clauzelor de reciprocitate, având în vedere că, în prezent, Comisia Europeană negociază multiple acorduri comerciale cu state terțe, acorduri care, din păcate, afectează negativ fermierii europeni, mai ales producătorii primari.
Se discută mult în România despre convergența externă, adică despre creșterea nivelului plăților directe pentru fermierii români. Care este viziunea europeană? Credeți că există vreo șansă ca, în viitorul exercițiu bugetar, să ajungem la o astfel de situație?
Liliana Piron: Dincolo de opinia personală, România este obligată să ceară convergența externă. Să nu uităm că anul acesta se împlinesc 20 de ani de la aderarea noastră la Uniunea Europeană.
Convergența externă este o datorie morală pe care o avem față de fermierii români. Aceștia au îndeplinit toate cerințele aderării, cu mari eforturi — nu doar financiare, ci și de adaptare.
Toate eforturile noastre merg către obținerea convergenței externe asumate. Un subiect despre care colegul meu, Florentin Bercu, a vorbit și a popularizat foarte mult este legat de actualizarea suprafeței agricole eligibile pentru subvenții. Pentru că, dincolo de convergență externă, România pierde și o suprafață semnificativă, care ar putea contribui la suplimentarea veniturilor pentru fermierii noștri. Dar îl voi lăsa pe colegul meu să dezvolte acest aspect.
Florentin Bercu: Noi suntem pe o piață unică, iar Politica Agricolă Comună a existat de la începutul Uniunii Europene. Trebuie să continuăm în paralel atât cu piața unică, cât și cu Politica Agricolă Comună și cu finanțarea celor doi piloni.
Avem nevoie de subvenții pentru a continua să producem hrană de calitate, la prețuri accesibile pentru consumatori, dar și de investiții în mediul rural, pentru a putea fi competitivi. Toate aceste provocări la nivel european pot fi gestionate doar dacă accesăm fonduri europene și realizăm investiții — în special investiții în valoare adăugată, care să țină cont inclusiv de cerințele de mediu suplimentare față de cele existente până acum.
În cazul în care Politica Agricolă Comună nu va mai exista la nivel european, riscăm să pierdem și piața comună. În această situație, agricultorii ar putea ajunge să se întrebe dacă mai are rost să rămânem în Uniunea Europeană până în 2034.
Eu cred că se va merge în continuare pe actualul model cu doi piloni, dar este esențial să menținem o presiune constantă asupra autorităților naționale și europene. Odată cu posibila extindere a Uniunii Europene, prin aderarea Ucrainei, Moldovei, Albaniei, Muntenegrului, Georgiei și altor state, va fi nevoie de o regândire și o actualizare a viitoarei Politici Agricole Comune, astfel încât să evităm apariția unor dezechilibre majore.
Revenind la convergența externă: colega mea a punctat foarte bine, nu mai este nevoie să insist. România primește în prezent subvenții pentru o suprafață mai mică cu 500.000 de hectare decât cea efectiv lucrată. De aceea, actualizarea suprafeței eligibile este esențială și a fost deja solicitată atât de Ministerul Agriculturii, cât și de Reprezentanța Permanentă a României la Bruxelles. Această actualizare are șanse de 90% să se concretizeze.
În ceea ce privește convergența externă, noi, ca fermieri, ne-am îndeplinit toate obligațiile și ar trebui să beneficiem de subvenția medie europeană, adică 242 de euro pe hectar, ținând cont de toate pachetele și condițiile existente.
Este vital ca autoritățile naționale — președintele statului, premierul, ministrul de Externe, ministrul Finanțelor, ministrul Agriculturii și Parlamentul — să fie extrem de activi, vigilenți și determinați în negocierile privind viitoarea Politică Agricolă Comună.
Convergența actuală prevede atingerea a 85% în 2027. Noi cerem ca, începând cu 2028, să se ajungă la 100%. Dacă nu este posibil, atunci măcar la 95%.
Acest obiectiv poate fi realizat fie prin redistribuirea subvențiilor în cadrul bugetului european — ceea ce ar presupune scăderea plăților pentru unele state membre —, fie printr-o compensație de la bugetul de stat al României.
Noi, ca organizații, vom face tot ceea ce ține de noi, la nivel național și european, pentru ca acest obiectiv să se concretizeze. Finalizarea convergenței externe este prioritatea zero pentru fermierii și cooperativele din România.
„Fără prevenție, riscăm să pierdem tot ce am construit în sectorul zootehnic”
Dragoș Manea, director tehnic Asociația Anerdeen Angus: După cum știți, asociația noastră se ocupă de controlul oficial al performanțelor și de Registrul Genealogic pentru aproximativ 1.850 de ferme și 130.000 de capete.
Din punct de vedere organizatoric, putem spune că, în prezent, suntem într-un progres destul de bun, comparativ cu situația de acum 10 ani, când am preluat Registrul Genealogic în 2015. Dacă atunci am pornit cu puțin peste 100 de ferme, astăzi avem un număr mult mai ridicat, ceea ce considerăm o realizare importantă.
De asemenea, am reușit să ne atingem un alt obiectiv: dezvoltarea unei ferme de testare, unde evaluăm tauri de reproducție proveniți din fermele crescătorilor din România. Aceștia sunt testați atât pentru creștere și eficiență furajeră, cât și pentru calitatea materialului seminal. Totodată, încercăm să aducem material seminal și embrioni din alte țări, pentru diversificare genetică.
În ceea ce privește problemele sau piedicile întâmpinate, consider că cea mai mare provocare actuală – deși încă nu s-a manifestat la nivel național – este riscul reprezentat de febra aftoasă. Din punctul meu de vedere, trebuie să fim foarte bine organizați și să gestionăm această amenințare preventiv.
Nu trebuie să ne gândim cum vom interveni după apariția bolii, ci cum prevenim stabilirea și răspândirea ei. Dacă, Doamne ferește, boala va apărea, trebuie să avem deja un sistem de prevenție și control funcțional, nu să fim luați prin surprindere.
Consider că aceasta este, de departe, cea mai mare provocare pentru noi toți. În condițiile actuale, nu mai este loc de alte discuții decât de această prioritate majoră.
La acest moment, suntem, zic eu, într-o situație destul de bună, atât ca asociație, cât și ca populație de animale. Lucrurile bune pot fi continuate, însă, într-o clipă, o astfel de problemă poate șterge tot ce am construit cu muncă, răbdare și rigurozitate în ultimii ani.
De aceea, cred că focusul nostru ca țară ar trebui să fie prevenirea acestei boli, pentru a proteja tot ceea ce am realizat în sectorul creșterii animalelor.