Planul Franței de reducere a potențialului producției interne de vin, pe fondul cererii globale în declin, a primit undă verde de la Comisia Europeană. Săptămâna trecută, Executivul blocului comunitar a aprobat o schemă franceză de ajutor de stat în valoare de 120 de milioane de euro, adresată viticultorilor care au înregistrat pierderi în contextul economic nefavorabil, agravat de războiul din Ucraina. Pentru a beneficia de subvenții, viticultorii vor trebui să se angajeze că vor reduce capacitățile de producție prin defrișări permanente ale podgoriilor afectate.
Presa franceză amintește că, în noiembrie anul trecut, Comisia a validat un plan al Franței pentru desființarea a 8.000 de hectare în regiunea viticolă Bordeaux, aproape 8% din suprafețele cultivate cu viță de vie, și posibilitatea de a extinde defrișările cu încă 1.500 de hectare.
Industria vinului traversează o perioadă dificilă în toată Uniunea Europeană, fiind afectați, în special, marii producători. În ultimul deceniu, consumul de vin în Europa a scăzut constant, iar Comisia Europeană apreciază că tendința va continua, potrivit publicației spaniole de specialitate, vinetur.com.
Piețele principale pentru export, precum SUA și China, cândva debușee pentru surplusul de producție din statele membre, și-au redus comenzile. Contextul economic nefavorabil marcat de inflație, schimbarea generațiilor și a preferințelor consumatorilor asociate cu programele de sănătate care recomandă un consum moderat de vin au dus la scăderea cererii. La acestea se adaugă schimbările climatice care provoacă instabilitate la nivelul producției.
În acest climat nefavorabil pentru industria vinului, Comisia Europeană a lansat un grup de lucru care să analizeze situația actuală din sector și perspectivele și să pună bazele unei strategii pentru viitorul sectorului. Prima întâlnire a grupului, dintre cele patru programate, a avut loc în luna septembrie și a reunit reprezentanți ai Comisiei Europene, ai statelor membre și ai părților interesate din sectorul vitivinicol.
Burgerii vegetali își câștigă drepturile pe piața de consum
Burgerii vegetali și cârnații vegani câștigă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene disputa pe tema etichetării produselor. Alimentele pe bază de plante pot continua să fie vândute și promovate folosind termeni asociați în mod tradițional cu carnea, atât timp cât compoziția lor este etichetată clar, fără să inducă în eroare consumatorii, scrie Euronews, după ce Curtea de Justiție a UE s-a pronunțat pe această temă, la cererea Consiliului de stat francez.
O lege franceză din 2021 a interzis utilizarea în denumirea alimentelor preparate din proteine vegetale a unor termeni legați în mod obișnuit de carne, cum ar fi friptură, burgeri sau cârnați. Legea a fost contestată de patru entități care își desfășoară activitatea în sectorul produselor vegetariene și vegane, iar Consiliul de stat francez, înaintea deciziei de anulare a decretului, a trimis cazul la Curtea de Justiție, cu solicitarea de a emite o interpretare a dreptului UE în această speță. Judecătorii au hotărât că, dacă nu există o denumire protejată legal, țările UE nu le pot interzice companiilor care produc alternative de carne pe bază de plante să folosească denumiri generale precum „fripturi” sau „cârnați”.
Decizia instanței UE a plecat de la un litigiu din Franța, dar produce efecte în toate statele membre.
Industria câștigă timp în lupta cu defrișarea pădurilor
Comisia Europeană a anunțat propunerea de prelungire cu 12 luni a termenului de implementare a legii defrișărilor pădurilor, răspunzând astfel presiunilor exercitate de partenerii mondiali și de industria locală, care au solicitat mai mult timp pentru pregătire. De asemenea, a lansat un set de orientări pentru companii și autoritățile responsabile, iar până la jumătatea anului viitor, în urma dialogurilor care vor continua cu țările partenere, va propune norme de punere în aplicare.
Noul regulament, care ar fi trebuit să intre în vigoare la 30 decembrie 2024, obligă furnizorii să certifice că bunurile lor destinate pieței europene, precum soia, carnea de vită, cafea, ulei de palmier, cauciuc, cacao, lemn și derivatele acestora, nu sunt realizate ca urmare a despăduririlor recente.
Dacă propunerea de prelungire a datei de implementare va fi aprobată de Parlamentul European și de Consiliu, legea va deveni aplicabilă de la 30 decembrie 2025 pentru întreprinderile mari și de la 30 iunie 2026 pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici.
Comisia a reiterat, într-un comunicat de presă emis săptămâna trecută, că extinderea datei de la care legea defrișărilor intră în vigoare „nu pune sub semnul întrebării obiectivele sau fondul legislației”.
Bariere comerciale eliminate pentru sectorul agricol și pescuit
Agricultura și pescuitul din Uniunea Europeană au beneficiat de eliminarea celor mai multe bariere comerciale de către partenerii non-UE. Au fost ridicate 22 de restricții, dintr-un total de 37, potrivit raportului anual al Comisiei privind punerea în aplicare a politicii comerciale. Cel mai mare progres al politicii comerciale europene a fost obținerea recunoașterii regionalizării blocului comunitar în privința controlului bolilor animalelor. Aceasta înseamnă că un focar epizootic dintr-o regiune a UE sau a unui stat membru nu va duce la blocarea comerțului cu produse provenite din zonele neafectate. De exemplu, Japonia a înregistrat progrese în privința recunoașterii regionalizării UE pentru gripa aviară înalt patogenă, iar Coreea de Sud pentru pesta porcină africană.
Comisia Europeană: încă un pas pentru reducerea birocrației
Executivul european a lansat o consultare cu privire la un act delegat care vizează reducerea volumului de informații pe care statele membre trebuie să le furnizeze în rapoartele de monitorizare a schemei UE pentru distribuirea de fructe, legume și lapte în școli. Comisia propune ca anumite raportări, cum ar fi prețul porțiilor distribuite sau informațiile despre autoritățile și părțile interesate implicate, să fie eliminate din obligațiile de monitorizare, iar altele, cum ar fi frecvența de livrare a produselor, să fie simplificate.
Perioada de consultare publică a început în data de 2 octombrie și se încheie la sfârșitul lunii în curs.