AcasăEmisiuneCum se sprijină agricultura pe tinerii fermieri

Cum se sprijină agricultura pe tinerii fermieri

Doi tineri se implică în fermele de familie, una de cultivare a cerealelor, a doua, în domeniul zootehnic. Tinerii își propun să eficientizeze fermele, să le dezvolte sau le schimbe și vor să inoveze în materie de producție și vânzări.

Am discutat la Rural cu tinerii fermieri Letiţia Câţan și Marko Adămache și cu Mihaela Gherghișan, corespondent RFI la Bruxelles.

Letiția Câțan a povestit cum a început aventura fermei de familie din județul Giurgiu: „Părinții mei au început partea asta de agricultură. Am început acum trei ani. Am achiziționat primele capete de vaci Angus.” În doar câțiva ani, ferma a ajuns „undeva la 100 de capete, vaci mame, viței, tineret”, un exemplu de dezvoltare rapidă bazată pe investiții și muncă susținută.

Tânăra fermieră a explicat și de ce a ales această rasă: „O rasă care se pretează foarte bine la creșterea pe pășune. E un avantaj pentru noi, pentru că avem pășune în zonă.” Accentul cade astfel pe adaptarea la resursele locale și pe valorificarea unei „cărni premium”, într-un model de business orientat spre calitate. „Momentan suntem eficienți economic, dar ne dorim să creștem și mai mult”.

Marko Adămache a vorbit despre continuitatea afacerii de familie și presiunea modernizării: „Ferma noastră este în Vrancea și a pornit tot ca un business de familie. Am crescut practic printre utilaje și animale. Pentru mine a fost firesc să continui, dar a trebuit să aducem și tehnologie nouă, altfel nu reziști.” El a subliniat că provocarea pentru tinerii fermieri nu mai ține doar de muncă, ci și de adaptare: „Astăzi, agricultura înseamnă management, investiții și multă răbdare. Nu mai e suficient să știi să muncești pământul.

 

Reportaje

Emisiuni

Galerii Foto

Articole Similare