AcasăReportajMorile de apă de la Rudăria, una dintre comorile ascunse ale Văii...

Morile de apă de la Rudăria, una dintre comorile ascunse ale Văii Almăjului

Sunt peste 250 de mori de apă în Banatul de Munte, iar 90 dintre ele încă macină. În comuna Rudăria, sau Eftimie Murgu, în Caraș-Severin, înșirate de-a lungul unui fir de apă de peste trei kilometri, sunt 22 dintre ele. Câteva sute de voluntari din toată țara, coordonați de o asociație din Timișoara, au lucrat din greu tot weekendul la aceste mori. Fiindcă istoria trebuie păstrată.

Așa se aude, când e pornită, Moara Brușoanea. Macină, de zeci de ani, porumbul, iar interiorul ei miroase a făină proaspătă. Brușoanea este una din cele 22 de mori de apă de la Rudăria. Sau de la Eftimie Murgu. În comuna de pe Valea Almăjului se ascunde încă, prea puțin cunoscută și îngrijită, una dintre cele mai mari rezervații mulinologice din sud-estul Europei. 

 

În secolul al XIX-lea, aici erau probabil de două ori mai multe mori, dar inundațiile puternice au distrus o parte din ele. Cele rămase în picioare au fost măcinate, la rândul lor, de timp, dar și de nepăsarea oamenilor. Singurele lucrări serioase de restaurare și conservare de la Rudăria s-au făcut la sfârșitul anilor 90. Au lucrat atunci, pe bani europeni, specialiștii de la Complexul Muzeal Național Astra, din Sibiu.

Sunt 13 mori în localitate și nouă în afara ei. Se numesc Moara cu Tunel, Îndărătnica de la Perete, Humbroanea, Viloanea, Trailoanea, Podu Ilochii, Vamolea, Moara din Țarină, Brușoanea, Micloșoanea și așa mai departe. Poartă numele constructorului, al locului în care sunt amplasate sau al familiei care a început construcția. La Îndărătnica de la Perete, roata se învârte, de exemplu, în sens invers. De aici, și numele.

Peste 200 de voluntari au muncit, în ultimul weekend, la Rudăria, la repararea și curățarea morilor de apă. Au venit din toată țara, au fost și localnici, iar acțiunea a fost organizată de Asociația Acasă în Banat. Povestea a început în urmă cu doi ani, când alți voluntari au vopsit, în trei zile, 30 de case din sat. Deși auziseră de morile de apă, n-au găsit ușor decât puține dintre ele. Atunci s-a născut ideea unui alt proiect. 

Primul pas a fost un fel de inventar al morilor de apă din Banatul de Munte. Sunt încă în picioare peste 250 de astfel de construcții, iar 90 dintre ele funcționează în mod curent. De ce e cunoscută prea puțin povestea lor? Radu Trifan, de la Acasă în Banat, spune că suntem prea preocupați să ținem pasul cu vremurile. 

„Nu e cunoscută pentru că suntem preocupați de tot ce înseamnă modernizare, satul bănățean este într-o forfotă din asta de modernizare accelerată, oamenii au din ce în ce mai mulți bani, vin tot mulți fii ai satului cu bani câștigați în străinătate, modernizează casele, modernizează tot și tot ce este vechi devine nedorit și cumva lăsat în paragină”, crede Radu.

Primul lucru pe care l-au făcut voluntarii când au ajuns la Rudăria a fost să se apuce de curățenie. Au adunat de pe malurile Rudăricăi și ale celor două canale adiacente care alimentează morile peste 1.000 de saci de gunoaie. Apoi au curățat vegetația care, în unele cazuri, aproape că sufoca morile. Unul dintre voluntari are o explicație pentru această situație.

„În zonă au rămas doar bătrânii, mizeria pe care am adunat-o noi nu cred că a fost aruncată de bătrâni. Cred că a fost aruncată acum mulți ani de oameni care nu mai sunt aici și nu pot să participe sau să le fie rușine de ce strângem noi din istoria lor. Asta este ideea, că nu mai are cine acum, sunt doar bătrâni, tinerii-s plecați și istoria trebuie un pic păstrată”, afirmă tânărul.

Lucian este din Sibiu și a venit la Rudăria alături de câțiva colegi. Firma pentru care lucrează are o fundație care este partenerul principal al celor de la Acasă din Banat, pentru acest proiect. Nu știa aproape nimic despre povestea morilor de apă, dar a fost impresionat de ce a găsit pe Valea Almajului. 

„Sincer, nici nu știam de existența acestor mori (…) Acum aflăm informații despre ele, până acum nu știam foarte multe. E foarte important, e o parte din istorie, pe care unii dintre noi nu o știu (…) Aici, în județul Caraș-Severin, se află atâtea mori frumoase care încă funcționează. Și la poarta aproape a fiecărei mori găsești mălaiul măcinat în acea moară și poți să-l cumperi. Așa ceva rar găsești”, mai spune sibianul. 

Tânărul le-ar spune clar prietenilor de acasă să vină și să viziteze această zonă, dar e convins că recomandările din gură în gură nu sunt de ajuns. 

„Deci trebuie un proiect mult mai amplu pentru valorificarea lor. E o zonă frumoasă, noi am vrut să ne cazăm la cort, care e după a 22-a moară, sus în deal. Numai din mașină, cât am mers din mijlocul satului, până la corturi, vezi deja șase mori, pe care ai vrea să le vezi, este și o cascadă, deci este superb. Așa ar putea lumea să vină aici: aflând”, este de părere Lucian.

Radu Trifan, care e în al doilea an în care adună voluntari alături de care încearcă să păstreze istoria acestor locuri, spune că există soluții pentru ca zona să renască prin turism. Nu le-am inventat noi, sunt deja testate de alții, trebuie doar să deschidem ochii. 

„Aici nu trebuie să mai descoperim noi lucruri care deja s-au practicat în Occident cu mare succes, agroturismul făcut în mod simplu, inteligent, foarte la firul ierbii, slow. Turismul de tip slow, o combinație între experiența rurală autentică, între oferta culturală pe care încă o mai au satele românești, și oferta naturală, care, din păcate, este de multe ori singura care interesează turiștii”, afirmă acesta.

Și mai e ceva. Ar trebui ca oamenii rămași în aceste sate cu poveste să facă pasul spre prezent. Faimoasa „sobă de la drum”, „soba bună” sau camera pentru oaspeți a fiecărei case bănățene, ar trebui deschisă mai ușor. Unii au înțeles asta, iar satele lor încep să devină mai prietenoase cu turiștii. Alții au rămas încă prinși în trecut. Din nou, Radu Trifan.

„Foarte greu, dar da, încep să deschidă. Există câteva exemple de bune practici și Gârnicul îmi vine în minte în momentul de față, unde se practică genul ăsta de turism pe scară largă în sat, toată lumea pune la dispoziție soba pentru goști, o pune la dispoziție pentru turiști. Probabil este un cumul de obiceiuri din trecut, care astăzi nu se mai regăsesc în niciun fel. Aceste sobe stau goale, nefolosite, nici copiii, care în cel mai clasic răspuns este acela că e pentru copii de la oraș, nu mai vin sau sunt în străinătate. Și atunci ce facem cu soba aia? Pentru că vin turiștii, vin și pleacă pentru că nu au unde să locuiască”, sună explicația acestuia.

La Rudăria se ajunge destul de ușor, de la Oravița, prin Bozovici, chiar pe lângă cascada Bigăr, sau de pe drumul european E 70, prin Iablanița. Drumul e bun, în cea mai mare parte, iar peisajul este superb. Valea Almajului e însă în continuare, o comoară ale cărei secrete rămân ascunse pentru cei mai mulți. Și poate că Radu Trifan descrie cel mai plastic situația:  „Dacă mă întrebi pe mine, e o zonă care are foarte mult potențial, dar are și foarte multe traume”. 

Voluntarii de la Acasă în Banat vor reveni la Rudăria încă de două ori în acest an. Fiindcă de lucru mai este grămadă. 

Reportaje

Emisiuni

Galerii Foto

Articole Similare