Delta Dunării rămâne una dintre cele mai căutate destinații turistice din țară. În perioada pandemiei, a pierdut turiștii străini, un pilon important, au rămas însă românii care au ținut să o viziteze în număr mare. În ultimii ani însă Delta Dunării se confruntă cu un fenomen greu de ținut în frâu de autorități: tot mai multe ambarcațiuni cu motoare puternice o străbat, afectandu-i cel mai de preț lucru: biodiversitatea. Spre ce ne îndreptăm dacă o ținem tot asa?
„În fața noastră, puțin pe dreapta, avem corcodelul mare. Vedeți moțații ăia doi…sunt corcodelul mare. Iar unul dintre părinți are puii pe spate. Doar căpușoarele se văd dintre aripi. Își poartă puii pe spinare. Acum e perioada când putem să întâlnim și două rânduri de pui. Ei fac ouă chiar și de trei ori. E posibil să găsești un pui mai măricel printre ei și încă un rând de puiuți pe spate„, ne explică Ionuț, ghidul nostru.
Ne aflăm pe unul din lacurile liniștite ale Deltei. E dimineață devreme și în jurul nostru se aude vuietul bărcilor, e asemănător cu zumzetul unei autostrăzi… Pescarii se întorc acasă, au fost să verifice plasele, pentru ei e deja târziu, pentru noi e încă prea devreme.
Grupul de turiști se îndepărtează de vuietul bărcilor cu motor și pătrunde încet în locurile pline de liniște ale Deltei.
„Eticheta Deltei Dunării este biodiversitatea. Toată lumea vrea să vadă păsări. Pe lângă păsări mai vin să vadă și mamifere, plante, reptile, insecte. Sunt foarte atrași de partea asta. Tot ce este pe malul Dunării sunt sălcii albe și sălcii roșii, acestea mari și mai sunt cele mici, sălcii cenușii, ne descrie peisajul din jur Iliuță Goean , de la Descoperă Delta Dunării. În fața noastră un pescar încearcă să prindă pești mici cu care să pescuiască la răpitori. „Aici e un loc bun de șalău”, își continuă prezentarea Iliuță.
„Acest canal pe care am intrat acum se numește Canalul 36 pentru că este exact la mila 36 față de mare. Este un canal artificial. S-a tăiat drept acest canal între brațele Tulcea și Chilia, rezultând o scurtătură foarte mare între cele două brațe. Bărcile care vor să ajungă la localitățile din nord Pardina, Chilia, Periprava, vin pe aici și ies în brațul Chilia. Din păcate.
Pentru că la vremea respectivă nu exista nicio noțiune de conservare a naturii, de protecție, acest canal a fost tăiat fix prin mijlocul unei mari colonii de păsări, de stârci, de cormorani. Au fragmentat-o. Partea dreaptă a dispărut. A supraviețuit numai o mică parte din partea stângă. O să vă duc acum să vedeți această parte care a supraviețuit. E foarte târziu pentru o colonie pentru că au zburat deja puii, dar e bine pentru că nu mai deranjăm păsările care cuibăresc. Însă puteți vedea cuiburi și ceva păsări, ne promite ghidul.
„Delta Dunării este prin excelență o zonă renumită pentru o biodiversitate impresionantă. Este printre cele mai mari din Europa, printre cele mai bine conservate, ne explică și Alina Codreanu, responsabilul biroului de informare și educație ecologică din cadrul Serviciului Relații Interne și Internaționale al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Iliuță Goean: Unde ajung turiștii ieftini, găsești peturi
„Numărul de specii de la o inventariere la alta a crescut. Asta ne-o spun cercetătorii de la Institutul Național Cercetare Dezvoltare Delta Dunării, care ne furnizează aceste date. Dacă în anii trecuți știam că avem un număr de peste 7.400 de specii, acum avem un număr absolut impresionant de specii de floră și faună de peste 9.500 dintre care peste 6.000 sunt de faună.
Bineînțeles, Delta rămâne foarte cunoscută și renumită pentru speciile de păsări. Este recunoscută ca un paradis al păsărilor, înregistrându-se aici peste 360 de specii din cele 380 pe care le avem în România” subliniază Alina Codreanu.
Pe teren, Iliuță își continuă prezentarea. „Aici este o zonă în care stau foarte multe păsări. Este o zonă de hrănire foarte importantă și de cuibărit, în special în zona pe lângă care am trecut se cuibăresc o mulțime de chire. Și aici sunt cuiburi de chire și chirighițe, pe ciulinii de baltă. Nu vreau să le deranjăm sau să le facem valuri.
Uitați câte păsări se adună într-o zonă bogată în vegetație pentru că aici își găsesc hrană din abundență. Sunt două specii de pescărusi, pescăruș pontic și râzător, pelicani, lebede, rață mare, rață pestriță, chire de baltă și chirighițe cu obraz alb. Mai sunt lișițe aici în papură. Asta era cândva o zonă foarte bună pentru cuibăritul corocodeilor.
Corcodeii își fac cuiburi plutitoare la marginea vegetației. Din păcate, din cauza acelor bărci foarte mari, rapide, care generează valuri de peste un metru, corcodeii nu mai pot cuibării în aceste locuri pentru că le sunt inundate și răsturnate cuiburile la fiecare trecere a unei asemenea bărci. Cei care mai reușesc să cuibărească s-au retras în lacuri tot mai izolate.
Sunt tot mai puține cuiburi de corcodei. Nu cu foarte mult timp în urmă, în anii 2004- -2005, când am venit eu în Deltă ca să rămân, nu doar pentru pescuit așa cum veneam tot timpul, am stat la Matița. E o insulă în capătul acestui canal. De la mila 23 până la Matița puteai să numeri peste 100 de cuiburi de corcodei. Acum nu mai vezi unul.
Rep: Dar culmea e că și aici văd peturi. Pur și simplu se pare că nu e loc în care să nu fi ajuns.
Da, acolo unde ajung turiștii ieftini găsești peturi. Turiștii necivilizați, turiștii care nu au niciun gram de educație din păcate sunt tot mai mulți. Nu au niciun fel de respect pentru natură. Își aruncă deșeurile în apă. Ei vin aici să se distreze. Se plimbă cu barca doar ca să stea la aer. Operatorii de turism acceptă așa ceva. Vor o excursie repede de două ore până la Letea ca să vadă ce e acolo. Au venit, au văzut, au strâmbat din nas, s-au îmbătat și au plecat. Cam ăsta este profilul.”
De la reprezentanta Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării aflăm în continuare că „Delta Dunării este rezultatul interacțiunii fluviului Dunărea, un fluviu absolut impresionant al Europei, care după o călătorie de peste 2.850 de km ajunge în țara noastră și înainte de a se vărsa în Marea Neagră formează această spectaculoasă Deltă, un tărâm relativ tânăr, dacă comparăm cu Munții Măcinului, o altă zonă foarte importantă din Dobrogea, care sunt vechi de peste 450 de milioane de ani. Putem spune că Delta Dunării e un tărâm tânăr, mai ales că este într-o continuă transformare. S-a format acum aproximativ 16.000 de ani după spusele specialiștilor într-un golf al Mării Negre, într-o fază în care, crescând nivelul mării, s-au ridicat niște insule, formându-se un cordon litoral, un cordon de nisip între insulele Letea și Caraorman.
Acest cordon de nisip a închis practic golful și l-a transformat într-o lagună. De aici a început tot procesul de formare al brațelor. Acesta este rezultatul. Cum am spus, e una dintre cele mai spectaculoase delte, chiar dacă, ca loc este pe locul 3 în Europa ca mărime, cu o suprafață foarte mare, de 5.800 de km pătrați. În lume ocupă locul 22 ca mărime între deltele lumii. Dar, în schimb, este extrem de renumită și interesantă din multe puncte de vedere, științific, ecologic, turistic.
Evident că este o destinație turistică de excelență. Dar e importantă și economic, având în vedere resursele existente aici. Tocmai pentru că Delta găzduiește un patrimoniu natural extrem de important și de valoros, după schimbările ce au avut loc în decembrie 1989, în anul următor, guvernul României, la insistențele unor oameni de știință și ale unor organizații de mediu internaționale, a decis să declare zona Delta Dunării, împreună cu alte unități fizico-geografice adiacente rezervația biosferei” ne amintește Alina Codreanu.
În călătoria noastră în Deltă, ajungem și pe Canalul Olguța, care are propria istorie interesantă, după cum ne relatează Iliuță Goean.
„Canalul Șontea, cel pe care am venit de la început și care duce până la mila 23, face o mare buclă. Prin anii 1980 a fost tăiat acest canal de bunicul unui coleg de-al meu. El l-a săpat. L-a și botezat Volguța, ei fiind lipoveni veniți din zona Volgăi. Numai că bătrânul Gâștescu, atunci când a făcut harta era destul de surd și când i-a întrebat pe localnici cum se cheamă canalul, aceștia i-au spus Volguța, dar el a înțeles Olguța. Și așa i-a rămas numele, de Olguța. Dar, odată scris Olguța pe hartă, așa l-a știut toată lumea și sănătate.”
„O altă recunoaștere internațională a sosit în anul 1991 prin includerea Rezervației Biosferei Delta Dunării pe lista Ramsar, a Convenției Ramsar, la care țara noastră a aderat. A fost recunoscută ca zonă umedă de importanță internațională în special pentru păsările de apă. Peste 360 de specii se întâlnesc aici. Este un paradis pentru ornitologi, pentru cei pasionați de observarea păsărilor, de bird watching, mai spune Alina Codreanu de la ARBDD.
În călătoria noastră în Deltă apucăm să asistăm și la un spectacol unic: hora pelicanilor. Ghid ne este în continuare Iliuță Goean.
„Observați cum aruncă apa în sus. Ăsta e stilul lor de pescuit. Se adună mai mulți și formează un cerc dacă sunt în mijlocul apei sau un semicerc dacă au un mal aproape.
Ei strâng cercul și adună tot peștele în mijlocul cercului. Cu cât este densitatea de pește mai mare, cu atât este mai ușor de prins. Acum când aruncă apa în sus, ei de fapt sperie peștele și îl adună. Uitați cât de bine sunt organizați. Au format cercul. Acum l-au strâns. Asta e partea în care se hrănesc când au strâns foarte mult cercul. Acum nu trebuie deranjați sub nicio formă.
Rep: Noi dacă am merge acum le-am strica toată munca.
Noi dacă mergem acum și îi speriem le-am stricat ore de muncă. Pelicanul are tălpile foarte sensibile. Poate să simtă peștele în apă. Când au simțit un cârd de pește, se organizează foarte bine, îl înconjoară și încep de la distanță să bată și să-l adune. Sunt foarte răbdători. Dar dacă cineva vine și le strică această horă au pierdut timp, energie și s-au dus la cuib fără pește. Gândiți-vă cât efort depun ca să adune acest pește de care au nevoie să își crească puii.
Rep: Cam câți sunt într-o horă dintr-asta?
Acum sunt puțini. Sunt 40 – 50 de pelicani, dar câteodată sunt câteva sute. Ăștia cred că sunt pelicani tineri, necuibăritori. Asta este plăcerea de a urmări păsările, să le vezi comportamentul. Uite cum sare apa. Ăsta este un spectacol pe care prea puțini îl observă. Dacă treci tare cu o barcă nu apuci să îi vezi. O să îi mai vedeți câteodată pescuind împreună cu cormoranii. Când este apa adâncă, pelicanul nu se scufundă. Își poate băga doar capul și ciocul sub apă. Atunci merg împreună cu cormoranii. Cormoranii se scufundă, bat apa dedesubt și ridică peștele. La suprafață îi așteaptă pelicanii. Și îi prind la mijloc. Fiecare prinde ce poate. Iarna chiar îi exploatează pe cormorani. Iarna peștii se bagă la adâncime mai mare. Ei îi așteaptă pe cormorani atunci când ies. Cormoranii nu pot să înghită peștele sub apă și iese întotdeauna cu capul înainte. Pelicanul simte unde vrea să iasă și îl așteaptă și îi fură peștele.”
Colonia de pelicani Rezervația Roșca-Buhaiova, recunoscută încă din anul 1940, găzduiește cea mai mare colonie de pelicani comuni din Europa.
De la depărtare, o reperăm și noi pe teren. Tot cu ajutorul lui Iliuță Goean care ne explică:
„Vedeți două spirale de pelicani. Sunt mai departe în nordul lacului. Acolo este colonia. Acolo cuibăresc pelicanii. Ei acum stau pe termice. Vedeți că sunt și sus și jos. S-a încălzit afară și stau pe coloanele de aer cald și digeră peștii prinși, după care coboară și își hrănesc puii.”
Acesta este unul dintre momentele în care pelicanii sunt liniștiți. Pe apă însă, devin de foarte multe ori ținta conducătorilor de ambarcațiuni, care, ca să impresioneze turiștii, se îndreaptă în viteză spre pelicani.
„Uite cum i-a ridicat în zbor pe toți. Erau acolo la capătul lacului și se hrăneau. S-a dus cu barca direct în ei. A traversat tot lacul ca să intre direct în pelicani. În marea lor prostie li se pare că ăsta este un spectacol pentru turiști, să hăituiești pelicani și să îi faci să zboare de colo-colo. Nimeni din Administrația Deltei nu vrea să înțeleagă că este obligatoriu să facă niște cursuri de ghid pentru acești oameni.
Dă-le licențe tuturor la început și obligă-i să vină la școală. Și le spui frumos, că prima oară iau avertisment, iar a doua oară li se ia licența și nu mai au ce căuta pe barcă. Dacă au fost prinși, filmați, că au hăituit pelicanii au zburat din meseria de ghid sau de șofer. Ăsta nu poate fi ghid, e conducător de ambarcațiune.
Intră în grupul de pelicani și ia uitați ce frumos zboară! Dacă turistul l-ar trage de ureche și i-ar spune că tocmai ce și-a ratat ciubucul pentru că a fugărit pelicanii și că nu i-a lăsat să se hrănească, ar face o dată, de două ori, după care s-ar potoli. Nici cu turiștii nu mi-e rușine.
De la Delta sălbatică la sălbăticia din Delta de astăzi
Revenim la Alina Codreanu, reprezentanta ARBDD, cu care continuăm discuția despre farmecul Deltei Dunării.
Rep: Ziceați că e un paradis natural. Pe de altă parte, a intervenit și mâna omului. În ce mod afectează?
Vorbeam despre această categorie de arie protejată, de rezervația biosferei, care are două componente, partea de patrimoniu natural, de natură și populația locală care trăiește în armonie cu natura, dar se și dezvoltă. Este normal. Aici intervine rolul administrației Rezervației biosferei Delta Dunării. Este o autoritate de mediu în teritoriu, subordonată direct Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Este instituția care a fost creată pentru a administra eficient această zonă, de a proteja partea de patrimoniu natural, dar și de a sprijini populația într-o dezvoltare durabilă. Încă de la începutul declarării acestei zone rezervația biosferei Delta Dunării cu celelalte unități fizico-geografice, cea mai mare fiind complexul lagunar Razim-Sinoe, s-au luat măsuri pentru un management eficient specifice unei administrări ale unei rezervații ale biosferei. S-a decis să o zonare funcțională. S-au identificat cele mai valoroase habitate naturale.
S-au declarat zone strict protejate în care accesul este strict interzis. E permis doar cercetătorilor cu permis special, inspectorilor ecologi, cei care monitorizează zonele. Aceste zone sunt ,mărginite de zone tampon, care au rolul de a proteja impactul activităților economice din teritoriu asupra acestor habitate foarte sensibile și foarte valoroase, cum ar fi colonii de păsări, lacuri cu claritate a apei foarte bună, cu parametrii excelenți de dezvoltare și menținere a unor specii de pești.
Pădurile vestite din rezervație Letea și Caraorman. Toate aceste zone, în număr de 20, sunt zone strict protejate. Bineînțeles, extrem de afectat în această perioadă, în acest an atipic, în care știm cu ce ne confruntăm, turismul înregistrează o dezvoltare în toate zonele din Deltă, mai puțin în partea de nord, unde accesul este nu atât de facil, ca în partea de sud, unde se ajunge pe uscat, de exemplu spre Murighiol sau pe brațul Sulina unde sunt foarte frecvente mijloacele de transport. Pe brațul Chilia, cel mai lung braț al Deltei, 120 km lungime, e mai dificil de ajuns. Se fac aproape cinci ore. Într-adevăr, pe partea de sud este o dezvoltare mai accentuată.
Rep: Despre ce fel de turism discutăm?
Administrația Rezervației biosferei Delta Dunării are ca principal rol, ca obiectiv, ca atribuții, protejarea și conservarea patrimoniului natural. Din acest punct de vedere a inițiat trasee turistice pe care le-a recomandat. Inițial au fost mai puține, după aceea s-au identificat și alte trasee. Se ajunsese la 19 trasee pe apă și 7 pe uscat. După care s-au reconsiderat având în vedere presiunea pe anumite zone. Există niște reguli de desfășurare a turismului. Excursiile se desfășoară pe apă pe aceste 15 trasee acvatice. Și drumeții, pentru că vorbim despre o zonă umedă, se pot face doar pe 9 trasee terestre.
Rep: Spuneți că teoretic regulile există. Se și respectă?
Există și regulament de circulație pe lacurile și canalele secundare ale Deltei Dunării. Există limită de viteză stabilită de la zonele cele mai sensibile până la canalele de legătură, cum ar fi Canalul mila 36, cu un maxim de viteză până la 40km/h pornind de la 5 km/h cea mai mică. Într-adevăr, este foarte dificil să urmărești, într-o zonă umedă, unde suprafața este acoperită în principal de ape, toate ambarcațiunile, dar noi încercăm să controlăm. Încercăm să se respecte regulile. S-au achiziționat și radare.
Rep: Dar a crescut numărul ambarcațiunilor?
Da, a crescut.
Rep: Cam câte sunt?
Nu aș putea să vă spun.
Rep: Știți dumneavoastră?
Nu aș putea să vă spun. S-a cerut o situație de către domnul guvernator, dar nu știu exact numărul. S-au cumpărat foarte multe ambarcațiuni prin niște programe derulate cu fonduri europene. Au apărut niște ambarcațiuni care se deplasează în special pe brațele principale, ni se explică de la ARBDD.
Cum e percepută însă situația de cei de pe teren? Daniel Petrescu are o firmă care se ocupă cu turism specializat pe observarea păsărilor în Delta Dunării și Dobrogea și ne spune fără să stea pe gânduri.
„Dacă tot a venit vorba despre turismul sălbatic care a luat naștere în ultimii ani fără să fie ținut în frâu, pot să spun că dacă nu se vor lua niște măsuri cât de cât urgente și de bun-simț și dacă nu se vor implica autoritățile să țină sub control acest fenomen, Delta Dunării, în următorii zece ani va deveni o amintire din trecut, frumoasă, în care vor veni doar cei care doresc să se plimbe cu barca și să facă schi nautic. Aici s-a ajuns. Nu trebuie să se facă o revoluție, dar trebuie să se ia niște decizii de bun-simț.
Rep: Cum ar putea fi oamenii determinați să nu mai meargă cu viteză mare? Cursuri, care ar fi soluția?
Amenzi, nu există cursuri de bun-simț.
Eu sunt proprietarul SC Ibis SRL, care se ocupă cu turism specializat pe observarea păsărilor în Delta Dunării și Dobrogea. Anul acesta, culmea, cu toate nefericirile, împlinim 25 de ani de când avem societatea și bineînțeles că în toată perioada asta am putut observa cam tot ce s-a întâmplat de la Delta sălbatică la sălbăticia din Delta de astăzi.
Creșterea traficului, „modernizarea” sistemului de transport în Delta Dunării, creșterea vitezei de acces în Deltă a dus la dezvoltarea unui turism haotic și de necontrolat, cel puțin în momentul de față.
Rep: Pentru fauna din Deltă ce înseamnă?
Neliniște, deranjarea speciilor cuibăritoare, deranjarea speciilor în zonele de hrană. Acest bărci rapide, cu motoare foarte puternice, intră cu foarte mare viteză în zonele de hrănire, chiar în zonele de cuibărit, fără niciun fel de control din partea autorităților. În multe din cazuri acestea sunt depășite de situație. Îngrădirea nu este întotdeauna o soluție.
Noi trebuie să înțelegem că turismul trebuie să continue în Delta Dunării, că este una dintre unicele surse de venit pentru populația locală. În schimb, ar trebui controlat felul în care se face turism și felul în care se face accesul. Bineînțeles că se va ajunge la un moment dat la limitarea numărului de bărci în Delta Dunării.
Altfel se va duce de râpă toată rezervația biosferei. La un moment dat, cum se face și în alte zone ale lumii, de exemplu în Insulele Galapagos, există o limitare a numărului de turiști.
Sunt necesare această limitare, plus restricționarea accesului în anumite zone, plus intrarea în anumite zone numai acompaniat de ghizi acreditați, care cunosc zona și care nu permit vizitatorilor sau chiar barcagiilor să își facă de cap, așa cum să întâmplă în ziua de astăzi în Deltă. Dacă nu se va întâmpla lucrul ăsta nu vom mai avea Deltă.
Rep: Noi avem obiceiul de a lua mai târziu măsuri, după ce răul s-a produs. Credeți vom fi mai înțelepți acum, că ne vom mișca mai repede?
Eu, de felul meu sunt puțin pesimist. Din punct de vedere politic nu prea se vede o dorință de a se limita sau de a se face ceva împotriva acestui tip de turism. Sunt interese foarte mari la mijloc. În general, în Delta Dunării, peștele deschide uși și închide legi. Eu nu cred că se va întâmpla foarte curând până nu se va ajunge la dezastru. Nu suntem noi mai presus de cei din vest care au avut aceeași problemă și uitați-vă ce se întâmplă acolo. Nu mai există natură. Și noi vom ajunge în aceiași situația. Omul e incurabil.
Rep: Au dispărut specii?
Nu au dispărut specii. La anumite populații de păsări însă numărul s-a diminuat. Sunt mai multe cauze, nu numai din cauza turismului. Dar, toate cumulate, au dus la scăderea numărului de păsări în Delta Dunării, precum în cazul păsărilor de apă, chire, rațe, care sunt influențate de aceste activități ale omului, dar și de scăderile apei. În ultimii ani am avut nivele foarte scăzute ale Dunării în perioada de cuibărit, în perioada de împerechere. Cumulat cu accesul nepermis în zone protejate sau în colonii a dus la diminuarea numărului de păsări din anumite specii, explică Daniel Petrescu (foto)
Înapoi în sediul ARBDD întrebăm dacă există zone afectate din punctul de vedere al faunei.
Alina Codreanu ne răspunde foarte sigură: „Nu, din punctul de vedere al faunei, așa cum v-am spus, numărul speciilor am constat și noi, cu bucurie, că a crescut în ultimii ani. Zonele de cuibărit sunt chiar acolo în zonele strict protejate. Acolo accesul este strict interzis. Iar natura se reglează singură. Dacă ele se simt deranjate se mută în altă parte.
Se observă că an de an vin speciile, unele dintre ele sunt chiar indicatori foarte buni ai unor parametrii de mediu. De exemplu, pelicanii comuni, care cuibăresc în cea mai mare colonie de pelicani din Europa, în nordul Deltei, la Roșca-Buhaiova, în urma unei inventarieri făcută de Societatea Ornitologică Română în parteneriat cu Administrația Rezervației Delta Dunării în anul 2018, au identificat peste 21.000 de exemplare, iar noi, în anii trecuți, știam că avem în jur de 8.000. Numărul acestora a crescut.
Rep: În acest moment, comparând cu alte rezervații, care este atuul Deltei?
Această biodiversitate impresionată, numărul acesta de specii, ecosistemele variate care definesc frumusețea naturală a acestei zone nu se mai întâlnesc în altă parte. Vorbim de un număr de 23 de ecosisteme naturale, pornind de la brațele principale, de la canalele secundare, la lacuri.
Împreună cu Iliuță Goean ajungem în alte locuri speciale din Deltă. „Lacul acesta este un lac foarte interesant”, ne povestește ghidul. „Se numește Matița. Matița este acea parte de la năvod, punga în care se adună peștele. Așa și lacul acesta, datorită poziție pe care o are, adună aici tot peștele din zonă, exact ca în matița năvodului. De asta pescarii i-au și pus acest nume.
Este un lac foarte important, mai ales pentru iernarea peștilor. Are apa adâncă. Sunt peste 400 de lacuri, pornind de la cele mai mari, până la cele mai mici din complexul lagunar, în care peisajul natural este absolut superb. Vegetația acvatică, covoarele de nuferi creează un peisaj natural deosebit…
Ăsta este aspectul unui canala natural în Deltă, stuf, papură, nuferi pe margine, ciulini de baltă, mentă. Este o vegetație foarte diversă, foarte abundentă.Asta înseamnă că a rămas canalul foarte natural. Fiind larg și adânc este mai puțin afectat de traficul de bărci.
Ce e planta aia roz care se vede între stuf? întreabă fotoreporterul.
Este răchitan. Sunt două plante mov. O să vi le arăt. Una este dulcamara și una este răchitanul. Cândva răchitanul era folosit de femeile din Deltă. Îl fierbeau și cu ceaiul acela spălau copiii când erau mic. Este un dezinfectant. Așa își protejau copiii. Pe lângă plantele acvatice sunt nuferii albi pitici. Frunzele astea care plutesc pe apă sunt ciulinii de baltă, care deja au și fructe. Pe vremuri erau folosiți pentru hrană. Și acum se mai culeg pentru mâncare, dar fiind greu de curățat nu prea se mai înghesuie lumea. Astea sunt fructele (foto).
Cândva oamenii le culegeau și le puneau în podul casei. Se uscau, iarna le fierbeau cu sare, le curățau de coajă. Sunt destul de greu de curățat, mai ales că sunt foarte țepoși, dar sunt foarte buni și nutritivi. Aici avem mentă de apă. Uite ce rădăcini au. Tot timpul crește alta. Ceaiul tradițional de aici din Deltă este de mentă de apă. E un ceai foarte sănătos, cu miere produsă aici.
Tot aici în Deltă se produce foarte multă miere de mentă. E o miere foarte valoroasă. Când înflorește menta miroase foarte puternic. Sunt anumite zile în care albinele preferă menta. Am înțeles de la stupari că trebuie să fie fix 25 de grade. Dacă sunt 25 de grade afară și este mentă înflorită albinele se duc doar la mentă. Aici nimeni nu stropește. Doar în zona de nord vest, zona care a fost mutilată în vremea comuniștilor.
O treime din Deltă a fost desecată pentru agricultură. Pe acolo stuparii nu prea se duc. Dar aici, unde este o bogăție de floră naturală, poți să stai liniștit. Nimeni nu stropește, nu îți omoară albinele. Nu am terminat să vă arăt pentru că ne-a îndepărtat vântul. Acele frunze drepte, țepoase, care stau sus este rizacul de baltă. Este o plantă foarte agresivă. Are spini. Dacă mergi prin ea taie chiar și cizmele de cauciuc. Acolo avem nuferii albi și galbeni. Spre Letea o să mai găsim înfloriți.
Rep: O plasă…
Astea sunt plasele tradiționale despre care v-am spus. Aici unde se vede cercul acesta este locul în care stă peștele.
Toată bogăția asta, toată vegetația asta, filtrează apa. Brădișul are culoarea maro pentru că este plin de mâl. Dacă îl scuturi acum, el este plin de aluviuni. În toamnă se usucă, pică pe fundul apei și asta duce la o continuă colmatare a bălții. Asta e evoluția naturală a unei delte, se colmatează spre mal și se extinde către mare. Uitați-vă câte păsări mici sunt aici, lăcari de stuf, pițigoi de stuf. Se și aud. Multe sunt doar în interior. Nu le vezi, dar le poți auzi. Vegetația foarte densă este adăpost pentru multe păsări mic. Ăia care zboară pe jos pe acolo sunt pițigoii de stuf. Țopăie din stuf în stuf”…
Această întindere vastă de ape, suprafețele ocupate de stufăriș, insulele plutitoare, plaurii, care sunt formați din rădăcini, rizomi de stuf, amestecați cu alte resturi vegetale, formează aceste insule plutitoare specifice Deltei, care dau un aspect unic și care sunt habitate naturale deosebit de importante pentru anumite specii de păsări care cuibăresc pe aceste insule plutitoare, ne povestește și reprezentanta ARBDD. Toate acestea, peisajul natural, biodiversitatea, fac din Rezervația biosferei un loc unic în Europa, foarte apreciat de turiștii străini.
Rep: Nu am vorbit despre pești, despre pescuit.
„Fauna piscicolă este la fel de impresionantă. Aici avem 136 de specii de pești, printre care avem niște specii extrem de valoroase, speciile marin migratoare. Vorbim despre speciile de sturion, care sunt declarate speciile fanion ale fluviului Dunărea.
Aici, în Marea Neagră și până la Porțile de fier, este ultimul refugiu al acestor specii. De aceea trebuie să avem grijă de aceste specii extrem de vulnerabile și pe cale de dispariție. Țara noastră a luat o măsură, din anul 2006, de interzicerea pescuitului comercial al acestor cinci specii de sturion pe care le mai avem în Delta Dunării, în rezervație și în Marea Neagră. Probabil la încheierea perioadei de prohibiție se va lua decizia dacă se va continua această măsură.”
„În 96, nu se auzea motor pe baltă”
„Aici oamenii s-au obișnuit să folosească fiecare resursă. Atunci când au săpat acest canal au pus tot pământul pe mal. S-a creat o zonă un pic mai înaltă, zonele înalte aici însemnând 30 -40 de cm în plus față de restul terenului, ne descrie peisajul Iliuță Goaena de la Descoperă Delta Dunării. Sunt foarte valoroase pentru că poți să îți faci o colibă care să nu fie inundată în timpul primăverii. Atunci, aici s-au concentrat foarte multe colibe fiind malul înalt. Totul e natural. Sunt făcute din lemn și lut.
Rep: Cât stau aici oamenii?
Stau pe durata sezonului de pescuit, de obicei de luni până vineri. În weekend se duc acasă. De luni până vineri sunt aici la pescuit. Sunt pescari din Chilia și din Letea, care pescuiesc aici în zonă. Dacă ar veni de acasă ar însemna foarte mult timp, iar dimineața trebuie să te duci foarte devreme să scoți plasele.
Atunci îi avantajează să stea foarte aproape de locul de pescuit. Nu consumă benzină. Ajung foarte repede. Au scos plasele, au venit la colibă, după care vine barca de colectare a peștelui de la cherhana. Preia peștele și ei și-au terminat treaba. După care încep cu treburile gospodărești, repararea plaselor, repararea colibei, își gătesc. Au o viață foarte interesantă. Eu am sta mult cu ei la colibă și îmi place maxim viața asta. Cred că sunt opt, nouă colibe pe canalul acesta.
Rep: Sunt și pomi fructiferi…
Da, au grădini, sunt foarte gospodari.
Rep: Fiecare ambarcațiune are un număr, o serieserie, văd că scrie aici Mikro Lotka.
Ăla e modelul. În față au un număr de înmatriculare.
Rep: Ca să le identifici cumva.
Aici e o întreagă nebunie. Bărcile de pescuit au și un număr de licență de pescuit. Nu te lasă să vii cu nimeni în barcă. Noi am avut un program turistic care se chema „o zi cu un pescar localnic”.
Nu l-am putut desfășura pentru că cei de la ANPA au venit și au ținut morțiș că pescarul trebuie să fie singur în barcă pentru că numai el este pe licență. Oriunde în lume ai voie să faci turism bazat pe activitățile tradiționale ale oamenilor. Aici nu se poate.
Rep: Bună ziua!
Săru’ mâna!
Rep: Ce faceți?
Pescar: Muncim.Eu sunt din 1996 aici, ne spune pescarul. Coborâm din barcă și ne așezăm la umbră, sub vie.
Rep: „Ați rezistat ceva.
Pescar: Din 1996 sunt. Astea sunt puse de mine. Copacii sunt puși de mine, gutuii.
Rep: Ce aveți aici, struguri? Văd că îi aveți frumoși.
Și albi și negri.
Rep: Ce fructe mai aveți?
Pescar: Cel mai bine gutuii cresc în apă.
Corcoduși.
Rep: Trec mulți turiști pe aici?
Pescar: Foarte mulți anul ăsta mai ales.
Turiștii vin acum barcă după barcă, în continuu. Asta strictă, motor după motor. Peștele nu mai este ce a fost odată. Eu în 1996 m-am angajat pescar. Prindeam 200 – 300 kg de pește pe zi. Acum prindem 5 kg. Aici am ajuns de la motoarele astea. 200 – 300. Astea încă au trecut încet. Dacă o să mai stați o să vedeți.
Pescar: Omoară peștele, omoară puietul, omoară tot. Vin trei, patru, cinci bărci una după alta și aruncă apa până aici în prag. Peștele ăla unde să se ducă?
Rep: Unde pescuiți?
Pescar: În lac pescuim, bineînțeles. Pescuiam și aici, dar acum îngheață undița. Motoarele astea mari distrug tot, unul după altul, pe toate lacurile, pe toate canalele.
Rep: Ziua dumneavoastră la ce oră începe?
Pescar: „La mine ziua începe de la 3 dimineața. Eu merg să scot sculele. Dar nu pot să îmi pun scula la timp din cauza bărcilor care trec. Dacă am pus-o la timp a trecut și mi-a tăiat-o. Și o sculă costă trei, patru, cinci milioane în bani vechi. Ăla a trecut și mi-a stricat scula. Pun seara târziu și merg prea devreme ca să nu îmi strice. Și atuncea tot îmi strică.
Rep: Prea devreme ce înseamnă, mai puțin pește?
Pescar: Normal că mai puțin la atâtea motoare. Peștele se bagă un metru în pământ. Stă ascuns.
Rep: După aceea veniți înapoi și ce faceți?
Pescar: Reparăm, pregătim.
Rep: Aveți ce vă trebuie aici ca să le reparați?
Pescar: Cumpărăm. Nu îți dă nimeni degeaba. Cumpărăm de la Tulcea, fiecare de pe unde are.
Rep: De unde sunteți de loc?
Chilia Veche.
Rep: A trecut doar o barcă. Azi e mai liniște.
Nu, dar începe. Și ieri au trecut vreo 60 – 70, nu una.
Rep: Așa multe?
Pescar: Și până la 100 de bărci trec pe zi. Pe mine nu mă deranjează că trece barca prea repede sau prea încet. Distruge peștele. Asta e chestia. Pot să treacă și 100 de bărci una după alta, dar nu cu motoare de 300 sau 200, 250. Cel mai mic motor e de 115. Al meu e cel mai mic. Dar de dimineață au trecut vreo 10 -15.
Iliuță Goean explică: „E principala cale de acces către Letea, cale turistică. Toată lumea merge pe aici pentru că este foarte frumos, printre lacuri, pe canalul Sidor până la Letea. Letea a devenit o destinație foarte cerută și toate bărcile de viteză se duc acolo. Ca să ajungi din Tulcea până la Letea trebuie să mergi tare pentru că e distanța foarte mare.
Pescarul: Să meargă pe Dunăre. Să meargă pe mare. Eu v-am spus. Eu sunt pescar din 1996.
Câte motoare erau în 1996 în balta asta?
Pescar: În 1996 vă spun eu câte erau. Erau 2 care mergeau până la intrarea în ghiol. Acolo oprea, punea ramele și venea unde avea să meargă. Motor nu se auzea pe baltă, doar motorul care ducea peștele de la cherhana. Și apa toată era dirijată. Acum care mai de care face canal că trebuie să ajungă ăla la Sulina, ăla trebuie să ajungă la Crișan, ăla trebuie să ajungă la Maliuc. Peste tot numai găuri. Unde să mai fie pește?
Așa au făcut cu Lacul Fortuna. Au tăiat canalul din Dunăre, care a adus apă direct din Dunăre și practic a colmatat lacul. Într-un lac deosebit de bogat în pește acum nu mai găsești nimic. De abia mai treci cu barca. El e colmatat complet.
Peste tot e așa. Și aici este aceeași problemă, completează pescarul.
În drum spre Letea, pe canalul îngust trec în viteză 2 ambarcațiuni. Alte trei vin din direcția opusă.
„Așa fac și pe lacuri. Așa fac și pe canale. Gândiți-vă ce e în urma lor. Nimic viu nu rămâne aici. Apa e mică. Presiunea aia, când ai izbit peștii ăia de fundul bălții îi omoară direct” explică Iliuță Goean.
Ghidul ne duce apoi și spre locuri mai ascunse vizitatorului obișnuit al Deltei. „Am fost într-o japșă foarte mică în care puțini știu să intre și care reprezintă un refugiu, un adăpost pentru o mulțime de specii de păsări. Nici nu v-am spus de la început unde intrăm.
V-am lăsat să vedeți cu ochii voștri, să vă dați seama de diferențele dintre locurile pe unde am fost, pe lacurile mari bătute de bărci și aceste japșe invadate de vegetație, în care păsările s-au refugiat.
Ar fi minunat să fie mai multe asemenea locuri în care să fie interzisă intrarea, să fie loc de înmulțire pentru pești, loc de cuibărit pentru păsări, de hrănire. Ar fi un mare plus pentru natură. Ar fi de mare ajutor faunei și florei Deltei să existe asemenea locuri. Din păcate se merge mult pe exploatare și nu pe conservare” concluzionează ghidul.
Foto: Parte a Deltei afectată de agricultură.
Fotografii realizate de Vlad Ionete.