O podgorie, producție de vin, un restaurant cu ambianță franceză: acestea sunt ingredientele unei afaceri de pe litoral care se încăpățânează să reziste.
La câțiva kilometri de litoral, în apropiere de stațiunea Olimp, o firmă de lemn pe care scrie cu alb, cu litere cursive, „Clos des Colombes” deschide drumul spre una dintre cele mai mici crame din Dobrogea. Cele trei hectare de vie se întind dreapta porții. Un tun sperie păsările, iar printre rânduri, stă de pază o siluetă metalică, îmbrăcată ca un domn din altă epocă.
În stânga, se află restaurantul care adăpostește sub el crama.
Când am ajuns, doi angajați veniți din Asia curățau florile de la intrare. La final de august, strugurii erau încă în perioada de coacere. Pe cele aproximativ trei hectare se produc anual numai 10.000 –12.000 de sticle, mai exact vinuri de nișă, după rețete și din soiuri aduse din sudul Franței de fosta proprietară, Anne Rosenberg.
Dimensiunea mică nu ferește însă afacerea de problemele mari ale agriculturii. Prima a fost clima.
„Atunci când am preluat noi în discuțiile cu doamna Rosenberg, ea a refuzat să pună irigație pe ideea că via își caută singură substanțele hrănitoare și apa în sol. Dar cred că trebuie să ne adaptăm cumva schimbărilor climatice și să o ajutăm puțin să se dezvolte, că apa e din ce în ce mai puțină. Și nu, nu cred că e suficientă uneori. Anul trecut a fost un pic mai dificil. Anul acesta am avut câteva ploi sănătoase și în primăvară, și în vară, și cred că anul acesta, din punctul ăsta de vedere, nu am stat prea rău. Anul trecut am resimțit seceta mai mult”, ne-a explicat Anca Lixandru, administratoarea cramei.
Volatilitatea producției de vin provocată de schimbările climatice este semnalată și la nivel european. Iar aici efectele se văd direct: butași scoși din pământ și discuția, tot mai presantă, despre instalarea sistemelor de irigare.
În cramă, aproape tot procesul încape într-o singură încăpere: separarea boabelor de ciorchini, presarea, fermentarea în rezervoare de inox, limpezirea și îmbutelierea. Etichetele se lipesc încă manual. Culesul este tot manual, pentru o producție pe care proprietarii vor să o păstreze limitată.
Sub restaurant, pereții cramei sunt chiar din Terra Rossa, pământul roșiatic în care crește via. În nișe sunt păstrate sticle din mai multe producții, iar cele mai vechi sunt din 2006.
De altfel, vinul nu este partea cea mai profitabilă a afacerii. Restaurantul și evenimentele țin în bună măsură modelul economic în picioare. În cele două ore și jumătate petrecute aici, într-o zi oarecare a săptămânii, deși restaurantul era închis și nu se organiza niciun eveniment, au venit două cupluri special să cumpere vin. Unul a cerut și o degustare.
Pentru o cramă mică, vânzarea, distribuția și logistica apasă la fel ca pentru un producător mare, dar cu mai puține resurse. La acestea se adaugă birocrația, ne-a spus Anca Lixandru.
„Cea mai mare, nu știu să vă zic care a fost probabil relația asta cu autoritățile e cea mai provocatoare […] Este grea comunicarea, Este dificil așa de de pus la punct toată documentația pe care ți-o solicită orice autoritate să îndeplinești toate condițiile efectiv. Dacă ești o afacere, dacă e un business destul de mic, uneori este imposibil să îndeplinești ceea ce solicită dumnealor. Nu este. Nu pot să zic că este imposibil, dar e foarte greu de ajuns acolo, deși ne străduim să nu, să nu. Să respectăm tot ce trebuie, tot ce este legal și cerințele care sunt de la fiecare autoritate. Dar este. Este greu”, spune ea.
Antreprenoarea își amintește, de exemplu, momentul în care a preluat crama. Acolo era un miros de mucegai pentru că fondatoarea cramei, fiind franțuzoaică, a preluat modelul din țara natală și a lăsat vinurile în cramă cu puțin mucegai, la fel cum se procedează cu brânzeturile franțuzești. Dar, Direcția Sanitar-Veterinară (DSV) nu a fost de acord cu această metodă și atunci, noii proprietari au fost nevoiți să pună o instalație de ventilație pentru a scoate mirosul de mucegai.
„Aici sunt niște contradicții. Francezii sunt de acord cu păstrarea vinului în anumite condiții. Noi nu suntem de acord. Noi trebuie să îndeplinim condițiile din România”, argumentează Anca Lixandru.
Clos des Colombes a încercat să obțină finanțare pentru reconversia plantației, dar, spune administratoarea, a ratat perioada de depunere și așteaptă o nouă tranșă.
O altă dificultate este forța de muncă. Alex, coordonatorul activităților din vie și al vinificației, spune că experiența se găsește tot mai greu. Via trebuie „citită” după frunză, iar la îmbuteliere o igienizare greșită poate compromite întreaga producție.
„Pe partea de vinificație, pe partea de exterior e mai complex pentru că trebuie să ai și acolo o atenție, dar nu chiar ca aici [la îmbuteliere]. Sunt anumite analize pe care trebuie să le faci la un moment dat. Trebuie să cunoști când să le iei. La cât timp. […] Sunt foarte mulți dăunători, pot apărea pe parcursul timpului. Multe boli, de aceea trebuiesc tratate. Trebuie să verifici întotdeauna cum este și omul trebuie să îl vezi după fața ta, trebuie să vezi via după frunză, după cum se dezvoltă ea și trebuie să știi să intervii și când și cu ce soluții.”
Dar oameni cu experiență sunt tot mai greu de găsit. Și nu doar persoane cu experiență, ci și forță de muncă, mai spune Alex. De aceea au ales să recruteze din Asia.
„Vin dintr-o familie de fermieri și cultivăm acolo și orez și fructe. Legume, de asemenea. Dar strugurii sunt ceva nou pentru mine. Așadar, când am ajuns aici a trebuit să învățăm, iar proprietarii ne-au ajutat”, spune unul dintre angajații din Asia care mărturisește că a ajuns în România pentru că a auzit lucruri bune despre țară și pentru că poate câștiga și bani pe care să îi trimită înapoi familiei în Nepal.
Deocamdată, doar limba îi dă bătăi de cap. „Orice altceva nu este atât de greu pentru că ne învață bine și sunt drăguți cu noi. Și noi învățăm încet-încet”, mărturisește el.
Mare parte din producția de vin a micuței crame ajunge la cumpărători din orașele mari precum București sau Constanța fie direct, fie prin intermediul site-ului.
La Clos des Colombes, vinul încape într-o cameră însă în afara ei se adună schimbările climatice, birocrația și lipsa forței de muncă cu experiență.
La toate acestea se adaugă și scăderea consumului, în special în rândul tinerilor. Un raport al Comisiei de Agricultură care arată perspectivele în domeniu indică o scădere a consumului de vin cu 9% pe cap de locuitor în perioada 2021-2035 din cauza schimbării obiceiurilor de consum.
Pentru că, pentru vinificatorii mici, fiecare an în care reușesc să reziste pe piață este o dovadă a rezilienței, dar și a unei nișe care se naște: enoturismul, care câștigă teren mai ales în rândul românilor dornici să aibă o experiența degustării direct de la sursă.
Un material realizat de Mădălina Șerban și Arturo Cimini