Apicultorii acuză guvernul – nu ne ajutați cu nimic

Federaţia Asociaţiilor Apicole din România, ROMAPIS, acuză Ministerul Agriculturii că apicultorii sunt lăsați de izbeliște. Programul Naţional Apicol, discutat doi ani, încă nu este aprobat, ceea ce ar duce la imposibilitatea absorbţiei de fonduri europene.

Apicultorii se declară chiar ”indignați faţă de modul în care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale tratează problema apiculturii româneşti”. ”Deşi Programul Naţional Apicol pentru perioada 2017-2019 a fost dezbătut mai bine de doi ani cu partenerii sociali, până la data de astăzi nu a fost finalizat şi aprobat prin hotărâre de guvern”, transmite ROMAPIS într-un comunicat.

Programul de susţinere a apiculturii, finanţat din fonduri europene şi naţionale, e singura formă de sprijin a apicultorilor şi presupune depunerea solicitărilor de decontare a cheltuielilor efectuate în anul curent până la 31 iulie. ”Lipsa reglementărilor necesare până în acest moment va genera ratarea absorbţiei fondurilor pentru acest an, aducând grave prejudicii apicultorilor şi apiculturii româneşti, greu încercată în ultimii ani”, mai informează comunicatul.

Suma care ar fi fost alocată este de peste 7 milioane de euro în fiecare an, ceea ce înseamnă un total de 21 de milioane de euro.

Banii ar fi putut fi folosiți pentru cumpărarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, decontarea achiziţionarii de stupi sau cutii şi accesorii apicole, dar şi achiziţionarea de matci şi/sau familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică.

Despre aceste probleme discutăm în emisiunea ”Rural” cu vicepreședintele Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România, Constantin Dobrescu.

RuralApicultorii acuză guvernul – nu ne ajutați cu nimic by RFI Romania